Ioan Forţ este un agricultor în vârstă de 62 de ani din localitatea Vişag, comuna Săcuieu. Marţi seară, acesta a avut parte de o păţanie cu totul neaşteptată, venită  tocmai din partea unui consătean cu mari ambiţii politice: acesta, supărat pe Forţ că nu l-a votat la recentele alegeri locale – şi nici membrii familiei sale – l-a surprins în barul sătesc, unde i-a administrat o bătaie „exemplară”. Acum bărbatul spune că va întocmi plângere penală împotriva bătăuşului şi nu se va lăsa până nu-l va face să plătească pentru gestul său necugetat.

 

Ioan Forţ geme de durere la fiecare două-trei secunde, pipăndu-şi toate părţile trupului – de parcă ar dori să-şi elimine durerea care-l macină. Povesteşte pe coridoarele I.M.L. Cluj , că marţi, cu circa o oră înainte de miezul nopţii, a ieşit din casă cu gândul să-şi cumpere pâine şi ţigări de la barul din sat. „Acolo, m-am trezit abordat de un consătean, Merca Ioan, care – băut fiind – mi-a spus următoarele: „Dacă m-ai fi votat, tu şi fiică-ta, acum aş fi fost viceprimar”! Iar eu i-am răspuns că  am votat pe cine am crezut eu de cuviinţă, nu pe cine vrea el. Plus că omul ăsta e nu e prea serios, umblă numai cu şmecherii – şi până acum a bătut o mulţime de oameni din sat. Cine intră în bufet şi are ură pe el, îl ia la bătaie şi-l rupe. Aşa a fost şi marţi noapte – când barul era deschis după program şi plin de oameni”. Arată mai departe că în clipa următoare a încasat din partea acestuia mai mulţi pumni în faţă, după care a căzut la podea. Aflat la pământ, agresorul a continuat să-i dea lovituri de picioare în cap şi coaste, până s-a plictisit. Forţ povesteşte că a îndurat în tăcere durerile cumplite cu care s-a ales de pe urma ciomăgelii suferite şi nu s-a prezentat nici măcar la spital, pentru că nu a avut cu cine să-şi lase animalele. Totuşi,  s-a prezentat a doua zi la postul de poliţie din comuna Săcuieu, unde s-a plâns şefului de post. „Acesta m-a sfătuit să mă prezint la I,M.L., la Cluj, după care cu hârtia obţinută să mă întorc şi să fac plângere penală pe numele celui care m-a batjocorit în aşa hal”, povesteşte bărbatul. Apoi intră în cabinetul de cosultaţii, de unde se întoarce cu un certificat medico-legal în care legiştii i-au recomandat între 4 zile de îngrijiri medicale.   „Nu-l iert şi nu mă împac cu el, fiindcă trebuie să mai înceteze cu bătăile în sat. I-a bătut pe mulţi şi aceştia nu l-au reclamat până acum – dar mie nu mi-e frică de el şi sper să fac în aşa fel încât legea să-şi spună cuvântul. Am ajuns la 62 de ani şi nimeni nu mi-a dat, niciodată, vreo palmă  şi atunci cum să-l iert pe omul ăsta” , încheie bărbatul şi urcă încetişor scările, îndreptându-se către ieşire.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.