Doi preoți din localitatea Valea Râmnicului, județul Buzău, s-au luat la bătaie după slujba de miercuri, din cauza banilor strânși pentru acoperișul lăcașului de cult. Conflictul dintre cei doi oameni ai bisericii durează de mai mulți ani, în 2014 ei ajungând din nou pe primele pagini ale ziarelor după ce s-au umplut de sânge.

„I-a dat cu capul în gură. (…) „L-am văzut pe părinte plin de sânge, întins pe targă”, au relatat sătenii. „Nu e prima dată când se ceartă. Ce să învăţăm noi de la nişte preoţi din ăstia?”, a spus o localnică, citată de B1.

Preotul rănit Ionuț Ionescu a refuzat internarea, medicii spunând că acesta avea „leziuni severe” la faţă, traumatism cranio-cerebral şi piramida nazală spartă. Celălalt preot, Ghiţă Peneoş, spune nu l-a bătut pe colegul său, acesta căzând singur în biserică şi lovindu-se la faţă. Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a declanşat o anchetă în acest caz.

Sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.