Curtea de Apel Cluj a decis la mijlocul săptămânii ca afacerea Băile Boghiș să intre în faliment, Business-ul este conectat la Elena Udrea, proaspăt dezvoltator imobiliar în Cluj Napoca, și la Lia stanca, fosta soție a unui ex șef în SRI, partener de afaceri cu nevasta ministrului de Interne Lucian Bode. Prin firma Băile Boghiș a fost plătită cauțiunea Elenei Udrea, pentru ca fostul ministru să nu facă închisoare în Dosarul Hidroelectrica.

O soluție emisă de Curtea de Apel Cluj, în dosarul de insolvență al firmei Băile Boghiș, a decis ca firma să intre în faliment.

Compania care administra complexul balneo din stațiunea cu același nume a intrat în faliment după ce Lia stanca și fiica ei, Nadine, au încheiat câteva contracte frauduloase.

De pe urma falimentului acestei societăți așteaptă bani Elena Udrea, compania Construcții Erbașu, care a modernizat complexul, și alte societăți care au avut contracte în derulare cu firma.

”Admite apelul declarat de SC Construcții Erbașu SA împotriva sentinței civile nr. 903/2021 pronunțată la data de 22.10.2021 de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 135/84/2019 pe care o anulează și trimite cauza judecătorului sindic pentru a deschide procedura falimentului debitoarei SC Băi Boghiș SRL. Fără cheltuieli de judecată. Decizia este definitivă si executorie. Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2022 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei”, arată decizia CA Cluj.

În cadrul proceselor de faliment al Băilor Boghiș, judecătorii au constat că mai multe împrumuturi făcute în numele societății au fost contractate fraudulos pentru că membrii familiei Stanca, Lia și fiica ei, Nadine, să beneficieze de o serie de rambursări nelegale. Judecătorii au dispus anularea unui contract de împrumut din 4 ianuarie 2014 între Nadine Stanca și SC Băi Boghiș SRL, în ceea ce privește clauzele referitoare la termenul de rambursare și penalitățile de întârziere (contractul prin care s-a schimbat termenul de rambursare a împrumutului de 5 milioane lei din 30 septembrie 2018 în 4 ianuarie 2018 și prin care s-a impus majorarea penalităților de la 0,06% pe zi la 0,5% pe zi), anularea actului adițional din 4 ianuarie 2014 la contractul de împrumut din 30 septembrie 2019 încheiat între Lia Stanca, Nadine Stanca și Băi Boghiș SRL, în ceea ce privește penalitățile de întârziere (actul adițional prin care prin care se modificau anumite clauze la contractul inițial, printre care și impunerea penalităților de 0,5% pe zi de întârziere) și anularea Contractului de împrumut cu garanție imobiliară încheiat între Stanca Nadine Magda, prin mandatar Stancă Veronica Elena, și Băi Boghiș SRL în 29 noiembrie 2017 (contractul prin care s-a hotărât că împrumutul de 5 milioane să fie garantat cu întregul patrimoniu al societății, imobile și inclusiv cu bunurile mobile, fiind intabulat dreptul de ipoteca de rang I).

”Respinge revizuirea formulată revizuientele S.N.M. şi S.V.E. împotriva deciziei civile nr. 322/2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 16.07.2020 în dosar nr. 135/84/2019/a1. Decizia este definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare pentru cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 al. 1, pct. 8 CPC, cerere care se depune la Curtea de Apel Cluj sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 27 septembrie 2021”, arată soluția pe scurt a instanței clujene.

Practic, această soluție menține verdictul prin care Tribunalul Sălaj a decis că Lia Stanca și fiica ei, Nadine, se fac vinovate de semnarea unor contracte frauduloase.

