Emilia, plină de vânătăi pe braţe şi cu un dinte lipsă – de la un cap în gură încasat de la concubin – îşi plânge soarta zicând că n-a avut niciodată noroc la bărbaţi. Mărturiseşte că a crezut, atunci când s-a cuplat cu Simion – cu 14 ani mai în vârstă decât ea – că va avea parte în sfârşit de linişte în relaţia de cuplu, fiindcă îşi închipuia, în naivitatea că ei bărbaţii maturi sunt mai înţelepţi decât cei tineri. Explică, plângând, că s-a înşelat profund fiindcă în cei şase ani de când e cu Simion a încasat de la el destule bătăi, iar acum singurul ei gând este să se mute cât mai degrabă, undeva, cât mai departe de el.
Femeia în vârstă de 43 de ani povesteşte că de câţiva ani ea este cea care îl întreţine pe Simion, împreună cu care locuieşte într-un bloc de pe strada Cojocnei din cartierul Mărăşti – iar acesta nu are altă ocupaţie decât privitul, zi şi noapte, la televizor. Emilia provine dintr-un sat din apropiere de Cluj-Napoca şi de 27 de ani munceşte pe post de femeie de serviciu la o importantă firmă clujeană. Însă, adaugă ea, ambiţioasă din fire fiind nu se lasă şi vrea să progreseze încontinuu: este şi elevă la seral, învăţând cot la cot cu fiica ei de 18 ani, care absolvă acum liceul. Îşi explică raţionamentul: are în plan să se califice la locul de muncă pentru ca vârsta pensionării s-o găsească realizată, cât de cât pe plan profesional, dacă pe plan sentimental lucrurile au eşuat deocamdată pentru ea. Declară femeia, cu obidă: “Ei bine, am ţinut casa în toţi anii ăştia, el nefăcând nimic, plus că în urmă cu un an şi jumătate Simion a fost internat la Psihiatrie pentru două luni, având probleme cu alcoolul. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, fiindcă a ţinut ascunsă hârtia primită de la medici. Pe deasupra, sunt tristă fiindcă rudele lui încearcă să mă oblige, vezi Doamne, ca plată a chiriei, pentru că locuiesc în casa lui, pe lângă cheltuielile curente să-i plătesc şi C.A.S.-ul din ultima perioadă de timp, lucru care pentru mine e extrem de dificil. Aşa că vinerea trecută, pe acest fond de tensiune, găteam în bucătărie şi am îndrăznit să-l rog să ducă gunoiul la ghenă, fapt care a avut darul să-l scoată pur şi simplu din minţi: m-a luat la pumni şi mi-a tras un cap în gură, scoţându-mi pe loc un dinte. Apoi, căzută la pământ m-a lovit cu picioarele, atât de tare încât – scuzaţi-mă – mi-a venit pe loc ciclul. Apoi, după ce a sosit poliţia la noi, eu fiind căzută încă la pământ, poliţistul a vrut să mă amendeze şi pe mine, deşi eu eram victima. Acum m-am prezentat la I.M.L. fiindcă intenţionez să-mi scot certificate şi să fac plângere împotriva acestui individ, după care să mă mut undeva, în gazdă, doar să nu mai am de-a face cu el”. Începe să plângă, privită cu compasiune de un unchi al ei, care o însoţeşte. Completează cu dificultate cererea, pentru că ochelarii săi, îndoiţi, mai au doar o singură lentilă, cealaltă fiind pierdută cu prilejul încleştării de vineri, 26 august. Apoi, poftită de către o asistentă, Emilia intră în cabinet cu paşi şovăitori şi se întoarce după câteva minute cu un certificat în care medicii i-au recomandat între două şi trei zile de îngrijiri. Adaugă că foarte curând se va prezenta şi la un stomatolog, urmând ca respectivul să-i certifice, în mod oficial, faptul că şi-a pierdut un dinte în altercaţie – iar apoi, pe baza certificatului, legiştii să-i adauge alte zile de îngrijiri medicale. Şi înainte de a părăsi incinta instituţiei medicale, femeia mărturiseşte, oftând: “Mă rog de la o vreme încontinuu ca Dumnezeu să-mi dea putere şi sănătate ca să-mi termin odată liceul şi să mă mai liniştesc puţin sufleteşte. Iubesc cartea enorm, pentru că nu am fost lăsată în copilărie de mama să fac şcoală deşi îmi doream acest lucru din tot sufletul. Şi cu Simion, de când sunt cu el numai am muncit ca o sclavă – şi acasă şi la munte, la rudele lui – aşa că sper să reuşesc să fac, în sfârşit, o schimbare în viaţa mea”.
“La data de 26 august a.c., în jurul orei 21:00, poliţiştii au intervenit pe strada Cojocnei, din Cluj-Napoca, pentru aplanarea unui conflict între două persoane. La faţa locului, persoanele implicate s-au acuzat reciproc de agresiune. Acestora le-au fost oferite îndrumări legale în vederea depunerii unor plângeri pentru continuarea cercetărilor. Până în acest moment, la nivelul Secţiei 2 Poliţie nu au fost depuse plângeri”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj .