Conflictul a avut loc în comuna ieșeană Ciortești. Potrivit unor surse din rândul achetatorilor , parbatul de 47 de ani, care obişnuia să consume băuturi alcoolice, a început să se certe cu soţia şi cu fiul său. Scandalul a degenerat, iar bărbatul ar fi luat un cuţit cu care şi-a ameninţat fiul.

Sursele citate au precizat că în timp ce încerca să ia cuțitul din mâna tatălul său, băiatul de 16 ani l-a înjunghiat pe bărbat în picior, secţionându-i artera femurală.

Acesta a murit, la scurt timp, în curtea casei. Băiatul a fost cel care a sunat la 112 şi a alertat autorităţile. Echipajul medical care a ajuns faţa locului a declarat decesul bărbatului.

Tânărul este acum cercertat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi în stare de libertate într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de omor.

sursă: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.