Ultimul scandal lăsat cu arestări la conducerea APIA va duce la retragerea acreditării din partea Uniunii Europene. După ce directorul adjunct al APIA a fost arestat preventiv într-un dosar de corupție, urmează ca reprezentanții UE să dispună un control la această instituție care gestionează fonduri europene, iar în perioada controlului se va dispune ridicarea acreditării de a gestiona fondurile. De asemenea, scandalul arestării directorului adjunct al APIA, Aurel Pană, va duce la destituirea câtorva șefi de agenții care trebuiau să monitorizeze cum se cheltuiesc banii europeni.
Aurel Pană, director general adjunct al APIA şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, a fost arestat preventiv pentru luare de mită şi trafic de influenţă, iar Mugur George Voinea, director la SC Evalserv Standard SRL, pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.
Mugur George Voinea este membru al Partidului Conservator (PC) Diaspora, responsabil pentru departamentul Relaţia cu reprezentanţele diplomatice, iar Aurel Pană este secretar executiv.
Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada mai – august 2013, Aurel Pană, în calitate de director general adjunct al APIA şi preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, a condiţionat atribuirea contractelor de achiziţie de ulei, unei anumite societăţi comerciale, de primirea unui comision de 10% din valoarea contractelor, precum şi de externalizarea serviciilor de transport către o anumită societate recomandată de învinuit.
Cioloș în ”silencio stampa”
Fiind vorba de o sumă imensă, de 16 milioane de euro (valoarea contractelor de achiziție publică), Antoniu Poienaru, expert APIA, consideră că în mod normal ar fi trebuit ca Dacian Cioloș, comisar pe Agricultură al Comisiei Europene, să se autosesizeze.
”Dacian Cioloș, fost ministru al MADR și cel care a semnat acreditarea celor două agenții, în loc să se sesizeze din postura de comisar pe Agricultură al Comisiei, tace ca mortu-n păpușoi.
Există toate premisele de retragere a acreditării APIA, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 și Regulamentul (CE) nr. 885/2006, și delegării atribuțiunilor către APDRP.
Se impune destituirea imediată a celor care nu au monitorizat agenția și raportat Comisiei suspiciunile de atingere a intereselor ei financiare, cei de la organismul coordonator, apoi directorii generali, directorii generali adjuncți precum și directorii direcțiilor Audit intern, Juridic și Antifraudă, Control intern și Supracontrol din cadrul APIA.
Autorizarea APDR privind gestionarea FEGA să se facă de către o agenție independentă de agenția de plată, conform art.1, alin 3, din Regulamentul (CE) nr. 885/2006. Regulamentul de Organizare și Funcționare al APIA definește clar atribuțiunile directorilor, prevăzute și în fisa postului.
Astfel, constatăm că Aurel Pană coordona și conducea activitatea agenției în strânsă colaborare cu Dorel Benu, directorul general APIA (art.18, lit.a), monitoriza împreună cu direcțiile de specialitate din APIA stadiul implementării sarcinilor trasate de către Comisia Europeană în domeniul agriculturii (art.18,lit.f) și promova imaginea agenției (art.18,lit.o) în perfectă armonie cu ”schema de plată” a comisionului pentru untdelemn.
Sancțiunile Comisiei din anii precedenți în sumă de peste 120 mil. Euro, pe care le plătim noi contribuabilii, din cauza neregulilor de la APIA, anchetele în care se află mulți directori executivi din centrele județene APIA, reprezintă argumente în plus pentru ca acestei agenții să i se ridice acreditarea. De asemenea, DNA trebuie să informeze corect și de îndată, Biroul de Luptă Antifraudă (OLAF), privind ancheta efectuată la APIA”, explică Poienaru pe blogul lui (antoniupoienaru.finantare.ro).
Coruptie cu ajutoare pentru săraci
Licitaţia organizată de APIA avea ca obiect atribuirea unor contracte de achiziţie de ulei în cadrul programului de furnizare de ajutoare alimentare destinate categoriilor de persoane defavorizate din România, program cu finanţare europeană, precizează DNA.
În baza acestui program, APIA le plăteşte societăţilor comerciale selectate prin licitaţie valoarea ajutoarelor alimentare şi cheltuielile de transport necesare derulării planului.
În acest dosar, anchetatorii au făcut, marţi, percheziţii la sediul APIA, potrivit unor surse judiciare.
Premierul Ponta i-a cerut, miercuri, ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să se asigure că regulile de transparenţă sunt respectate în instituţiile din subordinea sa, să dea afară pe oricine şi să „facă curăţenie”, astfel încât să nu existe cazuri de corupţie precum cel de la APIA.
Ulterior, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a dispus Corpului de Control efectuarea de urgenţă a unui control extins la APIA cu privire la întreaga activitate a directorului general adjunct, Aurel Pană.
DNA l-a ridicat pe Pană
La mijlocul lunii august, directorul adjunct APIA, Aurel Pană a fost arestat preventiv într-un dosar de corupție.
”Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să comunice că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore şi au pus în mişcare acţiunea penală faţă de PANĂ AUREL, director general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), în sarcina căruia s-au reținut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă şi faţă de VOINEA MUGUR GEORGE, director la SC Evalserv Standard SRL, în sarcina căruia s-au reținut infracţiunile de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită”, arată comunicatul DNA.
Răzvan Robu
Justitia trebuie sa se asigure ca banii vor fi recuperati si ca cei care nu au primit uleiul cuvenit il vor primi. Abia atunci vom sti ca in Romania se face justitie cu adevarat