Bazinul Olimpic Grigorescu se va deschide din 16 iunie, însă accesul publicului va fi restricționat la 70% din capacitatea bazinului.

„Primăria Cluj-Napoca și RADP Cluj-Napoca anunță redeschiderea Bazinului Olimpic Grigorescu începând de miercuri, 16 iunie 2021. Într-o primă etapă, accesul publicului va fi restricționat la 70% din capacitatea bazinului, conform legislației în vigoare. Intrarea se va face pe bază de programare prealabilă, la numărul de telefon de la casieria bazinului.

De asemenea, într-o primă etapă, accesul prioritar va fi pentru clienții care au abonamente sau cursuri plătite încă dinaintea suspendării activității bazinului. Apoi, în limita capacității se vor elibera și bilete pentru alți clienți dornici să viziteze baza de agrement”, anunță conducerea Primăriei.

Vara a adus noi măsuri de relaxare
Începând cu data de 1 iunie, Guvernul a anunțat noi măsuri de relaxare aplicate, una dintre acestea fiind redeschiderea piscinelor interioare, după o pauză de luni bune.

Odată cu venirea verii, au fost anunțate și alte măsuri de relaxare, precum redeschiderea cluburilor, barurilor și sălilor de jocuri, dar și permisiunea de a organiza evenimente private în condiții speciale, cu un număr mai mare de participanți.

Câteva dintre măsurile de relaxare intrate în vigoare de la 1 iunie:

  • Se reia activitatea piscinelor închise, cu 70% din capacitate dacă incidența COVID este sub 3 la mie
  • Se redeschid barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri, în intervalul orar 5.00-24.00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este sub 3 la mie. Pot intra doar persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Sursa: monitorulcj.ro

Citește și: Se redeschide Bazinul de Înot Didactic Turda

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.