Traian Băsescu a declarat că raportul GRECO este lipsit de echilibru, în condiţiile în care nu aduce în discuţie toate abuzurile care au avut loc în justiţie despre cate toţi românii ştiu. Fostul preşedinte s-a întrebat cum poate fi credibil raportul când nu vorbeşte despre abuzurile de la Prahova, potrivit mediafax.ro

„Când vine raportul GRECO şi, deşi ştie despre toate abuzurile care s-au petrecut şi au fost scoase la suprafaţă în România, nu spune un cuvânt. Se face politică. Eu, în locul celor de la GRECO, aş fi menţionat nevoia continuării procesului de securizare a libertăţii magistraţilor. Le-aş fi scris gros acolo ceea ce am spus, şi am văzut că a fost trecut în dreptul altui politician, dar e spusă de mine, că fiecare magistrat are libertate atâta câtă vrea să îşi ia. Din acest punct de vedere, cred că raportul GRECO a greşit şi se discreditează exact pentru că nu semnalează şi lucruri pe care deja le ştiu toţi românii. Cum mai poate fi credibil raportul GRECO când tu nu vorbeşti nimic despre abuzurile de la Prahova, despre numărul mare de achitări pentru oameni care au stat în arest preventiv? Nu spune nimeni că asta a fost principala caracteristică a justiţiei în ultimii 10 ani. Pe fond, lucrurile au progresat, dar au fost erori. GRECO trebuia să le semnaleze ca încălcări ale drepturilor fundamentale ale unor oameni. ”, a afirmat Traian Băsescu, joi seara, la TVR 1.

Europarlamentarul PMP a adăugat că a fost neplăcut surprins de lipsa de echilibru a rapoartelor GRECO.

„Pentru mine a fost o surpriză neplăcută lipsa de echilibru a raportului GRECO şi următorul nu va mai conta. Am văzut nenorociri făcute de justiţie şi GRECO nu spune un cuvânt. S-a focusat pe desfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor. E opţiunea fiecărui stat”, a completat Băsescu.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.