Valentin Pintilei, bistrițeanul din Tărpiu acuzat că și-a ucis cumnatul, după ce l-ar fi bătut cu bestialitate pe fondul unor neînțelegeri, a fost achitat de magistrații de la Tribunalul Bistrița Năsăud pe motiv că nu există probe din care să rezulte că bărbatul a săvârșit infracțiunea.

„În baza art. 396 alin. 1 şi 5 rap. la art. 16 alin.1 lit. c C.pr.pen achită pe inculpatul PV, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.pen., întrucât nu există probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea. Constată că nu au fost formulate cereri de constituire parte civilă în cauză. Stabileşte onorarii apărători oficiu în sumă totală de: 900 lei pentru avocat FMP desemnat în apărarea inculpatului în camera preliminară şi parţial pentru faza de judecată, şi de 980 lei pentru avocat CCE desemnată în apărarea persoanei vătămate minore (cameră preliminară- 470 lei şi judecată- 510 lei), sume ce vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei şi vor rămâne în sarcina satului, conform prev. art. 275 alin. 6 C.pr.pen. În temeiul prev. art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată azi, 02.10.2023, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.”, arată soluția pe scurt a instanței.

Valentin Pintilei a fost acuzat, în anul 2019, că și-a ucis cumnatul, după ce l-ar fi bătut cu bestialitate pe fondul unor neînțelegeri. Pe parcursul urmăririi penale, procurorii au cules probe care ar putea influența radical firul poveștii. Principalele semne de întrebare sunt ridicate de faptul că unul dintre posibilii suspecți s-a sinucis la numai o zi de la descoperirea cadavrului.

Mai mult, concluziile preliminare ale raportului de expertiză medico-legală arată că victima ar fi fost strivită de un autovehicul. Ulterior, Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud a concluzionat că bărbatul ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele până și-a dat ultima suflare. IML Cluj a efectuat cel de-al treilea raport medico-legal din care rezultă că decesul s-a fi produs din cauza  şocului traumatic complex, consecutiv unui politraumatism cu multiple fracturi costale, rupturi pulmonare şi hemotorax drept, fracturi ale membrului inferior drept și de fibulă.

În consecință s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico legale. Prin raportul emis de I.M.L. Cluj-Napoca la data de 29 noiembrie 2021 și avizat de Comisia de Avizare şi Control a Actelor Medico Legale, s-au concluzionat următoarele: „decesul numitului Grecu Mihai Cornel a fost violent, acesta s-a datorat şocului traumatic complex, consecutiv unui politraumatism cu multiple fracturi costale, rupturi pulmonare şi hemotorax drept, fracturi ale membrului inferior drept și de fibulă, contuzie dilacerare renală dreapta cu hematom retroperitoneal şi multiple leziuni primare, pe fondul unui consum exagerat de alcool (alcoolemia a fost de 1,27 gr%o)”.

Pintilie, singurul suspect trimis în judecată

La data de 8 mai 2019 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Valentin Pintilei, fiind acuzat de comiterea unei infracţiuni de omor. Tot atunci, bărbatul a fost reținut preventiv la data de 8 mai 2019, însă măsura a fost înlocuită, în ziua următoare, cu aceea a controlului judiciar, fiind prelungită succesiv până la această dată. 

Pe parcursul urmăririi penale au fost efectuate cercetări penale sub aspectul comiterii infracţiunii de omor şi faţă de patronul fermei de animale, Grozav Nicolae, precum şi faţă de Hîruță Otniel Samuel şi Pavel Dumitru Petru, aceștia din urmă fiind surprinși la volanul unor autovehicule în zona crimei la momentul producerii tragediei. Anchetatorii au stabilit că cei trei bărbați nu sunt implicați în vreun fel în uciderea victimei, situaţie în care a fost dispusă clasarea. În schimb, Valentin Pintilie a fost trimis în judecată. 

Din documentele cuprinse la dosar rezultă că Tahîş Alexandru, un bărbat din localitate, s-a sinucis la data de 22 aprilie 2019, la numai o zi după ce cadavrul lui Grecu a fost descoperit de Pop și Pintilei. Tânărul s-ar fi plimbat cu un ATV în acea noapte, în zona fermei de animale. Nicolae Grozav a declarat că l-a cunoscut pe tânărul care și-a pus capăt zilelor în acea perioadă, îl cunoaște și pe tatăl acestuia, însă nu știe dacă Tahîș a avut sau nu un ATV. Grozav a afirmat că în zona fermei circulă autovehicule în tot sezonul cald. 

Citește și: Magistrații clujeni i-au achitat definitiv pe vameșii acuzați că ar fi ajutat la introducerea în țară a sute de terminale GSM contrafăcute

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.