Bărbat după gratii

Columbianul Luis Alfredo Garavito, unul dintre cei mai cruzi ucigaşi în serie de copii, supranumit „monstrul din Genova”, după ce a omorât cel puţin 170 de minori, a murit joi în detenţie, la vârsta de 66 de ani, a anunţat administraţia penitenciară.

Încarcerat din 1999, după ce fusese arestat pentru încercarea de a răpi un copil, Garavito a decedat într-o clinică din nordul Columbiei, din cauza unor „patologii multiple”. În luna mai, media columbiene informau că el avea cancer şi leucemie.

În anul 2000, Luis Alfredo Garavito a fost condamnat la 835 de ani de închisoare, pentru violarea şi uciderea a cel puţin 170 de minori, în principal băieţi, între 1980 şi 1999, însă pedeapsa maximă prevăzută în această ţară este de 40 de ani.

El mărturisese de asemenea asasinate în Venezuela şi în Ecuador, ţări ce se învecinează cu Columbia.

Potrivit mărturisirilor sale şi anchetelor desfăşurate în Columbia, Luis Alfredo Garavito se dădea drept persoană fără adăpost, călugăr sau vânzător ambulant pentru a atrage copii cu cadouri sau bani, pe care apoi îi viola şi îi ucidea.

Într-un interviu acordat în 2004 pentru canalul de televiziune columbian RCN, Garavito, născut la Genova, mic oraş din zona de centru-vest a Columbiei, afirmase că s-a convertit la creştinism. „Eu m-am iertat deja (…). Ce s-a făcut e (deja) făcut. Nu mă voi martiriza”, declarase el, conform Agerpres.

Citește și: Familiile milionarilor clujeni Ghite și Nicola au vândut Universității de Medicină mall-ul din Târgu Mureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.