Bărbatul găsit vineri în pădurea Ciurila este un medic din Mediaș, dat dispărut în urmă cu două săptămâni

Medicul din Mediaș, dat dispărut la finalul lunii aprilie, a fost găsit mort vineri, 6 mai, într-o pădure din localitatea Ciurila, judeţul Cluj. Corpul bărbatului se afla în uşoară stare de putrefacţie, iar lângă el o sticlă cu apă, potrivit observatornews.ro.

Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Medicul  în vârstă de 57 de ani, din municipiul Mediaș, județul Sibiu a plecat voluntar de la o locuință situată în municipiul Cluj-Napoca, la data de 20 aprilie, în jurul orei 11.30 și nu a mai revenit.

Înainte de dispariţie, Ştefan Budai şi-a lăsat toate documentele şi lucrurile personale pe bancheta maşinii fiului său. Lângă acestea se afla şi un bilet de adio în care scria că s-a săturat de viaţă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.