Locul lasat gol de Nokia la Jucu in urma relocarii productiei va fi umplut de Bosch si De’Longhi, care isi vor instala in parcul Tetarom unitati de productie. Administratia judeteana a purtat indelungi negocieri in acest sens, iar fostul premier Boc a oferit chiar sprijin de la stat pentru dezvoltarea acestor investitii in Cluj.

La sfarsitul acestei saptamani, administratia judeteana va semna contractul cu Bosch pentru preluarea terenului din parcul industrial de la Jucu. Liderul Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Alin Tise, a anuntat ca in 17 februarie se semneaza contractul pentru transferul a 21 de hectare in parcul Tetarom III. De’Longhi va cumpara halele Nokia, unde va face o investitie de 30 de milioane de euro, care ar putea crea 1000 de locuri de munca.

Ajutor de stat pentru locuri de munca

Premierul Emil Boc i-a asigurat pe reprezentantii Bosch ca proiectul de investitie va fi sprijinit de Guvern prin acordarea unui ajutor de stat, desi experienta Nokia a demonstrat ca banii cheltuiti pe atragerea investitorilor straini pot cauza pierderi majore. Producatorul german de componente auto Bosch a inaintat Guvernului o cerere de ajutor de stat pentru proiectul de investitii care va asigura aproximativ 2.000 de locuri de munca in judetul Cluj. Intr-o declaratie sustinuta in fata presei, la inceputul sedintei de Guvern, premierul a cerut Ministerului Finantelor sa pregateasca schema noua de ajutor de minimis pentru sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii si sa analizeze rapid toate cererile care vizeaza investitii sau locuri de munca, aratand ca Romania se afla intr-o perioada in care orice loc de munca conteaza, informeaza Mediafax.
„Stiu, de exemplu, ca Bosch a inaintat o cerere de ajutor de stat pentru ceea ce inseamna crearea de locuri de munca si investitii la Cluj si alte firme care vin acolo in locul Nokia. Este vorba de un angajament pe care l-am facut mai demult si trebuie sa fie respectat. Nu ca este vorba de Cluj, acest lucru trebuie sa fie oriunde in tara, ca este vorba de Delphi de la Iasi sau de Ford de la Craiova sau de Pirelli de la Slatina, nu conteaza in ce parte a tarii sunt investitii care aduc locuri de munca. Noi trebuie sa raspundem rapid la aceste solicitari de investitii si sa le acordam sprijinul necesar pentru ca investitiile sa se deruleze”, a spus Boc, citat de Mediafax.
Ulterior, Boc s-a intalnit si cu o delegatie a companiei De'Longhi condusa de Fabio de'Longhi, CEO si reprezentantul actionarului majoritar. De'Longhi i-a prezentat premierului proiectul de investitii, iar Boc a afirmat ca Guvernul ii va ajuta cu un ajutor de stat. Premierul Emil Boc i-a asigurat pe cei de la De'Longhi ca Guvernul va sprijini investitiile si crearea de locuri de munca in zona Cluj, inclusiv prin acordarea de ajutor de stat in baza prevederilor schemei instituite prin HG 1680/2008 administrata de Ministerul Finantelor Publice. Reprezentantii companiei italiene au afirmat ca vor sa-si extinda afacerile in Romania, prin investitia pe care vor sa o deruleze la fostele hale de productie Nokia de la Jucu, in judetul Cluj.
Si Alin Tise a tinut sa arate in conferinta de presa de saptamana trecuta ca ajutoarele de stat acordate atat companiei Bosch, cat si companiei italiene De'Longhi sunt perfect legale. „Sunt ajutoare formulate in baza unei ordonante de guvern ce vizeaza o serie de facilitati privind exportul si importul, reduceri de taxe si impozite, garantii pentru imprumuturi si asa mai departe. Oricum, in privinta acordarii acestor facilitati, a fost consultat si Consiliul Concurentei, astfel incat sa nu existe nici o problema in ce priveste angajarea acestei investitii la Cluj”, a spus Tise.

