Avocatul Mihai Paul Neamț a demisionat din Consiliul Baroului Cluj. Ulterior demisiei, avocatul a scris pe Facebook un text în care își explică decizia, text pe care îl prezentăm integral.

”Despre demisie…sau cum țara arde și baba se piaptănă

În data de 15.07.2020 am depus la secretariatul Baroului Cluj demisia subsemnatului din calitatea de membru al Consiliului Baroului Cluj, ca finalitate a unei succesiuni de evenimente a căror judecată nu mi se cuvine mie a o face, dar a căror poveste o rostesc în cele ce urmează. În cursul lunilor martie-aprilie, alături de voi toți, am asistat la un ping-pong furtunos de articole și opinii pe FB ale membrilor corpului profesional și uneori ale organelor de conducere. Mi-am permis uneori să comentez sau să distribui, consecvent cu principiul meu de a respecta dreptul la opinie și la critică al oricărui membru al corpului profesional. Atunci când am ajuns la o concluzie, am evocat-o în postarea “40 de zile in pandemia avocaturii sau despre Cain si Abel” din data de 25.04.2020.

Am optat si optez pentru sacralitatea dreptului la opinie și datoria electorilor de a-și critica organele de conducere constructiv, invitând mereu la echilibru și dreaptă măsură. Atunci când, urmare a unor postări critice și revendicative în tonuri dure și pe alocuri nefondate ale unei colege, conversațiile de pe un grup de whastapp (formal dedicat comunicării membrilor consiliului) au derapat dinspre analiza criticilor și revendicărilor colegei spre o veritabilă lapidare si ironizare cinică a acesteia, in stilul “n-ai băscuță iepuraș”, m-am trezit în preajma unei decizii dificile. A trebuit să aleg între a comunica unei membre a baroului, modul suburban și umilitor de “analiză” a petițiilor sale, în spiritul fidelității mandatului de consilier față de colegii mei electori versus fidelitatea față de organul de conducere din care fac parte. Am decis asupra prevalenței celei dintâi alegând să comunic, spre cunoștința colegei.

Colega a postat pe FB. Și se facu vuiet că am denunțat sacra omerta a organelor de conducere, și vuietul se făcu cercetare prealabilă și cercetarea prealabilă referat.

Din păcate, devoalând preocupările mondene și frivole ale unor discuții ce la nivel principial și declarativ se vor a fi extrem de elevate și veșnic lucrative spre glorioasa propășire a nobilei profesii, m-am pus singur în imposibilitatea unei colaborări viitoare cu majoritatea membrilor consiliului. În acest context am apreciat și apreciez că nu îmi pot duce la final mandatul dat de peste 400 de colegi existând riscul unor perpetue și inevitabile polemici viitoare, apte a transforma fiecare ședintă de consiliu în veritabile înfierări cu mânie proletară a subsemnatului.

Ca atare, situația ar fi de natură a afecta nejusificat imaginea Baroului Cluj și a transmite mesaje negative despre conlucrarea pozitivă a membrilor consilului, astfel că mi-am depus demisia, sperând că în lipsa subsemnatului consiliul își va regăsi armonia și confraternitatea membrilor săi.

La sfârșitul zilei, erou involuntar al unui wikiliks avocațial, stărui în a crede că a conduce este despre a decide și proteja și nu despre a bârfi în spatele ușilor închise”, a scris pe Facebook, avocatul Mihai Paul Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.