Un bărbat, de 41 de ani, din Cluj-Napoca a murit, duminică seara, după ce s-a împuşcat cu arma într-un poligon privat. Poliţiştii cercetează cazul şi vor să afle ce l-a determinat să ia o astfel de hotărâre.

Instructorii spun că bărbatul nu era pentru prima dată în poligon. După câteva focuri însă, acesta a recurs la un gest necugetat. În momentul în care a recurs la gestul extrem, bărbatul era însoţit de un instructor, fost militar. Pentru că totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă, acesta nu l-a mai putut opri pe bărbat.

Medicii sosiţi la faţa locului au efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat”“Au fost efectuate manevre de resuscitare în trei reprize, aproximativ o oră. Persoană prezenta activitate cardiacă, s-a luat decizia de a fi transportată către unitatea de primiri urgențe, pe timpul transportului activitatea cardiacă a încetat şi s-a luat decizia de a fi transportat spre medicină legală”, a declarat, pentru PRO TV, Sublocotenent Ciprian Cornea, purtător de cuvânt ISU Cluj.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările. Decamdată nu se ştie de ce bărbatul, care avea acasă trei copii, a recurs la un astfel de gest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.