Avocatul clujean Ciprian Păun şi-a exprimat pe Facebook susținerea sa fermă pentru candidatura academicianului Ioan Aurel Pop la funcția de președinte al României. În opinia acestuia, Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române și profesor universitar de renume internațional, ar reprezenta cea mai bună opțiune pentru România în contextul actual al alegerilor prezidențiale.
Păun consideră că soluțiile propuse de alți politicieni, precum Ilie Bolojan sau Nicușor Dan, sunt riscante pentru evoluția țării. În schimb, susține că academicianul Pop ar fi un candidat câștigător, capabil să unifice societatea românească și să reducă tensiunile politice interne.
„Profesorul Pop ar contracara cu succes zonele naționaliste care instrumentalizează istoria și ar adresa în mod eficient orice provocare în dezbateri publice,” a declarat Ciprian Păun. Potrivit acestuia, Pop ar putea să atragă sprijinul clerului și să evite campaniile subterane, având în vedere respectul de care se bucură în cercurile religioase.
Păun remarcă, de asemenea, aprecierea fostului rector al Universității Babeș-Bolyai de către PSD și PNL, precum și faptul că Pop ar fi bine primit atât în cercurile europene de la Bruxelles, cât și în zona conservatoare de la Washington. Acesta adaugă că academicianul ar avea potențialul de a câștiga alegerile din primul tur, fiind un diplomat și manager de succes, cu o carieră admirată la nivel național și internațional.
Avocatul clujean subliniază că singura condiție pentru ca Ioan Aurel Pop să devină un candidat real este dorința acestuia de a își asuma această misiune.
Medievalist, adică unul ce ne spală pe creier cu istoria romanțată, mincinoasă, a Ungariei. Oare are vreo interpretare a trecutului în afara atestărilor documentare? A pus la îndoială autenticitatea acelor documente? Chiar dac-ar fi autentice de ce am crede că acestea spun adevărul? A se vedea matrapazlîcurile, cu acte legale dar mincinoase, ce se fac în ziua de azi.
Masonii se peopun între ei ?
Inca un extremist roman habarnist in ale politici? Nu e Pop ala care premiaza legionarii si colaboratorii securitati? Tineti-l ptr voi clujenii. Ne-am cam saturat de romanii ardeleni pas cu pas la Karl Schwab de pripas ca ductatori marionete. Uitati de presedinti recrutati de SRI din Academia. Toti traiesc intr-o bula care e complet paralela la nevoile miticilor. Un presedinte ar trebui sa aiba cel putin experienta unui guvernator (prefect) in politica si administratie unui judet pe macar un termen. In plus rezultatele positive ale guvernarii lui ar trebui sa reprezinte cel mai important indicator de stiinta a guvernari. Altfel ne vom trezi din nou cu un pafarist plin de gaze ardelenesti mutante de nari. Scutiti-ne de snobismul vostru ardelenilor. Ne-ati dovedit din plin ce va poate pielea prin tzoapele de Sibiu. Lol