Procesul in care avocatul bihorean Ioan Sava este acuzat de trafic de influenţa a continuat saptamana aceasta la Curtea de Apel Cluj. Avocatul a declarat pentru Gazeta de Cluj ca este victima unui complot, ca nu a şantajat şi nici nu a traficat influenţa şi ca toate se vor demonstra in instanţa. DNA-ul a inaintat o cerere, in sensul obligarii lui Ioan Sava de a nu parasi localitatea, insa instanţa a respins-o.

Cunoscutul avocat bihorean Ioan Sava s-a aflat saptamana aceasta la Cluj, la Curtea de Apel avand loc procesul in care aceasta este judecat pentru trafic de influenţa şi alte infracţiuni de corupţie. Conform rechizitoriului, avocatul ar fi pretins şi primit suma de 7000 de euro de la un hoţ de apartamente sub pretextul ca suma ar urma sa fie remisa magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea, investiţi cu judecarea cauzei privind pe denunţator, pentru ca aceştia sa dispuna faţa de denunţator o pedeapsa cu suspendare. Aşteptand pe holul tribunalului intrarea in sala, Ioan Sava a declarat in exclusivitate pentru Gazeta de Cluj ca totul este o minciuna, ca interceptarile de la dosar sunt false şi ca intreaga poveste ar fi de fapt o razbunare a DNA-ului. „Am fost trimis in judecata pentru fapte pe care nu le-am facut. Interceptarile ambientale sunt false, lucru pe care o sa il dovedesc prin expertiza”, a declarat acesta. Avocatul a mai ţinut sa precizeze faptul ca motivul adevarat pentru care a fost trimis in judecata este faptul ca a deranjat mult procurorii DNA, din moment ce mulţi dintre clienţii sai au fost achitaţi in diferite cauze. „S-a dat un ordin de sus ca eu sa fiu inlaturat. Din cate ştiu chiar de la domnul Daniel Morar, şeful DNA-ului. I-am deranjat pentru ca demonstram cat de lipsite de temei sunt acuzaţiile pe care aceasta instituţie le aduce impotriva clienţilor mei”, a declarat Ioan Sava. Acesta a fost reţinut in data de 5 martie 2012 de catre procurorii DNA, fara ca apoi sa fie emis pe numele sau un mandate de arest preventiv. La termenul de saptamana aceasta insa, DNA – Serviciul Teritorial Oradea, a cerut luarea faţa de Ioan Sava a masurii preventive a obligarii de a nu parasi ţara, insa instanţa a respins-o ca neintemeiata.

Este şi avocatul lui Mariana Gal

Ioan Sava a fost aparatorul legal in faţa DNA-ului al concubinei procurorului şef de pe langa Tribunalul Oradea, Viorel Gavra. Mariana Gal l-a angajat pentru a o asista la declaraţiile pe care urma sa le dea in calitate de invinuita intr-un alt dosar de trafic de influenţa. Mai precis, aceasta alaturi de inca doi complici, ar fi cerut bani in schimbul promisiunii de a influenţa magistraţi, judecatori şi procurori.

In faţa judecatorilor de la Tribunalul Cluj, Gal Mariana a ţinut sa arate instanţei şi modul in care a aflat despre urmarirea ei in calitate de inculpat dar şi despre probleme pe care le-a intalnit cu avocatul sau in incercarea sa de a-şi dovedi nevinovaţia. „In data de 25 ianuarie 2012 am fost contactata telefonic de un ofiţer de poliţie care mi-a spus ca din martor am devenit inculpat şi trebuie sa ma prezint la DNA in data de 7 februarie 2012. Dupa mai multe incercari de a-mi angaja un aparator, am ajuns la avocatul Ioan Sava. Prin intermediul soţiei acestuia am stabilit necesitatea luarii mele ca şi client şi am inceput contractul de asistenţa juridica şi pregatirea poziţiei procesuale. Soţia lui mi-a spus ca in 8 februarie 2012 sa fiu la cabinet la acesta”, a declarat Gal.
Concubina fostului prim-procuror de Bihor a mai relatat faptul ca nu ştia cu exactitate ce semneaza, nu a citit documentele care i-au fost inaintate şi avocatul Ioan Sava nu i-a explicat nimic. „La DNA am dat o declaraţie de invinuit, am semnat nişte acte despre care nu ştiam ce reprezinta. Şi la a doua vizita la DNA am semnat din nou nişte acte pe care nu le-am citit inainte, dar avocatul mi-a aratat cu degetul randul pe care scria “Nu recunosc invinuirea care mi se aduce”, şi mi-a spus ca totul este ok. In acel moment am inţeles ca totul este in regula, ca nu mi se aduce nicio invinuire, pe baza declaraţiilor mele, respectiv, a faptei ca nu am facut nimic ilegal. Am semnat procesul de prezentare a materialului de urmarire penala pe hol, şi nu in prezenţa procurorului, aratandu-mi-se ca este semnat şi ştampilat de catre procuror”. In timp ce inculpata Gal Mariana işi declara nevinovaţia şi arata ca a fost lipsita de aparare, Rodica Berta Mangra plangea in boxa rezervata arestaţilor.
De amintit este faptul ca avocatul Ioan Sava este urmarit intr-un dosar de trafic de influenţa şi alte infracţiuni de corupţie. Conform rechizitoriului, avocatul ar fi pretins şi primit suma de 7000 de euro de la un hoţ de apartamente sub pretextul ca suma ar urma sa fie remisa magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea, investiţi cu judecarea cauzei privind pe denunţator, pentru ca aceştia sa dispuna faţa de denunţator o pedeapsa cu suspendare.

Sabin Ripan

Art.312 din Codul Penal – Traficul de influenţa

(1) – Primirea ori pretinderea de bani sau de alte foloase ori acceptarea de promisiuni, daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, savarşite de catre o persoana care are influenţa sau lasa sa se creada ca are influenţa asupra unui funcţionar public
(1) – Primirea ori pretinderea de bani sau de alte foloase ori acceptarea de promisiuni, daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, savarşite de catre o persoana care are influenţa sau lasa sa se creada ca are influenţa asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar pentru a-l determina sa faca, sa nu faca, ori sa intarzie un act ce intra in atribuţiile sale de serviciu sau sa faca un act contrar acestor atribuţii se pedepseşte cu inchisoare stricta de la 2 la 10 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneaza şi promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţa sau lasa sa se creada ca are influenţa asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar, pentru a-l determina sa faca, sa nu faca ori sa intarzie un act ce intra in atribuţiile sale de serviciu sau sa faca un act contrar acestor atribuţii.
(3) Fapta prevazuta in alin. (2) nu se pedepseşte daca faptuitorul denunţa autoritaţii fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru aceasta fapta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul infracţiunii prevazute in alin. (1) sau (2) se confisca, iar daca acestea nu se gasesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.