Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, va supune spre aprobare plenului forului administrativ județean, în cadrul ședinței din data de 29 martie a.c., inițiativa derulării unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă care urmărește dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație a Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic pentru Copii Cluj-Napoca.

Necesitatea derulării acestei investiții în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii – Clinica Pediatrie I de pe strada Moților nr. 66-68 este justificată de dorința Consiliului Județean, în calitate de for tutelar, de a contribui în acest fel la asigurarea unei asistențe pediatrică de urgență la cel mai înalt nivel.

Importanța realizării acestui deziderat e legată de însuși locul pe care această unitate cu profil pediatric îl are în cadrul sistemului medical românesc: U.P.U. Pediatrie I Cluj este singura unitate dedicată urgențelor pediatrice din regiune, cu una dintre cele mai mari adresabilități din țară, respectiv peste 85% din județele țării. Anual, aici sunt tratați aproximativ 20.000 de copii, cu o varietate mare de probleme medicale, de la boli minore până la situații critice, existând posibilitatea resuscitării cardio-respiratorii, a susținerii, evaluării și monitorizării continue a funcțiilor vitale.

„Ceea ce intenționăm este ca, în continuarea investițiilor pe care deja le-am derulat la U.P.U. Pediatrie I, să contribuim în plus la creșterea calității actului medical oferit copiilor prin implementarea acestui proiect european de dotare cu aparatură medicală de înaltă performanță” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Prin intermediul proiectului se propune, astfel, achiziționarea din fonduri europene nerambursabile, unei game complexe de echipamente medicale, respectiv a unui sistem de alimentare neîntreruptibilă pentru furnizarea electricității în cazul unei pene de curent, a unui aparat pentru purificarea/sterilizarea aerului, a unui sistem complet de videolaringoscopie pentru intubația dificilă a pacienților, a unor ventilatoare cu oxid nitric pentru nou-născuți, a unui aparat de ventilație mecanică portabil cu module de ventilație invazivă, a unui tomograf cu impedanță electrică, a unor aparate de ecografie și fototerapie, a unui sistem destinat îmbăierii pacienților imobilizați dar și a altor echipamente indispensabile desfășurării activității de îngrijire pediatrică, scrie bzc.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.