Proiectul de lege normativ in urma căruia va fi decisă data alegerilor locale se dezbate astăzi în parlament. Data propusă este 27 septembrie.

Alegerile locale, care ar fi trebuit să aibe loc anul acesta pe 16 mai au fost amânate din cauza pandemiei și a stării de urgență. Totuși, acestea nu pot fi  amânate la nesfârșit.
O propunere de lege din partea guvernului de a organiza alegerile locale pe 27 Septembrie se află astăzi pe ordinea de zi din Parlamentul României. O propunere similară a fost depusă pentru dezbateri și de către parlamentarii UDMR.

Cele două proiecte vor intra în dezbaterea Comisiei juridice marţi dimineaţă, potrivit site-ului Senatului.

„UDMR a depus la Parlament un proiect legislativ pentru stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie 2020. Este o dată care este convenită între partidele politice, prin dezbaterea care a avut loc, prin poziţionările publice pe care le-au avut marea majoritate a formaţiunilor politice şi aşteptăm ca acest proiect legislativ să fie dezbătut şi adoptat. Este un proiect legislativ foarte important, foarte urgent, care va trebui tranşat în sesiune extraordinară, în ambele Camere, având în vedere faptul că, în principiu, procedura electorală trebuie să înceapă cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită”, spunea Cseke Attila, pe 29 iunie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.