Conducerea Banca Transilvania are în vedere achiziția pachetului integral de acțiuni la Volksbank România, scoasă la vânzare după o perioadă neperformantă. Banca a făcut acest anunț printr-un comunicat de presă transmis Bursei de Valori București.
“Banca Transilvania informează investitorii cu privire la faptul că, în prezent, sunt în derulare negocieri cu privire la o potențială achiziție de către BT a pachetului integral de acțiuni la Volksbank România. Precizăm că discuțiile sunt în continuare în desfășurare și nu a fost semnat până la acest moment niciun document angajant de către BT cu privire la acest subiect”, se arată în raportul de pe BVB. “Orice eventuală decizie privind dobândirea de către Banca Transilvania a unei astfel de participații de capital, în situația finalizării cu succes a negocierilor, va fi formalizată în mod corespunzător, prin parcurgerea etapelor legale incidente și obținerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților relevante și cu informarea corespunzătoare a investitorilor”, mai precizează conducerea grupului financiar.