La Curtea de Apel a avut loc saptamana trecuta primul termen al procesului in care mai mulţi agenţi ai Brigazii de Combatere a Criminalitaţii Organizate sunt acuzaţi de favorizarea infractorului, fals in declaraţii, uz de fals şi fals intelectual. Fostul ofiţer Adrian Balaj, exclus din poliţie, a dat declaraţii judecatorului cu privire la cele intamplate şi despre raportul acestuia cu colegul sau Alin Pintican. Urmatorul termen de judecata a fost stabilit de catre Curtea de Apel pentru data de 7 martie a acestui an.

Avocaţii au incercat sa intoarca dosarul la procuror

Avocaţii inculpaţilor au invocat la primul termen excepţia de nelegala sesizare a instanţei, motiv pentru care au cerut restituirea dosarului la procuror pentru refacerea urmaririi penale. Potrivit unuia dintre aparatori, in cauza nu s-a facut o urmarire penala, fiind audiaţi doar inculpaţii, aceştia fiind trimişi in judecata fara audierea altor martori. Acesta a declarat in faţa judecatorului ca “la capitolul probe se face referire la declaraţii ale unor martori din celalalt dosar penal (purtarea abuziva – n.r.). In plus, agentul Adrian Balaj a fost trimis in judecata pentru instigare la fals in declaraţii, chiar daca in rechizitoriu nu se specifica actele materiale”. In viziunea aparatorilor, exista multe argumente care arata faptul ca urmarirea penala este incompleta, din acest motiv aceştia au cerut restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale şi a actului de sesizare. Avocatul Tiberiu Ban, aparatorul lui Alin Pintican, a ridicat o excepţie de nelegalitate, cerand constatarea actului de acuzare. Cu toate ca aparatorii cereau la unison acelaşi lucru, judecatorul Adina Lupea a considerat ca instanţa este legal sesizata şi ca urmarirea penala a fost efectuata conform prevederilor codului de procedura penala, pe cale de consecinţa a respins cererile inaintate de avocaţi.

Cum le-a venit ideea declaraţiilor la notar

Fostul ofiţer BCCO Adrian Balaj, cel care a inaintat acţiunea de revizuire impotriva hotararii de condamnare la amenda penala, a dat declaraţii in faţa Curţii de Apel. Cu toate ca judecatorul i-a amintit ca are dreptul la tacere şi tot ceea ce va declara poate fi folosit impotriva sa, Adrian Balaj a vrut sa explice situaţia care a dus la acuzaţiile din dosar, aratand ca işi menţine declaraţiile din faza de urmarire penala.
Cu privire la acuzaţia de instigare la fals in declaraţii, Adrian Balaj a aratat ca la un moment dat a fost sunat de catre fostul sau coleg Alin Pintican. “Alin Pintican mi-a spus sa vin sa ne intalnim cu un prieten, despre care ulterior am aflat ca era Mureşan Radu Vadim (fosta parte vatamata in dosarul de purtare abuziva –n.r.). Cand am ajuns la locul de intalnire, Mureşan Vadim mi-a spus ca ii pare rau de ce s-a intamplat şi ar vrea sa se revanşeze faţa de mine. In acea seara am schimbat numerele de telefon, la iniţiativa lui”, a declarat Adrian Balaj.

Acesta a mai povestit judecatorului modul in care a ajuns sa afle de declaraţia prin care Mureşan Vadim il dadea nevinovat pentru acuzaţia de lovire. “Dupa o perioada de timp el m-a sunat şi mi-a spus ca va da o declaraţie in cazul in care acest lucru imi va fi de folos. Ne-am am intalnit undeva in centru şi mi-a dat declaraţia, atunci fiind momentul in care eu am vazut ce a scris. Dupa intalnirea cu Mureşan, m-am deplasat la sediu BCCO unde inca funcţionam ca poliţist pentru ca dispoziţia de destituire sosise doar la data de 21 octombrie 2012. M-am intalnit cu mai mulţi colegi, printre care Petru Filip, Bobiş Adrian, Marc Draos şi Marincaş Sebastian. In acea imprejurare colegul meu Alin Pintican a recunoscut ca el este singura persoana care l-a agresat pe Mureşan Vadim. Pana in acel moment eu nu am avut nicio idee despre acest lucru, crezand pe tot parcursul soluţionarii procesului de purtare abuziva ca Mureşan Vadim se automutilase. Menţionez ca in acea imprejurare nu am aratat declaraţia notariala a lui Mureşan colegilor mei, insa le-am spus despre existenţa acesteia, despre faptul ca Mureşan a recunoscut ca singurul vinovat de agresiune era Alin Pintican. In scurt timp dupa aceea, am fost constatat de catre Alin Pintican care mi-a spus ca s-a prezentat şi el la notarul public pentru a da o declaraţie in acelaşi sens, in sensul ca a fost singura persoana care l-a agresat pe Mureşan”.

