Absolvenții de liceu susțin astăzi, 24 iunie, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie).

Elevii au putut intra în sălile de examen până la ora 8:30, examenul începând la ora 9:00. Aceștia au la dispoziție trei ore pentru elaborarea lucrării, iar toate sălile destinate examinării au în dotare camere de supraveghere video și audio.

Absolvenților de liceu le este interzisă introducerea în săli a materialelor ajutătoare, precum:„ ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.)”, precizează Ministerul Educației și Cercetării.

Pentru a promova examenul de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:

  • Recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • Susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • Obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise. – Agerpres

Mâine, 25 iunie, absolvenții vor susține proba la alegere a profilului, iar rezultatele vor fi afișate la data de 30 iunie.

Pentru absolvenții aflați în izolare sau confirmați pozitiv cu noul coronavirus, va exista o sesiune specială de susținere a examenului, începând cu data de 6 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.