17 februarie, semnarea contractului

Compania Bosch va construi o unitate de productie, un centru de logistica, spatii de birouri si o cantina si vor fi amenajate locuri de parcare, alei si spatii verzi, iar productia ar putea incepe chiar de anul acesta, din vara. Investitia anuntata de Bosch, de 77 de milioane de euro, ar urma sa genereze pana la 2.000 de noi locuri de munca.
Presedintele CJ, Alin Tise, a anuntat saptamana trecuta ca intelegerea formala cu firma germana este in faza de evaluare. „Am stabilit ca vom semna contractul pentru aceasta investitie in 17 februarie. In principiu, reprezentantii companiei nu tin ca acest contract sa fie secretizat, ca atare, in momentul in care vom semna, voi fi in masura sa ofer mai multe detalii legate de continut. Pana atunci mai lucram la parcelarea terenului, precum si la o serie de operatiuni in Cartea Funciara”, a spus Tise.
Aceasta este cea mai mare investitie privata din istoria judetului, potrivit lui Alin Tise. Acesta a declarat la Realitatea TV Cluj ca negocierile purtate cu germanii au durat mai bine de un an. „Este cea mai mare investitie privata facuta vreodata in judet: 77 de milioane de euro comparativ cu Nokia care a investit in jur de 50 de milioane de euro si vor crea un numar de pana la 2000 de locuri de munca. Pe langa acesti oameni angajati direct la cele doua societati, dorinta lor este de a incheia contracte cu firme din Cluj, din Transilvania, de unde sa subcontracteze componente. Aceste investitii vor aduce mult mai multe locuri de munca in judet decat numarul de angajati care vor fi vizati la cele doua companii”, spune presedintele Consiliului Judetean.
„Planul este ca investitia sa se realizeze cat mai repede, astfel incat de la jumatatea acestui an sa inceapa deja productia. De asemenea, imediat ce De'Longhi va finaliza procesul de preluare a halelor Nokia, vom putea semna un nou contract de investitie in Jucu”, a spus Tise.
Producatorul italian de electrocasnice DeLonghi va cumpara fabrica Nokia de la Cluj, anuntand saptamana trecuta semnarea unui acord in acest sens. „DeLonghi intentioneaza sa integreze facilitatea de productie, ca parte cheie, in cadrul strategiei sale de dezvoltare, contribuind, astfel, la extinderea internationala a grupului, aflat intr-o perioada de crestere accelerata. De asemenea, producatorul de electrocasnice planifica adaptarea capacitatii sale de manufactura si diversificarea platformei sale de productie, astfel incat sa balanseze structura de productie din Estul Indepartat catre Europa, unde DeLonghi isi desfasoara deja activitatea in cadrul unei fabrici, in Italia”, se arata intr-un comunicat companiei.
Alin Tise a confirmat rezultatul acestor negocieri. „Am finalizat, miercuri, discutia in trei, intre Nokia, DeLonghi si CJ Cluj, si s-a incheiat acordul de preluare a halelor Nokia de la Jucu de catre DeLonghi. La Jucu va fi a cincea fabrica de electrocasnice De Longhi din lume, investitia fiind de pana la 30 de milioane de euro. Compania italiana va angaja intre 600 si 1.000 de angajati, e important pentru disponibilizatii de la Nokia sa lucreze aici. In urma discutiilor cu cei de la DeLonghi, ei au acceptat, in principiu, ideea de a subcontracta componente de la producatori romani pentru productia lor de electrocasnice. Productia ar putea incepe in acest an”, a afirmat, intr-o conferinta de presa, presedintele CJ Cluj.

Diana Gabor

Cine vine la Jucu?

Grupul Bosch este prezent in Romania din anul 1994 si detine cinci companii, respectiv Robert Bosch (distributie de echipamente si piese auto, echipamente termotehnice si scule electrice), BSH Electrocasnice (import si distributie de electrocasnice marca Bosch si Siemens), Bosch-Rexroth (componente pentru industria de masini-unelte), fabrica Bosch-Rexroth Romania de la Blaj, care produce scule electrice, si centrul de servicii de externalizare Bosch Communication Center din Timisoara. Grupul german, cu vanzari de 47,3 miliarde de euro in anul fiscal 2010 si circa 283.500 de angajati, este unul dintre liderii globali ai furnizorilor de tehnologie si servicii, in domeniile auto, tehnologie industriala, bunuri de larg consum si constructii. Compania Robert Bosch GmbH are aproximativ 350 de filiale si companii regionale, in peste 60 de tari.

De’Longhi este o companie fondata in 1902 ca producatoare de sisteme termice. In timp a ajuns sa produca aproape orice categorie electrocasnice pentru prepararea alimentelor, gatit, curatat, etc. Compania italiana este in special cunoscuta pentru seria de espresouri Artista si pentru sistemele de aer conditionat Pinguino. Din 2001 DeLonghi este proprietarul grupului Kenwood. Cifra de afaceri in 2010 a companiei italiene a atins 1,63 miliarde de euro. DeLonghi are peste 7.000 de angajati in intreaga lume.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.