Avram Gal, vicepreședintele PSD Cluj și om de afaceri din Câmpia Turzii, a trăit momente de coșmar la bordul unui avion Turkish Airlines, care zbura din Bangladesh spre Istanbul. La scurt timp după decolare, unul dintre motoarele aeronavei a luat foc, provocând panică printre pasageri și determinând echipajul să adopte măsuri de urgență. Aeronava a survolat timp de o oră pentru a consuma combustibilul și a reduce riscul unei explozii la aterizare.

Gal a descris atmosfera ca fiind „o liniște de mormânt”, în timp ce pasagerii, cuprinși de teamă, așteptau deznodământul. Profesionalismul echipajului și calmul pilotului au fost esențiale pentru aterizarea în siguranță. După acest incident, Gal a transmis un mesaj de reflecție asupra fragilității vieții, îndemnând la recunoștință și umanitate.

„Azi am trăit o experiență pe care nu am avut-o până acum. M-am îmbarcat liniștit în avionul Turkish Airlines, pe ruta Bangladesh – Istanbul. După ce am spus rugăciunea pe care o rostim cu toții înainte de un zbor de 8 ore, am decolat. La mai puțin de câteva minute, motorul avionului a luat foc, iar timp de o oră am survolat zona pentru a scăpa de combustibil. În acele momente, am rostit doar atât: „Doamne, voia Ta să se facă.” În avion era o liniște de mormânt, ca și cum toți așteptau o sentință.

Două pasagere plângeau, neștiind cum să reacționeze. După aproximativ 30 de minute, pilotul a anunțat că vom încerca o aterizare în urma aprinderii motorului. Vocea lui calmă și experiența sa ne-au ajutat pe toți să ne liniștim. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al piloților, am aterizat cu bine pe aeroport, iar pompierii și echipele de intervenție au reacționat prompt.

Este o remarcă importantă: indiferent de câți bani ai sau cât de important te crezi, viața ta atârnă de un fir de ață! Fiți buni și iertători, pentru că nu știm ziua în care vom părăsi acest pământ!”

Sursa: Stiridecluj.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.