Cu declaraţiile la notar

Adrian Balaj a povestit judecatorului ca ideea de a incerca calea de atac a revizuirii i-a venit dupa apariţia declaraţiilor. “Considerand toate acestea, m-am gandit serios la formularea unei cereri de revizuire, avand şi declaraţia de martor data de colegul meu Plitea Adrian in dosarul in care fusese judecat pentru marturie mincinoasa. Am luat legatura cu acesta, i-am spus despre revizuire şi l-am rugat sa mearga sa dea o declaraţie in sensul ca eu nu l-am lovit pe Mureşan Vadim. Aceasta declaraţie nu aducea niciun element de noutate pentru ca colegul meu daduse aceeaşi declaraţie ca martor in dosarul de purtare abuziva. Inculpatul Plitea a acceptat sa dea o astfel de declaraţie şi se poate ca acesta sa ma fi sunat ulterior şi sa-mi fi spus ca a fost la doi notari publici care n-au refuzat sa consemneze astfel de declaraţii şi este dispus sa mearga la un alt notar.”

Balaj ar fi fost mai sincer decat Pintican

Atat judecatorul cat şi procurorul sau avocaţii l-au intrebat pe Adrian Balaj despre motivul pentru care el crede ca Alin Pintican, colegul sau, a recunoscut abia dupa condamnarea definitiva ca doar el l-a agresat fizic pe Mureşan Vadim. Adrian Balaj a povestit ca “ Pintican mi-a spus ca s-a intalnit cu Mureşan Vadim la Tarniţa şi acesta i-ar fi spus ca ii pare rau ca m-a bagat şi pe mine in treaba asta (dosarul de purtare abuziva). Discuţia cu Pintican a decurs pur şi simplu, chiar daca acesta pe tot parcursul procesului şi pana la condamnare a susţinut şi el ca nu l-a lovit pe Mureşan Vadim.” Referitor la acuzaţia de savarşire a infracţiunii de uz de fals, adica folosirea unei declaraţii false pentru a inainta cererea de revizuire, Adrian Balaj a declarat ca se considera nevinovat. “Este evident ca nu ma simt vinovat  pentru uz de fals din moment ce am folosit acele declaraţii in condiţiile in care eu mi-am susţinut pe tot parcursul procesului nevinovaţia şi acele declaraţii veneau doar sa intareasca convingerea mea”, a spus Adrian Balaj.

Referitor la zvonurile conform carora i-ar fi remis inculpatului Mureşan Vadim suma de 25.000 de euro pentru ca acesta sa dea o declaraţie favorabila, Adrian Balaj s-a aparat aratand ca in perioada respectiva nu avea cum sa deţina o suma asemanatoare intrucat nu mai era angajat şi familia sa avea o situaţie financiara modesta. “Am absolvit Academia de Poliţie şi am lucrat in acest domeniu timp de noua ani şi jumatate. Familia şi prietenii m-au ajutat sa strang suma de 7000 de lei pentru a putea achita amenda penala de 500 de lei, cheltuielile de judecata şi suma de 2180 de lei pe care trebuia sa ii inapoiez Academiei de Poliţie drept echivalent al studiilor, pentru ca am parasit instituţia intr-o perioada mai mica de zece ani. Nu aveam de unde sa fac rost de 25.000 de euro sa ii dau lui Mureşan Vadim pentru ca in perioada respectiva veniturile familiei mele erau foarte reduse, nu mai lucram şi am avut şi probleme in familie”, a povestit judecatorului Adrian Balaj.

