Avocatul clujean Lucian Handra a acționat în instanță Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, cerând magistraților să oblige instituția de învățământ la sistarea înscrierilor online a viitorilor studenți pentru sesiunea de admitere din anul 2023, respectiv să elimine posibilitatea cetățenilor străini de a candida la locurile din secțiile cu predare în limbile engleză și franceză ale UMF. 

Mai mult, avocatul a solicitat instanței, în cazul în care cererea va fi admisă, să anuleze total sau parțial  sesiunea de înscriere pentru anul 2023, dacă ar fi fost deja demarată la momentul pronunțării sentinței. Magistrații de la Tribunalul Cluj au respins cererea formulată de avocatul Lucian Handra ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, obligându-l la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.637 de lei către UMF. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. 

În cererea de chemare în judecată, avocatul a invocat faptul că nu există un cadru legal care să permită procedura de înscriere online pentru sesiunea de admitere organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Acesta a arătat că viitorii candidați, cetățeni ai țărilor UE/non-UE, ar trebui să se înscrie la programele cu predare în limbile engleză și franceză al universității la fel cum o fac și cetățenii români, care se înscriu la programele  cu predare în limba română, respectiv să depună dosarele de înscriere, în format fizic, la secretariatele facultăților. De asemenea, a solicitat magistraților clujeni să dispună obligarea candidaților din afara României să depună traducerile autorizate pentru toate documentele care alcătuiesc dosarul de candidatură pentru înscrierea în secțiile cu predare în limbile engleză și franceză ale UMF.

Lucian Handra acuză UMF că a instituit „o odioasă formă de discriminare”

Avocatul Lucian Handra a susținut în fața instanței că UMF „Iuliu Hațieganu” a ignorat prevederile legale și „a instituit o odioasă formă de discriminare a candidaților cetățeni români în raport cu candidații cetățeni UE și non UE, oferind candidaților internaționali, conform documentului Metodologia de admitere în Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, prin evaluarea documentelor atestând performanțele școlare și realizările personale ale candidaților 2022 la sesiunea de admitere posibilitatea de a se înscrie doar online”. 

Acesta și-a susținut acuzația motivând că anumite persoane din Mangalia sau Suceava care ar fi dorit să se înscrie la una dintre facultățile din cadrul UMF ar fi fost obligate, în sesiunea de admitere din 2022, să se deplaseze la sediul universității din Cluj-Napoca pentru a depune dosarele în format fizic, iar cetățenii străini ar fi beneficiat de condiții preferențiale. 

„În schimbul taxei de 250 euro, candidații cetățeni UE/non UE la secțiile cu predare în limbile engleză/franceză au fi putut accesa adresele (…) unde, prin intermediul Internet, ar fi scanat și încărcat documentele necesare constituirii dosarului de înscriere. În baza acestor documente, pe care Secretariatele UMF/Comisia de examen le-au analizat doar în format electronic, sunt declarați admiși sau respinși candidații la secțiile cu predare în limbile engleză sau franceză.

Tot în baza unor documente electronice au fost afișate listele cu admiși/respinși, candidaților admiși fiindu-le cerută plata a jumătate din taxa anuală de înscriere, respectiv 3750 euro, pentru a „rezerva locul”. La acel moment, secretariatele facultăților din cadrul UMF Iuliu Hațieganu nu sunt încă în posesia documentelor originale, întreaga procedură de selecție și confirmare a locului fiind efectuată exclusiv în baza unor documente virtuale. 

Rațiunile pentru care UMF Iuliu Hațieganu s-a pretat – și intenționează să se preteze în continuare – la aceste discriminări între cetățenii români și cetățenii străini sunt strict mercantile. încasarea taxei de 250 euro pentru depunerea dosarului reprezintă un câștig deloc neglijabil. (…) Un dosar online nu permite verificarea veridicității și autenticității documentelor prezentate pentru înscriere, documentele putând fi ușor falsificabile.”, a invocat avocatul Lucian Handra în cererea de chemare în judecată. 

UMF a combătut acuzațiile de încălcare a legii 

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, solicitând magistraților de la Tribunalul Cluj să respingă acțiunea inițiată de Lucian Handra și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.  UMF a susținut în instanță că universitățile au posibilitatea de a implementa facilități online de înscriere pentru candidați, potrivit legislației în vigoare. De asemenea, UMF a  a arătat faptul că Metodologia Cadru actuală creează cadrul legal necesar pentru ca procedura de depunere a dosarelor de candidatură să se desfășoare online, la alegerea universităților, în baza principiului autonomiei universitare. Cât despre presupusa discriminare invocată de Lucian Handra, UMF a arătat că admiterea la programele de studii universitare de licentă se realizează după condiții specifice stabilite în funcție de limba de predare, iar nu de cetățenia candidatilor. 

„Prin Hotărârea de Senat nr. 1 din 30.01.2023 au fost adoptate două metodologii distincte de admitere: prima, pentru linia de predare română, iar a doua, pentru liniile de predare engleză și franceză. În baza principiului autonomiei universitare, consacrat inclusiv la nivel constituțional prin prevederile art. 32 alin. 6, subscrisa am decis, pe de o parte, organizarea unui concurs cu întrebări tip grilă pentru selectarea candidaților înscriși la linia de predare română. Pe de altă parte, pentru liniile de predare engleză și franceză, subscrisa am optat pentru o procedură diferită de selecție, și anume evaluarea documentelor care atestă performanțele școlare și realizările personale ale candidaților.

Din perspectiva modalității de înscriere – online sau fizic -, diferențele apar în funcție de tipul de evaluare ales pentru fiecare linie de predare, iar nu în funcție de cetățenie, cum greșit se menționează în cererea de chemare în judecată.”, a susținut UMF în fața magistraților.  

Instanța a respins cererea formulată de avocatul Handra

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârât prin întâmpinare. Respinge cererea formulată de reclamantul HANDRA LUCIAN în contradictoriu cu pârâtul UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE „IULIU HAŢIEGANU” CLUJ NAPOCA ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 14.637 lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea şi motivele se depun la Tribunalul Cluj. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 22.05.2023.”, arată soluția pe scurt a instanței. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.