Contractele anulate de magistrații clujeni

Curtea de Apel Cluj a dispus anularea unui contract de împumut din 4 ianuarie 2014 între Nadine Stanca și SC Băi Boghiș SRL, în ceea ce privește clauzele referitoare la termenul de rambursare și penalitățile de întârziere (contractul prin care s-a schimbat termenul de rambursare a împrumutului de 5 milioane lei din 30 septembrie 2018 în 4 ianuarie 2018 și prin care s-a impus majorarea penalităților de la 0,06% pe zi la 0,5% pe zi), anularea actului adițional din 4 ianuarie 2014 la contractul de împrumut din 30 septembrie 2019 încheiat între Lia Stanca, Nadine Stanca și Băi Boghiș SRL, în ceea ce privește penalitățile de întârziere (actul adițional prin care prin care se modificau anumite clauze la contractul inițial, printre care și impunerea penalităților de 0,5% pe zi de întârziere) și anularea Contractului de împrumut cu garanție imobiliară încheiat între Stanca Nadine Magda, prin mandatar Stanca Veronica Elena, și Băi Boghiș SRL în 29 noiembrie 2017 (contractul prin care s-a hotărât că împrumutul de 5 milioane să fie garantat cu întregul patrimoniu al societății, imobile și inclusiv cu bunurile mobile, fiind intabulat dreptul de ipoteca de rang I).

Înainte de emiterea acestei decizii judecătorești, Nadine Stanca ar fi trebuit să primească o creanță de 13 milioane, însă acum ar trebui să recupereze 4,3 milioane lei, iar mama ei, Lia Stanca, a rămas cu o creanță de 1,9 milioane lei.

Cauțiunea Elenei Udrea girată de Băile Boghiș

În 2015, SC Băi Boghiș a girat plata cauţiunii în valoare de cinci milioane lei stabilite pentru ca Elena Udrea să rămână în libertate în dosarul în care a fost judecat omul de afaceri din domeniul energiei Bogdan Buzăianu.

Elena Stanca a declarat că cererea de intrare în insolvență vine ca urmare a sechestrelor puse de procurori în dosarele în care Udrea a fost condamnată.

”Într-adevăr, avem active foarte importante, dar din cauza sechestrelor puse de procurori pe bunurile companiei avem probleme financiare. Din cauza acestor sechestre nicio bancă nu vrea să deschidă nici măcar un cont pentru acordarea de împrumuturi pentru societate. Avem obiective în care dorim să investim, dar nu putem face lucrul acesta din cauza sechestrelor instituite”, a declarat Elena Stanca pentru Gazeta de Cluj.

Stațiunea Băi Boghiș a beneficiat de sprijin guvernamental, pe vremea când Elena Udrea conducea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, localitatea primind fonduri de dezvoltare, direcţionate cu prioritate. În 2013, s-a înţeles imediat şi care au fost resorturile direcţionării acestor fonduri, deoarece o jumătate din capitalul social al SC Băi Boghiş SRL a fost achiziţionat de Elena Udrea în persoană. Pentru ca, în 2014, Elena Udrea să intre, la vedere, în această companie, în calitate de asociat persoană fizică.

Insolvență de milioane

SC Băi Boghiș SRL și-a anunțat intrarea în insolvență în data de 28 februarie 2019, în timp ce Elena Udrea se afla în Costa Rica. Așa cum se precizează în Raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar. La data de 17 octombrie a fost actualizat tabelul preliminar al creanțelor, în care au fost admise o creanță certă de 364.399 de lei (reprezentând 4,16% din total masă credală) a Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca – Agenția Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, o creanță garantată de 5.793.403,55 lei (reprezentând 66,16% din total masă credală) a SC Construcții Erbașu SA, precum și o creanță a fiicei Veronicăi Elena Stanca, Nadine Magda Stanca, în valoare de 13.333.984,55 lei, însă aceasta nu are drept de vot în comitetul creditorilor.

Neveste la Băi

Principalul acționar al Băilor Boghiș a fost Veronica-Elena (Lia) Stanca este fosta soție a generalului de Securitate și, ulterior, SRI, Viorel-Nicolae Stanca. În 2007, acesta a fost avansat din gradul de colonel în rezervă la gradul de general de brigadă în rezervă, la propunerea SRI, de către fostul președinte Traian Băsescu. Viorel Stanca a condus organizația PDL Sălaj până în anul 2008.

Soția actualului ministru de Interne, Lucian Bode, Karina Bode, a deținut 32% din firma SC Electroprim SRL, înființată în 2001 și radiată după ce a dat faliment, în 2011. Partenerii acesteia au fost Nicolae-Viorel Stanca și soția sa de la acea vreme, Veronica-Elena Stanca.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.