Clujeanca Veronica Rus, autoarea unor articole de blog scrise cu tentă critică la adresa Laurei (Chiorean) Pop, avocat din cadrul Baroului Cluj, membru al Biroului Permanent Județean PSD Cluj și șefa organizației de femei a aceleiași grupări politice, a fost trimisă în judecată sub acuzația de ultraj judiciar. Femeia și-a exprimat opiniile pe un blog după ce s-a considerat înșelată în cadrul unei scheme imobiliare cu care a avut legături și avocatul clujean. Într-o instanță de fond, persoanele implicate în această schemă și reprezentate de avocatul Laura Pop au fost puse să plătească aproape 200.000 de euro, însă a fost făcut apel iar procesul se judecă și acum.
În urmă cu aproape 10 ani cetățeanul german MATHBOUT MAHER a vrut să investească în Cluj Napoca într-o afacere imobiliară. În calitate de patron şi administrator al firmei Mahercon a semnat o înţelegere, de tipul unei asociaţiuni în participaţiune, cu două clujence: Maria Adriana Trâmbiţas şi Cornelia Pripon. Concret, clujencele au cedat un teren din Feleac în suprafaţă de circa 2.500 de mp, iar MATHBOUT ura să construiască pe ele locuinţe. Pentru că asocierea în participaţiune nu s-a putut încheia la notar din cauza legislaţiei româneşti, a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare prin care SC Mahercon cumpăra terenul pentru suma de 400.000 de euro, din care a plătit 50.000 de euro avans, însă contractul avea un rol fictiv, drept mărturie fiind o convenţie semnată de clujence şi Mathbout. Contractul şi convenţia au fost încheiate în 2007, în decurs de doi ani, neamţul a obţinut autorizaţiile de construcţie şi a început edificarea locuinţelor. Însă, în 2009, Trâmbiţaş şi Pripon au dat în judecată firma Mahercon cerând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, chiar dacă el a fost considerat fictiv de ambele părţi. Cele două clujence sunt reprezentate de avocatul PSD-ist Laura Chiorean Pop.
În linii generale, instanțele clujene i-au arătat germanului adevărata față a justiției mioritice și l-au trimis de la Ana la Caiafa.
Mathbout spune că în cadrul procesului i s-au ridicat o serie de impedimente din cauza unei influenţe pe care avocatul clujean ar putea să o aibă în cadrul instanţelor clujene. Din acest motiv el a făcut o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii.
“În timpul soluționării cauzei la instanța de fond TRIBUNALUL CLUJ am avut serioase suspiciuni legate de obiectivitatea instanței. Nu mi-a fost acceptat nici un martor propus de avocatul ales, fiind privat astfel de dreptul de a dovedi natura relațiilor contractuale dintre mine, respectiv Mahercon în calitate de arhitect-constructor și reclamante în calitate de contractoare. Deși sunt un susținător al soluționării cu celeritate a cauzelor, rapiditatea cu care s-a operat în această cauză mi-a creat suspiciuni. Suspiciuni care mi-au fost elucidate la data de 25 martie 2013 când avocatul meu mi-a comunicat că în cauză, unul din judecătorii din completul de judecată căruia i-a fost repartizat aleatoriu dosarul, a formulat o cerere de abținere, admisă de altfel – cerere prin care invoca afinitatea sa cu reprezentantul uneia din părțile din proces. Întrucât apărătorul meu mi-a comunicat că nu este afin sau rudă cu nici un magistrat din cadrul Curții de Apel Cluj, era evident că această afinitate există între judecător și reprezentantul reclamantelor intimate”, arată memoriul.
Trimisă în judecată pentru ultraj judiciar
Pe parcursul acestor ani, Veronica Rus, prietena lui MATHBOUT, a încercat să expună în spațiul public o serie, din punctul ei de vedere, de nereguli.
Spre exemplu, anul acesta Veronica Rus a publicat pe blogul vdelavedeta.ro modul în care a decurs una dintre ședințele de judecată. ”M-am dus la procesul de la ÎCCJ împreună cu Maher Mathbout. Am cerut judecată în lipsă (adică fără avocat). Știam: alea iacta est. Când s-a strigat cauza noastră am menționat doar că suntem prezenți. Înalta Curte – nu clădirea, ci judecătoarea – m-a întrebat, pe mine, Veronica, cine sunt. I-am spus că sunt doar un translator pentru că dl Mathbout nu înțelege limbă română, ambele afirmații adevărate. La care doamna Laura Pop, a strigat vădit enervată (sunt obiectivă, chiar a strigat, sala fiind mică, înghesuită și tăcută):
„Ba cunoaște foarte bine limbă română, înțelege, vorbește!“
Am apucat să răspund “onorata instanță va rog să verificați acum dacă domnul Mathbout vorbește sau înțelege românește“.
Conform legii, cu spumoase cuvinte de drept, doamna judecător m-a pus la punct transmițându-mi juridic să tac din gură, că nu sunt acolo în calitate de oareșceva. Știți, mi-a trecut o secundă prin față ochilor o fază dintr-un film, un film în care o judecătoare onorabilă a ridicat mâna înspre cel care nu era trecut în registre și a spus: lăsați-l vreau s-aud!
