Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu anunţă că a contestat cu succes la Curtea de Apel Craiova sentinţa Tribunalului Gorj, de a pronunţa falimentul grupării din Liga a II-a. Clubul gorjean a fost reprezentat în instanță de Societatea Civilă de Avocați (SCA) Pop din Cluj-Napoca.

„Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a făcut apel, la Curtea de Apel Craiova, pentru a solicita suspendarea sentinţei Tribunalului Gorj, nr.361/ 27.11.2019, iar cererea a fost astăzi (n.r. – miercuri) admisă. Prin documentele depuse clubul Pandurii Târgu Jiu a cerut suspendarea executării provizorii de drept a sentinţei nr.361/ 27.11.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, prin care au fost admise cererile formulate de administratorul judiciar Consulting Company IPURL şi creditoarea AJFP Gorj, care au solicitat deschiderea procedurii falimentului faţă de Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Decizia Curţii de Apel Craiova este fără cale de atac: <Soluţia pe scurt: Admite cererea. Dispune suspendarea executării sentinţei nr.361 pronunţată la data de 27.11.2019 de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj în dosarul nr.4036/95/2016 până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în apel. Fără cale de atac>”, se arată într-un comunicat al clubului gorjean.

La 27 noiembrie, Tribunalul Gorj admisese cererea lichidatorului judiciar al Pandurii Lignitul Târgu Jiu, Consulting Compny IPURL, de a declara falimentul grupării.

După 20 de etape, Pandurii ocupă locul 19, ultimul, cu opt puncte, în clasamentul Ligii I, la 15 puncte de Csikszereda, de pe lcoul 15, ultimul care asigură menţinearea în Liga a II-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.