La meciul care a avut loc aseară între U Cluj și Dinamo, ultrașii s-au bătut cu jandarmii. Mai mulți suporteri au început să rupă scaune și să le arunce pe pista de atletism de lângă gazon, iar forțele de ordine au intervenit rapid și i-au calmat.

Vezi VIDEO AICI.

După terminarea meciului, când cei de la Dinamo se pregăteau de plecare, lângă autocar s-au adunat suporterii în număr mare, care s-au arătat furioși pe propria echipă din cauza înfrângerii.

Universitatea Cluj a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, în prima manşă a barajului pentru Liga I de fotbal, arata fanatik.ro.

„U”, formaţie clasată pe locul al treilea în play-off-ul ligii secunde, s-a impus prin golurile marcate de belgianul Martin Remacle (14) şi de moldoveanul Alexandru Boiciuc (83).

Remacle a înscris după o ieşire greşită a portarului Mihai Eşanu, care a avut o intrare brutală la Dragoş Tescan, în afara careului, scăpând doar cu cartonaşul galben. Boiciuc a majorat diferenţa după o acţiune senzaţională a ex-dinamovistului Ioan Filip în banda stângă şi o centrare perfectă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.