Potrivit unui proiect de modificare a Codului Administrativ ce urmează să fie adoptat în ședința de astăzi, 27 ianuarie, prefecții și subprefecții vor fi numiți în funcție politic.
Astfel, funcțiile în cauză nu vor mai fi publice, de înalt funcționar, ci de demnitate, adică sunt mai protejați – nu mai pot fi urmăriți penal decât cu aprobarea unei comisii specializate din Guvern, de exemplu.
Gazeta de Cluj va aborda mai pe larg acest subiect în ediția tipărită a ziarului.
Conform ordinii de zi, Executivul intenționează să aprobe modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ.
La Cluj, propunerea UDMR pentru funcția de prefect sau subprefect de Cluj este avocatul Tasnadi Istvan-Szilard, de la firma de avocatură NNDKP, colaborator PCA Law Office.
Potrivit notei de fundamentare care stă la baza actului normativ, prefecții și subprefecții vor fi numiți politic de către guvernul în exercițiu și vor părăsi funcția odată cu acesta. Conform modificărilor, vor putea rămâne membri de partid pe perioada exercitării mandatului.
„Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalți funcţionari publici maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Prin aplicarea noii reglementări, ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local. Guvernul este o autoritate publică care are structură politică”, se arată în nota de fundamentare.
Se înființează funcția de secretar general
În plus, se va înfiinţa şi funcţia de secretar de general al instituţiei prefectului. Astfel se va realiza o „o unitate de abordare” cu modul de organizare şi conducere a ministerelor. Secretarul general va fi înalt funcționar public și va fi subordonat prefectului. Această poziție este asemănătoare celei de secretar general de minister.
„Înfiinţarea acestei funcţii reprezintă o garanţie suplimentară privind îndeplinirea imparţială a atribuţiilor prefectului, inclusiv în contextul în care este demnitar. Acesta sprijină activitatea prefectului în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 255 din Codul administrativ (controlul de legalitate) şi coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuţii”, se explică în nota de fundamentare.
Tasnadi Istvan – propunerea UDMR la Prefectura Cluj
Avocatul Tasnadi Istvan a recunoscut că el este propunerea UDMR la Prefectura Cluj.
„Sunt propus pentru funcția de prefect sau subprefect de Cluj”, a declarat avocatul pentru Gazeta de Cluj.
Referitor la modificarile din Codul Administrativ, Tasnadi Istvan a subliniat ca „nu a analizat profund proprunerea. Abia în cursul zilei de ieri am aflat că va exista pe ordinea de zi această propunere de schimbarea a Codului Administrativ, însă consider că regimul se va păstra prin crearea funcției de secretar general. Prefectul sau subprefectul trebuie să aibă, potrivit noilor modificări cursul de administrație de la Institutul Naţional de Administraţie, deci vor detine studii superioare. Sunt practic aceleași măsuri”, a afirmat Tasnadi Istvan.
Cseke Attila a propus de anul trecut schimbarea
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Cseke Attila, a anunțat schimbarea statutului prefecților și subrefecților încă de anul trecut. El a precizat că aceștia vor avea statut de demnitate publică, iar nu de înalți funcționari publici.
Cseke Attila a spus, la momentul respectiv, că acest aspect este prevăzut și în programul de guvernare al coaliției.
„Acele tertipuri prin care oameni din sfera politică au ajuns prin concursuri în diverse funcții publice, vor trebui eliminate. Și va trebui să clarificăm acest lucru. Noi propunem Guvernului ca statutul prefectului și subprefectului să fie modificat. Față de situația actuală, în care ei sunt înalți funcționari publici, să devină statut de funcție de demnitate publică”, a spus Cseke Attila.
Ideea modificării legii în sensul transformării funcțiilor de prefect și subrefect în funcții de demnitate publică datează de pe vremea PSD. Încă din 2017, liderul PSD, Liviu Dragnea anunța modificarea legislației în acest sens.