Preşedintele american Barack Obama s-a declarat marţi convins că Congresul va vota în favoarea unei acţiuni militare a SUA în Siria şi a afirmat că Washingtonul are un plan mai amplu de a ajuta rebelii să învingă forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad, informează Reuters.
În cadrul unei întrevederi la Casa Albă cu lideri din Congresul american, Barack Obama a cerut un vot rapid la Capitol Hill şi a reiterat că planul SUA va fi limitat ca durată şi că nu se va repeta experienţa războaielor americane lungi din Irak şi Afganistan.

‘Ceea ce prevedem este ceva limitat. Este ceva proporţional, care va slăbi capacităţile lui Assad’, a spus Barack Obama. ‘În acelaşi timp, avem o strategie mai amplă care ne va permite să modernizăm capacităţile opoziţiei’, a mai spus el.

Barack Obama şi-a exprimat totodată dorinţa de a înlătura temerile din rândul congresmenilor în legătură cu autorizarea folosirii forţei în Siria. ‘Aştept cu nerăbdare să ascult diversele preocupări ale membrilor (Congresului) prezenţi astăzi aici. Sunt convins că vom putea răspunde acestor îngrijorări’, a afirmat el.

La discuţiile de la Casa Albă au participat preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, împreună cu preşedinţii comisiilor din Congres care se ocupă cu securitatea naţională şi serviciile armate.

De asemenea, Barack Obama şi-a reiterat ‘convingerea’ că guvernul sirian a folosit arme chimice împotriva propriului popor, iar acest lucru, în opinia sa, reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii Statelor Unite şi a întregii regiuni.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.