În luna august a anului trecut, ANPC a amendat Banca Transilvania cu 150.000 lei pentru practicile comerciale incorecte în contractele de cesiune a împrumuturilor şi a impus restituirea sumelor de bani percepute nejustificat pentru întreg portofoliul de credite externalizat de Bancpost, direct sau prin intermediul altor societăţi cum ar fi EFG New Europe Funding II B.V. sau Eurobank Ergasias.
Amenda a fost contestată la Judecătoria sect 2 București, care a dat câștig de cauză băncii clujene.
Decizia Judecătoriei sect. 2 Bucureşti arată: „Admite plângerea contravenţională formulată de petenta Banca Transilvania (fostă Bancpost) în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Anulează procesul verbal contravenţional (…) ANPC. Exonerează petenta de plata amenzii în cuantum total de 150.000 lei şi înlătură măsurile de remediere dispuse. Respinge cererea petentei privind restituirea amenzii, ca inadmisibilă. Respinge cererile de intervenţie voluntară accesorie formulate în favoarea intimatei de către intervenienţii Biziniche Carmen Simona, Luchici Adrian Mihail, Pitrel Lidia, Iela Ion, Sandu Elena şi Păduroiu Dorin, ca neîntemeiate. Respinge cererea intervenientei accesorii Pitrel Lidia de obligare a petentei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la prezenta instanţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.04.2019”, arată soluția pe scurt a instanței.