Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea asistenţei medicale în domeniul hematologiei şi oncologiei pediatrice în România, prin reabilitarea şi dotarea din bani norvegieni a patru centre regionale: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al.Trestioreanu” Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Turcanu” Timişoara, Institutul Oncologic „Prof.Dr.I.Chiricuţă” Cluj-Napoca şi Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi.
„Cele patru centre regionale vor beneficia de reabilitarea secţiilor de profil, de dotare cu echipamente necesare, inclusiv aparate RMN şi de anestezie. Un alt aspect extrem de important al proiectului este instruirea acordată unui număr de 289 de persoane, în scopul îmbunătăţirii activităţii personalului care lucrează în hematologie şi oncologie pediatrică, medici, asistente, infirmiere.
Ne dorim ca toate acestea să conducă la creşterea procentului de cazuri de hematologie – oncologie pediatrică diagnosticate precoce şi la rezultate terapeutice îmbunătăţite”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.