Potrivit unui anunț făcut de Banca Mondială, Cluj Napoca este orașul din Uniunea Europeană care a înregistrat cea mai mare creștere economică.

Topul a fost stabilit în baza unor date culese de Eurostat, care monitorizează toate marile oraşe din Uniunea Europeană.  Experţii Băncii Mondiale au şi o explicaţie pentru faptul că PIB-ul Clujului a crescut de 4,5 ori în 20 de ani. Aderarea României la Uniunea Europeană a reprezentat o şansă istorică pentru Cluj, iar oraşul a ştiut să profite din plin de această oportunitate, consideră expertul în dezvoltare urbană al Băncii Mondiale, Marcel Ionescu Heroiu.

„Clujul, în momentul de faţă, poate lucru puţin cunoscut, este oraşul cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană. Eurostat-ul culege date pentru cele mai mari oraşe din Uniunea Europeană şi dacă ne uităm la perioada în care au fost culese datele, 2000 şi 2019, deci într-o generaţie, PIB-ul Clujului a crescut de 4,5 ori. În momentul de faţă, este oraşul cu cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană”, a declarat Marcel Ionescu Heroiu pentru Radio Cluj.

Însă nu numai Clujul a crescut spectaculos în tot acest timp. Potrivit sursei citate, în ultimii 20 de ani s-au dezvoltat enorm şi oraşe precum Bucureşti şi Oradea. Totodată, economia României în ansamblu a crescut în  toată această perioadă. Spre exemplu, în 2019, valoarea exporturilor româneşti a fost de 25 de ori mai mare decât cea din anul 1990.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.