Batwoman, o super-eroină lesbiană de benzi desenate, va deveni protagonista unui serial de televiziune, informează Reuters.

Filmul, produs de o reţea americană, este o adaptare a benzilor desenate DC Comics cu Kate Kane, supranumită Batwoman, şi va fi primul serial live-action cu supereroi în care personajul principal este gay.

”Kate Kane zboară pe străzile din Gotham în chip de Batwoman, o lesbiană care şi-a asumat orientarea sexuală şi o luptătoare foarte bine instruită pentru a detecta răufăcătorii din oraş”, se menţionează în prezentarea serialului.

Caroline Dries, scenaristă şi producător executiv, spune că este ”încântată” să contribuie la transpunerea eroinei pe micile ecrane, în colaborare cu canalul de televiziune CW Network.

”CW este extraordinar pentru că produce #Batwoman. Sunt recunoscătoare creatorilor de la DC Comics pentru relansarea acestui personaj şi pentru că ne dau un erou puternic şi complex care ne reprezintă pe mulţi dintre noi”, a mai scris aceasta pe Twitter.

În proiect mai este implicat şi Greg Berlanti, producător care a lucrat anterior la serialele de televiziune cu supereroi ”The Flash”, ”Green Lantern” şi ”Legends of Tomorrow”.

Creatorii programului speră să găsească o actriţă lesbiană care să interpreteze rolul principal, deşi acest lucru nu a fost confirmat încă.

Organizaţia americană GLAAD, care militează pentru reprezentarea LGBT în media, a încurajat ideea prezenţei mai multor personaje gay în televiziune.

Preşedinta acestei organizaţii, Sarah Kate Ellis, a spus că Berlanti ”are un istoric bogat în poveşti diverse şi puternice din comunitatea LGBTQ, aşa că nu mă surprinde că este forţa care propulsează proiectul Batwoman”.

Numărul de personaje gay în benzile desenate a crescut constat în ultimii ani, atât prin introducerea unor eroi LGBT, cât şi prin adăugarea unui istoric gay personajelor deja existente.

Batwoman a apărut pentru prima dată ca personaj de benzi desenate în 1956, însă cel care i-a conferit identitate gay a fost creatorul Greg Rucka, în 2009.

”Da, este lesbiană”, a declarat Rucka pentru site-ul Comic Book Resources la momentul respectiv. ”Dacă oamenii vor avea vreo problemă cu acest lucru, este treaba lor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.