Iosif Pop, unul dintre afaceriştii clujeni care au investit în domeniile imobiliar şi financiar, a demolat o casă, fără a avea autorizaţie în acest sens, pentru a construi alta nouă în loc. Însă, informaţiile au apărut în presă, iar poliţia locală a dispus oprirea lucrărilor. Iosif Pop este unul dintre fondatorii Băncii Transilvania şi a grupului Imo sub umbrela căruia s-au adunat o serie de oameni de afaceri din zona Clujului.
În 2013, omul de afaceri clujean Iosif Pop a cumpărat o casă pe strada Ady Endre din cartierul Andrei Mureşanu. În toamna anului trecut el a obţinut o autorizaţie de construcţie de la municipalitatea clujeană pentru edificarea unui gard, extinderea, mansardarea, refacerea învelitorii şi construcţia unui garaj. Cu toate acestea, în cursul săptămânii trecute, echipa de muncitori angajată de Pop a dărâmat construcţia în totalitate şi a turnat fundaţiile pentru o nouă casă. Vecinii din zonă s-au speriat crezând că Iosif Pop se pregăteşte de construirea unui bloc într-o zonă rezidenţială de case şi au făcut plângeri la primărie. În scurt timp, reprezentanţii poliţiei locale au dispus oprirea lucrărilor şi, potrivit unor informaţii i-au administrat lui Pop o amendă în valoare de 500 de lei. De asemenea, potrivit informaţiilor, casa pe care vrea să o edifice omul de afaceri clujean seamănă mai curând cu o locuinţă mixtă care ar cuprinde patru apartamente, planurile arătând că în mijlocul casei este proiectat un iluminator care ar putea fi transformat într-o casă a scărilor. Iosif Pop nu a răspuns apelurilor telefonice ale reporterilor Gazeta de Cluj, însă el a declarat pentru ziuadecluj.ro că doreşte să edifice o casă pentru el care să fie construită bine.
„Poliţia Locală va vedea că toate actele sunt în regulă. Refac o casă şi nu vreau să stau noaptea să ascult dacă pârâie. Am preferat ca partea din faţă să o păstrez şi să o integrez cu partea din spate, dar să pun peste tot centuri, cum se pune acum.
Încă zidurile din faţă sunt acolo, să le vadă experţii. Mă refer la fundaţii, nu la cărămida care se pune peste. Dar sub partea din faţă nu este nicio suprafaţă subzidită, în adâncime, iar specialiştii au spus că există riscul – dacă fundaţia este slabă – să se prăbuşească peste restul.
Atunci am spus „daţi-mi o soluţie”. Şi au spus că trebuie să integrăm fundaţia la tot restul. Vreau să fac o treabă gospodărească şi de aceea mă întreb pe cine mănâncă în funduleţ? Tot ce fac este legal şi transparent. Eu niciodată nu fac potlogării, nu vreau să am tensiuni cu vecinii.
Acolo vreau să locuiesc în linişte cu familia mea, nu să stau cu puşca la geam. Care este motivul pentru ca nu vă puteţi vedea de activitatea dvs? Cu ce vă încurc? Eu sunt de bună credinţă şi pe lege. M-am luptat şi cu marele DNA şi nu a putut să dovedească 10 ani de zile că au suport la ceea ce afirmau. Vedeţi-vă de treabă!”, a spus Pop.
