Traian Băsescu a declarat, referitor la atacurile între Klaus Iohannis şi PSD la şedinţa solemnă a Parlamentului, pentru marcarea a 15 ani de la aderarea României la NATO şi a 70 de ani de de existenţă a NATO, că nu a fost în practica sa, ca preşedinte, să facă politică la asemenea evenimente. Pe de altă parte, fostul preşedinte consideră că Iohannis „şi-a prins urechile în dificultatea întrebării” şi că a formulat greşit adresa prin care a cerut consultarea Legislativului, enunţând tema cu prea multă precizie. În opinia sa, vor fi mai multe întrebări la referendum.

„Nu a fost în practica mea ca la momente solemne, azi am avut o şedinţă solemnă ale celor două Camere sau în discursul de Ziua Naţională ori discursuri legate de celebrarea unor evenimente, să fac politică. Preşedintele a considerat probabil că e un moment potrivit, fiind şi ambasadele la balcon, să dea un mesaj pentru instatisfacţiile domniei sale legate de majoritatea parlamentară. Eu nu o să critic atitudinea preşedintelui, dintr-un simplu motiv. Am fost acolo lângă dânsul în sală, şi trebuia să îi spun acolo, nu la televizor”, a afirmat Traian Băsescu, marţi seară, la TVR 1.

„Eu le-am respectat (evenimentele solemne – n.r.), numai că educaţia mea de bază e mai cazonă şi când e un moment solemn chiar îi simt importanţa şi încărcătura. Pe de altă parte, eu sunt un puternic adept al ideei că patriotismul se poartă în suflet, nu se latră. Când îi văd că îşi latră patriotismul – noi ţărişoara mea, dar nu trag bani europeni”, a completat Băsescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, în şedinţa solemnă a Parlamentului cu ocazia aniversării a 15 ani de la aderarea la NATO, că guvernarea PSD nu se ridică la nivelul momentului şi fragilizează statul de drept prin măsurile luate.

În replică, liderul PSD Liviu Dragnea a declarat marţi, în şedinţa solemnă a Parlamentului, că există teme care ar trebui să reprezinte obiective comune ale politicenilor, indiferent de partid şi că a vrut să îi propună un pact lui Klaus Iohannis, dar după discursul acestuia îi este clar că este inutil.

La rândul ei, Viorica Dăncilă a afirmat, în plenul reunit, că regretă faptul că momentul a fost transformat într-unul de campanie de către Klaus Iohannis.

BĂSESCU, DESPRE CRITICILE OFICIALILOR EUROPENI ÎN CAZUL KOVESI: E UN DUBLU STANDARD

„Nu e un dictat. Cred că e o scăpare. Nu poţi să îmi spui să nu se bage oamenii politici în justiţie şi pe urmă să vii să ceri Guvernului să se oprească ancheta. E dublu standard. Aveam în MCV să nu se implice oameni politici în numirea procurorilor, scrise negru pe alb. Spuneţi-mi dacă aţi văzut ceva mai politic decât modul cum se selectează procurorul-şef european. În PE, cu oameni politici. Ce vrei mai mult de atât?”, a afirmat Traian Băsescu, marţi seară, la TVR 1.

Întrebat dacă Kovesi e o victimă în toată această poveste, fostul preşedinte a răspuns: „Ca să putem spune că este victimă ar trebui să fim de acord că nu trebuia să îl aducă pe Popa. Dacă stătea în birou şi autorităţile române spuneau dacă nu avem bani în buget stai domnule acolo. Când ai un fugar să îmi spui ce le spune cum îmi aduci fugarii. La situaţii extraordinare statul acţionează cum poate, cu mijloace extraordinare”.

Reacţia lui Băsescu vine în contextul în care Antonio Tajani a afirmat, vinerea trecută pe Twitter, că este îngrijorat de veştile privind punerea sub control judiciar a Laurei Codruţa Kovesi, precizând că PE susţine candidatura acestei la şefia Parchetului UE şi că va ridica problema la reuniunea de miercurea viitoare cu liderii grupurilor.

Aceleaşi îngrijorări le-a transmis şi Comisia Europeană, purtătorul de cuvânt al CE Margaritas Schinas afirmând, săptămâna trecută, că e crucial ca toţi candidaţii înscrişi pentru şefia Parchetului European, printre care se număr şi Laura Codruţa Kovesi, să fie trataţi corect şi să poată participa la toţi paşii procedurii de selecţie.

Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de Secţia de anchetare a magistraţilor în dosarul în care are calitatea de inculpat, privind expatrierea din Indonezia a lui Nicolae Popa. Kovesi a contestat măsura la instanţa supremă. Magistraţii ÎCCJ vor judeca, miercuri, 3 aprilie, contestaţia lui Kovesi la controlul judiciar pentru 60 de zile.

BĂSESCU, DESPRE REFERENDUM: IOHANNIS ŞI-A PRINS URECHILE. CRED CĂ VOR FI MAI MULTE ÎNTREBĂRI

Traian Băsescu a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis „şi-a prins urechile în dificultatea întrebării” şi că a formulat greşit adresa prin care a cerut consultarea Parlamentului, enunţând tema cu prea multă precizie. În opinia sa, vor fi mai multe întrebări la referendum.

„E în dificultate pentru că au formulat greşit, cred eu, au fost prea precişi în adresa făcută la Parlament. Adică probabil a enunţat tema mult prea precis şi nu poate ieşi din termenii temei. Da, dar asta nu o face preşedintele, ci băieţii aceia deştepţi de la departamentul juridic. (…) Eu nu mai ţin minte exact adresa pe care am făcut-o Parlamentului, dar în mod cert nu am scris ce vreau, ci am scris vreau că consult poporul pe o chestiune de interes naţional. Şi-a prins urechile în dificultatea întrebării. Referendumul pe justiţie e exterm de riscant, pentru că PSD va boicota orice referendum legat de justiţie. Şi dacă va fi pe altă temă, tot îl vor boicota, pentru că au nevoie de o înfrângere în perioada premergătoare prezidenţialelor”, a declarat Traian Băsescu, marţi seară, la TVR 1.

Acesta a adăugat că va fi catastrofal dacă nu va fi întrunit cvorumul la referendum.

„Dacă nu faci cvorum la un referendum pe justiţie e catastrofal sau dacă mergi cu celebra întrebare – dacă românii sunt de acord ca persoane condamnate să nu mai aibă funcţii publice. Da sau nu? Un asemenea referendum nu ar trece. Şi prima instanţă de care nu trece e CCR. De ce? Acolo unde numeşti e în regulă, ai tu regulamentul tău, şi au militarii – dacă ai fost condamnat nu mai poţi fi militar. Avem şi în legea Guvernului, dar aici discutăm de funcţii numite. Ce te faci dacă un om care a avut o condamnare e ales în funcţii publice? Poate să interzică pentru 2 ani, dar expiră perioada, după care are dreptul să candideze pentru funcţii publice. Nu poţi să îl stigmatizezi toată viaţa”, a explicat Băsescu.

Fostul şef al statului a mai spus că vor fi mai multe întrebări la referendum pe justiţie.

„E dreptul preşedintelui de a chema şi a întreba ce părere aveţi despre… De regulă când faci astfel de consultări tu şii unde vrei să ajungi. Dar nu exclud posibilitatea ca aceste consultări să îl fi dus la concluzia că trebuie să extindă zona de întrebări la referendum. Categoric va fi mai mult decât o întrebare. Eu aşa cred. Poţi să formulezi una, două, trei, cinci întrebări. Trebuie scrise foarte scurt şi aibă răspunsuri cu da şi nu. Eu pot să garantez o întrebare care trece şi care ar repara greşeala mea, acea întrebare legată de 300 de parlamentari pe care eu am legat-o de Parlament unicameral, ceea ce implica modificarea Constituţiei. Eh lăsăm două Camere dar consult poporul să văd dacă va fi un Parlament cu 100 de senatori şi 200 de deputaţi. Nu ai voie să rişti ratarea unui referendum pe justiţie. Eu nu aş risca”, a conchis Traian Băsescu.Preşedintele României a anunţat, luni, că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient şi mai puternic”.

Joia trecută, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca un referendum pe probleme din justiţie în data de 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare. De asemenea, şeful statului a anunţat luni că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient şi mai puternic”.

Preşedintele României încă nu a prezentat întrebarea pe care o va pune la referendum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.