Europa Liberă scrie că Traian Băsescu a fost trimis în judecată de CNSAS pentru colaborare cu securitatea, citând surse neidentificate. Potrivit informațiilor Europa Liberă, dosarul de rețea conține doar coperțile pe microfilm, iar notele informative, două la număr până în acest moment, au fost descoperite în dosarele altor persoane care aveau dosare de urmărire informative (DUI). 

„Dosarul de rețea este practic gol, deci nu conține un angajament cu Securitatea, dar pe copertă apare numărul dosarului, numele real și numele conspirativ”, arată Europa Liberă.

Colegiul CNSAS nu poate da direct o decizie de poliție politică, fiind obligat să apeleze la instanța de contencios administrativ, singura în măsură să stabilească dacă e vorba de o colaborare cu Securitatea ca poliție politică. CNSAS a anunțat joi pe site trimiterea în judecată, potrivit articolului 3, lit b și art 5, al 1 din lege, respectiva literă indicând că e vorba de un parlamentar.

Traian Băsescu a fost verificat din oficiu, în postura de candidat la europarlamentare, iar cercetarea ar fi fost făcută de un angajat al Direcției de Investigații, arată Europa Liberă. Acesta ar fi lucrat individual, fără să spună nimănui nimic, iar marți a pus raportul pe masa Colegiului CNSAS, relatează sursele Europa Liberă. Potrivit acestora, respectivul ar fi fost angajat al SRI înainte să vină la CNSAS.

Perioada la care se referă investigația nu este cea în care Traian Băsescu a lucrat la Anvers, ci aceea în care era student la Institutul de Marină din Constanța.

Traian Băsescu a declarat în repetate rânduri că nu a fost ofițer de Securitate și nu are niciun angajament.

Traian Băsescu a fost verificat de mai multe ori de către CNAS, ultima adeverință, de necolaborare cu Securitatea, fiind din februarie 2014. Celelalte sunt din 2002, 2004, 2006 și 2009.

Băsescu a făcut subiectul mai multor scandaluri declanșate de o posibilă colaborare cu Securitatea, Centrul de Investigații, condus de Mugur Ciuvică a susținut că Băsescu a fost chiar ofițer de Securitate, fiind racolat în perioada studenției la Institutul de Marină.

1 COMENTARIU

  1. Dacă adeverința de necolaborare cu Securitatea conține sintagma conform căreia „nu există la arhivă documente din care sa reiasă calitatea de” colaborator lucrător ciripitor cu Securitatea, atunci, asta nu înseamnă că nu ar fi putut exista dar au fost extrase, sustrase, nu-i așa ? Oare trimiterea în judecată e cu „temă alăturată” în scopul de a determina (legal) instanța să dea soluție favorabilă ? De spălare a temei ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here