Afacerile lui Pop
Gazeta de Cluj a prezentat în numerele trecute faptul că preşedintele Consiliului Civic Local, Iosif Pop se află în multiple asocieri în cadrul a mai multor societăţi comerciale din România care au ca domeniu de activitate sectoarele imobiliar şi financiar, fiind şi preşedintele grupului IMO. În cadrul SC IMO Finance, Iosif Pop este asociat cu familia Ster, oameni de afaceri din Top 300, cu Vasile Pop, un cunoscut om de afaceri din Timişoara, Valentin Nicola, unul dintre fondatorii Astral, Radu Palagheanu care face parte din grupul Compexit şi Proton Auto. De asemenea, în această asociere se mai află doi fondatori ai Astral, Eugen Meciu şi Sorin Ghite. La IMO Finance mai deţin acţiuni şi Constantin Caşcaval, care deţine acţiuni în cadrul celui mai important consorţiu de constructori din Transilvania, Cartel Bau SA, şi un controversat om de afaceri din Sibiu, Gheorghe Călburean, care deţine grupul de firme Dafora SA care activează în domeniul forajelor petroliere şi a construcţiilor. Alături de alţi oameni de afaceri, Iosif Pop este şi administratorul acestei societăţi. În cadrul IMO funcţionează societatea IMO Credit IFN SA, care este deţinută de IMO Finance. IMO Credit IFN SA este administrată de grupul afaceriştilor clujeni Radu Ster, Valentin Nicola, Iosif Pop şi Sorin Ghiţe. La IMO Invest SA în cadrul acţionariatului, alături de Iosif Pop se număra Ghite, Călburean, Nicola, Florica şi Radu Şter. La SC IMO Leasing IFN SA, societate care derulează în domeniul creditelor financiare, acţionari sunt trei societăţi din grupul IMO, iar societatea este administrată de preşedintele Consiliului Civic Local Cluj, Iosif Pop. El se mai numără printre administratorii SC Societatea de Transfer de Fonduri şi Decontări Transfond, societate care deţine în formula acţionariatului cele mai mari bănci din România, printre care amintim BRD, Volksbank, Unicredit Ţiriac Bank, Raiffeisen Bank, ING, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), Bancpost, Banca Transilvania, Bancă Naţională a României, sau Banca Comercială Română.
Pop mai deţine şi SC Popcaro Impex, firmă care se ocupă de întreţinerea auto şi SC Constrial care activează în domeniul medical.
Acuzat şi ”spălat” de DNA
La Cluj, primul dosar instrumentat de procurorii DNA l-a avut ca „personaj” pe omul de afaceri clujean Iosif Pop care, până în 2002, a fost preşedintele Băncii Transilvania. În noiembrie 2002, cei de la DNA Cluj au dispus arestarea preventiva a lui Iosif Pop pe care îl acuzau de înşelăciune bancară, spălare de bani şi fals, organele de anchetă considerând că a acordat în mod nelegal credite de 19 miliarde de lei vechi băcăuanului Benone Beca. Însă DNA a renunţat la acuzaţiile lansate împotriva lui Pop, care în prezent este preşedintele Grupului IMO şi unul dintre cei mai vizibili membri din consiliul Civic Local Cluj-Napoca, după ce acesta a făcut plângere la CEDO pentru nerespectarea drepturilor omului.
Umbrela IMO
Sub “umbrela” lui Iosif Pop se mai regasesc Vasile Dan, Mircea Ilea, Radu Ster, Sorin Ghite, Valentin Nicola sau Vasile Sabau. Din grupul de firme IMO fac parte SC ImoInvest, companie care a inaugurat recent un proiect rezidenţial cu 160 de apartamente la Sibiu, a realizat un imobil de 132 apartamente în Cluj si participa la derularea a înca doua proiecte, un turn de 15 etaje pe strada Ploiesti în apropierea Pieţei Mihai Viteazu şi un cartier rezidenţial la Gilău. În comuna Floreşti, grupul deţine o suprafaţă importanta de teren, iar SC ImoInvest a cumpărat un teren de 52.800 mp în zona Tunari-Otopeni, de lângă Bucuresti. În orasul Jibou (judeţul Sălaj), ImoFinance a alocat 17,4 milioane de euro pentru construcţia a 174 de case în sistem duplex. Un alt segment al grupului IMO este SC Imofinance care funcţionează pe segmentul financiar. Din Imofinance fac parte companiile Imofinance SRL (coordonează activitatea grupului), Imocredit IFN SA (societate de creditare ipotecară), Imoinvest SA (dezvoltări imobiliare), Microimo IFN SA (microcreditare) şi Imoleasing SA (leasing).
Sebastian Albescu