Ieri, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a ales-o, marţi, pe Iulia Motoc pentru funcţia de judecător la CEDO, dintre cele trei propuneri înainte de România. Motoc a fost aleasă cu 132 de voturi „pentru”, din 151 exprimate. Florin Streteanu a obţinut 7 voturi, iar Tudor Panţîru – 10 voturi, în timp ce două au fost anulate. Candidatura Iuliei Motoc a fost susţinută şi de subcomisia pentru alegerea judecătorilor la CEDO. Subcomisia a decis, „cu o largă majoritate”, să susţină propunerea Iuliei Motoc, apreciind că aceasta este „cea mai calificată candidatură” dintre cele înaintate de România, conform concluziilor acestui organism.

Pe de altă parte, Comisiile juridice şi pentru drepturile omului reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat negativ candidatura Iuliei Motoc pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Ceilalţi candidaţi, respectiv Bianca Guţan şi Florin Streteanu, ca şi candidatul de rezervă, Tudor Panţîru, au primit aviz pozitiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.