Bărbatul în vârstă de 50 de ani, angajat la Drumurile Naționale și domiciliat în comuna clujeană Jucu de Sus mărturisește miercuri, 8 august, la I.M.L. Cluj, că e posesorul unei vaci, precum majoritatea consătenilor săi. Arată că tocmai de la animale a fost, cu o  zi în urmă, victima violenței unui om din sat căruia i-a reproșat faptul că nu l-a ajutat pe ciurdar, după graficul convenit împreună cu toată lumea. Reproșul lui l-a deranjat atât de tare pe localnic, încât acesta, la volan și fiind și “ciupit”bine a coborât din mașina proprie și l-a luat apoi la pumni, chiar în mijlocul uliței!

 

Abordat, de către reporterul Gazeta de Cluj, bărbatul – om cu bun simț, asemenea majorități celor din mediul rural – mărturisește, fără ocolișuri,că se află pentru prima oară într-o situație de acest fel, aceea de a fi bătut de un consătean – și totul fără să aibă vreo vină! Arată mai departe că agresoru este un vecin, în vârstă de circa 60 de ani, care – marți, 7 august – a coborât din mașina proprie, o Dacia Papuc, cu care circulă, indiferent dacă e în stare de ebrietate sau nu -și l-a pocnit, “la mir”. “Cu câteva zile în urmă ne-am certat,prin telefon, pentru că refuzase să vină și să-și facă serviciul la ciurda satului – nu mare lucru, doar să-l ajute pe ciurdar, nepotul meu, să ducă turma peste șosea și calea ferată, fără vreun incident. Dar el mi-a spus că n-are timp fiindcă lucrează la grădina lui de zarzavaturi. Moment în care am avut cu el, recunosc, un schimb de înjurături. Iara seară, când m-a prins pe uliță, acesta – încurajat și de alcool – m-a pocnit bine… Patru pumni mi-a ars, de m-am ghemuit și am rămas acolo, buimac, minute în șir. Iar el, după ce și-a făcut treaba a urcat în mașină, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Apoi am sunat la 112, a venit poliția din Gherla – cei din comună erau în misiune – și le-am dat declarație, iar ei m-au îndrumat spre I.M.L.Cluj, unde m-am și prezentat, după cum vedeți”. Omul este poftit în cabinetul de consultații al instituției, de unde se întoarce după scurt timp cu un certificat în care legiștii -au recomandat între trei și patru zile de îngrijiri. Explică acesta, înainte să părăsească sediul instituției medicale clujene: “Sincer să vă spun, îmi pare rău că s-a întâmplat așa ceva, între consăteni nu-i permis un asemenea lucru. M-am tot gândit și dacă omul va veni să-și ceară scuze pentru ce-a făcut cred că ar fi mai bine să-l iert! Dar mai vedem ce urmează”! Apoi, cu pași mari,se îndreaptă spre ieșire…


“La momentul intervenției polițiștilor, niciunul din cei implicați în scandalul din Jucu de Sus n-a vrut să depună plângere penală împotriva celuilalt. Sunt în termenul legal de depunere a petiției. Dacă se va depune plângere se vor verifica toate aspectele și se vor face propuneri legale”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.