Intrebat de catre procurori de ce crede ca Alin Pintican, care ii era subordonat, a dat o declaraţie in sensul ca doar el l-ar fi lovit pe Mureşan Vadim doar dupa condamnarea lor definitiva şi daca s-a gandit sa-i faca o plangere lui Pintican, Adrian Balaj a aratat ca nu-şi explica atitudinea fostului sau coleg. “Nu-mi pot explica de ce Alin Pintican a recunoscut abia in 2012 faptul ca doar el l-a gresat pe Mureşan Vadim, dar nu m-am gandit nicio clipa sa ii fac lui Pintican o plangere deoarece este colegul meu.” a susţinut Balaj. Judecatorul Adina Lupea a ridicat o problema deosebit de interesanta, şi anume l-a intrebat pe Balaj cum ar fi reacţionat daca, in mod ipotetic, s-ar fi aflat el in locul colegului Pintican. “Nu pot sa spun care ar fi fost reacţia sau atitudinea mea daca aş fi fost invinuit impreuna cu un alt coleg pe despre care ştiam ca este nevinovat. Probabil ca dupa condamnarea in prima instanţa eu aş fi procedat altfel şi aş fi luat toata vina asupra mea, insa repet, aceasta este o situaţie ipotetica şi fiecare decide de unul singur”, şi-a incheiat declaraţia Adrian Balaj.

Colegii lui Balaj au incercat sa il scoata

Conform rechizitoriului, patru agenţi BCCO, dintre care doi condamnaţi penal, au incercat sa obţina o hotarare favorabila chiar la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), prin intermediul unor declaraţii mincinoase date in faţa unor notari publici. Este vorba despre poliţiştii Alin Pintican, Adrian Balaj, Plitea Adrian şi şeful lor Filip Petru, cu toţii acuzaţi de favorizarea infractorului şi fals in declaraţii.
Potrivit rechizitoriului, ”dupa condamnarea lor in prima instanţa şi anterior judecarii recursului de catre ICCJ, Pintican Alin şi Balaj Adrian, in cursul lunii august 2011, au solicitat numiţilor J.I.M şi M.A sa se prezinte in faţa notarului public F.T.M pentru a face declaraţii despre o discuţie ce ar fi avut loc intre Pintican Alin şi Mureşan Radu Vadim, in legatura cu procesul penal ce se afla pe rolul instanţei supreme. Din cele doua declaraţii rezulta faptul ca invinuitului Mureşan Radu Vadim i-ar fi parut rau ca a depus plangere penala contra lui Pintican şi Balaj, deoarece vinovat pentru savarşirea faptei de purtare abuziva ar fi fost doar Pintican Alin”.

Declaraţiile mincinoase date in faţa notarului public aveau menirea de a-l scoate din situaţia neplacuta de a fi condamnat penal pe agentul Balaj Adrian, incercandu-se obţinerea unei sentinţe favorabile la ICCJ şi scoaterea ca nevinovat a acestuia. Practic, Pintican şi Balaj au sperat sa se foloseasca de declaraţiile mincinoase pentru a rasturna in ceea ce-l priveşte pe Balaj sentinţa de condamnare la amenda penala a Curţii de Apel Cluj, dar chiar şi aşa Inalta Curte s-a prins de manevra poliţieneasca incercata. ”Cele doua declaraţii au fost prezentate in faţa ICCJ, la judecarea recursului, insa raportat la probele administrate in cauza şi ţinand cont de declaraţiile contradictorii date de inculpaţi, element ce releva nesinceritatea acestora asupra derularii evenimentelor, iar, pe de alta parte ţinand cont de declaraţiile parţii vatamate, care se coroborau cu cele ale martorilor şi cu actele medicale, instanţa a respins recursul formulat de catre Pintican Alin şi Balaj Adrian.”

Dupa ramanerea definitiva a sentinţei Curţii de Apel Cluj care ii condamna pe cei doi poliţişti la amenda penala in cuantum de 5000 de lei fiecare, in data de 5 mai 2011, prin ordin de la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), s-a dispus incetarea raporturilor de serviciu ale agenţilor Pintican Alin şi Balaj Adrian. Cu alte cuvinte, cei doi poliţişti batauşi, despre care se ştia ca folosesc tactici neortodoxe de audiere a martorilor şi practici la limita legii, au fost excluşi din poliţie, aspect care insa nu i-a oprit in a mai comite infracţiuni.

Sabin Ripan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.