După ce comediantul Mircea Bravo a prins-o pe avocata Bianca Perța parcând pe un loc pentru persoanele cu dezabilități, Baroul Cluj nu o va sancționa.
”Nu ne sesizam pentru ca nu ni se pare o abatere discplinară, care să privească profesia de avocat. Sunt norme de conduită, dar nu pentru astfel de abateri. Aici se aplică regulile de bun simț social.
Nu vrem să intrăm într-un cerc vicios din care nu mai putem iesi. Ar veni apoi și alții sa reclame astfel de fapte”, a declarat Mircea Pop, decanul Baroului de Avocati Cluj.
Avocata a mai declarat că tatăl ei are probleme de handicap și în momentul în care a parcat pe acel loc, îi ducea de fapt insulină tatălui ei, dar că mașina nu este însemnată corespunzător. Motivul ar fi că tatăl ei nu vrea să fie compătimit pentru problemele sale.
”Cu privire la situatiile aparute in presa in ultima perioada, la adresa mea, consider ca o obligatie legala si morala acest drept la replica, avand in vedere modalitatea injusta si dezechilibrata prin care s-a inteles a se prezenta situatia in presa si online, mai exact s-a trecut dincolo de persoana mea, denigrandu-mi-se familia (copilul minor, sotul, parintii). De aceea consider ca ar fi necesare urmatoarele clarificari:
Referitor la discutia cu dl. Mircea Bravo intr-adevar modul in care m-am exprimat la acel moment nu a fost cel mai fericit, de aceea imi cer scuze de la comunitatea persoanelor cu dizabilitati, impresia data de film si postari fiind ca nu-mi pasa de ele. Sub nici o forma nu poate fi vorba de asa ceva, tinand cont ca stiu (din experienta proprie) care sunt greutatile pe care astfel de persoane trebuie sa le infrunte zi de zi”, a afirmat avocata, conform Clujust.ro.