Apoi ne-am așezat. Nu intenționam să traduc în față lor. Eram acolo pentru dl. arhitect. Corect, suntem în România, uneori aplicăm legea alteori ne aplecăm în spatele „jurisprudenței“ care e un fel de practică precum la spital. O modă! Niște automatisme – lucrăm așa în general că e comod și am văzut că merge. Când “nu merge” sunt victime colaterale, dar nu magistrații plătesc ci voi, cetățenii, mai ales în zecile de procese pe care statul român le pierde la CEDO. Nu, onorată instanță, aceasta nu este Justiția căreia să-i fiu obedientă. Eu nu.
Apoi judecătoarea l-a întrebat pe dl Mathbout dacă dorește să meargă în față!! Adică femeii care JUDECĂ i s-a părut normal…
Nu ești dispus să testezi dacă învinuitul înțelege ceea ce-i spui dar îl întrebi dacă dorește să vină alături de avocatul părții adverse să se apere? O diformă bătaie de joc, o fanfaronadă.
Sală era plină și cunosc numele celor din complet, secția și ce procese mai erau pe rol.
După ce ne-am așezat, doamna avocat Laura Pop Chiorean a verbalizat aceeași poveste de la curtea de apel”, arată una dintre ultimele postări ale blogului respectiv.
Pentru aceste postări, Judecătoria Cluj Napoca a decis trimiterea ei în judecată pentru ultraj judiciar. ”Respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de inculpata Rus Ioana Veronica prin avocatul ales privind legalitatea administrării probelor, efectuării actelor de urmărire penală şi regularitatea actului de sesizare în dosar nr. 2576/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Constată legalitatea rechizitoriului emis la data de 04.07.2016 în dosarul nr.2576/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. dosar 13464/211/2016 la data de 08.07.2016 privind pe inculpata Rus Ioana Veronica trimisă în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar prev. şi ped. de art. 279 alin.1 şi 4 raportat la art. 193 alin.1 Cod Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Rus Ioana Veronica pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj judiciar prev. şi ped. de art. 279 alin.1 şi 4 raportat la art. 193 alin.1 Cod Penal.”
Acuzată că a luat bani şi a uitat de ei
Avocatul Laura Pop, unul dintre liderii PSD Cluj, a fost acuzat în trecut că nu a mai dat înapoi 10.000 de euro, bani pe care i-ar fi împrumutat de la o rudă. În replică, vicepreședintele PSD Cluj a susţinut că nu are de returnat nici o sumă de bani şi că totul ar fi rodul imaginaţiei unei rude invidioase. Disputa s-a transformat într-un proces prezidat de judecătorul Ancuţa Ioniţă Grigorie care, la cererea Laurei Pop, a declarat şedinţa de judecată secretă.
Rudele din spatele ciocanului de judecată
În scrisoarea adresată către CSM, MATHBOUT MOHAMED MAHER spune că i se pare deplasat faptul că avocatul clujencelor cu care se judecă este “blindat” de relaţii în rândul judecătorilor. “Doresc să ştiu dacă prin faptul că avocata angajată de reclamante – d-na Laura Pop -membră PSD Cluj (actuală Chiorean) îi are ca nași de cununie pe d-na judecătoare Maria Augusta Chichișan (la completul căreia a căzut “aleatoriu” dosarul în Apel și care s-a retras) și pe d-l fost procuror de la ÎCCJ – Marius Foitoș Dan, numit actualmente judecător prin decret prezindențial la data de 14.06.2013. A fost influențat cursul acestui proces și astfel mi-au fost lezate drepturile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, spune Mathbout.
Sebastian Albescu
Buna.
Ca să nu creadă cineva că sunt o lașă: acesta nu e un articol comandat ci dreptul la liberă exprimare jurnalistică. Demult am vrut să scriu asta dar eu sunt ocupată să-mi trăiesc viața și să-mi cresc copilul.
2. Articolele vdelavedeta au dispărut pentru că am respect pentru Moarte. Adică: acolo am scris ce simt, ce am trăit, ce am văzut si ce am pătit cu aceasta Laura Pop care ne tot aminteste ca-i măritata de parcă i-ar fi crescut a treia țâță. Am de gand să repostez totul după ce scot numele persoanei pe care Laura Pop o reprezenta si care a DECEDAT!! Asta inseamna sa ai respect pentru disparitia unei persoane. Nu mă ghidează ura și nu voi lăsa vreodată să se intample asta.
Ceea ce nu inseamna ca daca tu, oricare -esti mojic cu mine eu trebuie sa raman o doamna si nu pot sa fiu si eu mojica sa-ti spun în fata ce cred despre tine!
Asadar daca va decide vreun judecator în țara asta că eu nu am dreptul la liberă exprimare si onoarea mea poate fi călcată sub ciocanul ei si al rudelor, că n-am voie să mă exprim liber pentru că ea e demnă că-i avocată si eu o nemernică pentru că nu m-am inscris in 10 cluburi onorifice si nu slugăresc importanți din PSD, daca nasul dânsei e mai fin decat drepturile mele constituționale si implicit ale altora asemeni mie, vom vedea… în ce fel de țară trăim??
Nemernica esti pentru ceea ce faci, nu pentru ca nu te-ai inscris in 10 cluburi onorifice, iar de slugarit……nu e cazul sa povestim.