Banca Transilvania, numărul doi în piaţă, a pri­mit aprobarea BNR şi a Consiliului Concurenţei pentru preluarea Bancpost de la grupul grecesc Eurobank şi poate demara procesul de integrare care îi oferă şanse mari să ajungă pe primul loc în topul bancar.

„Banca Transilvania a primit aprobările necesare din par­tea Băncii Naţionale a României şi a Consiliului Con­curenţei pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni (99,15%) deţinut de către Eurobank Group în ca­pi­tal social al Bancpost, precum şi a participaţiilor în capitalul so­cial al societăţilor din grupul Eurobank din România, res­pectiv ERB Retail Services IFN şi ERB Leasing IFN. Ast­fel, în perioada următoare vor fi iniţiate procedurile spe­cifi­ce finalizării tranzacţiei cu Eurobank. Banca Transilvania esti­mează că finalizarea tranzacţiei pentru achiziţia Bancpost va avea loc în prima jumătate a lunii aprilie 2018. După finalizarea tranzacţiei, BT va deveni acţionar cu drepturi depline şi tot atunci va începe integrarea Bancpost în structura Băncii Transilvania“, a anunţat banca din Cluj.

Anunţul privind aprobarea tranzacţiei Banca Transil­vania – Bancpost vine după ce în aceeaşi săptămână BNR a respins tranzacţia de preluare a Băncii Româneşti, sucursala locală a National Bank of Greece (NBG), de către grupul ungar OTP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.