Dr. Beatrice Mahler

Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti a transmis duminică seară un avertisement privind valul 3 al pandemiei, explicând că acesta va fi „mai rău”, cu o „evoluţie extrem de brutală”. Medicul a dezvăluit şi faptul că toate paturile de la Marius Nasta s-au ocupat  în doar trei zile, după ce acestea erau ocupate în proporţie de 60%, potrivit Digi24.

„La «Marius Nasta» de la prânz nu mai există niciun loc liber, toate locurile – şi în secţie, şi în terapie intensivă – sunt pline şi probabil că în această noapte va trebui să punem paturi suplimentare, dacă vor veni pacienţi de acasă, pentru că nu se mai pune problema să primim din alte spitale, ci să putem manageria pacienţii care ajung la spital cu forme severe, cu insuficienţă respiratorie”, a declarat duminică seara, la Digi24, medicul Beatrice Mahler.  

„Creşterea numărului de cazuri a fost bruscă. În trei zile, s-au ocupat paturile care erau libere – şi eram la o capacitate undeva la 60 la sută ocupate -,  iar secţia de terapie intensivă s-a ocupat chiar mai repede”, a mai adăugat managerul Institutului „Marius Nasta”.   Pe de altă parte, pacienţii care sunt acum la „Marius Nasta” sunt pacienţi care nu s-au vaccinat, pentru că nu au apucat să se vaccineze, sunt, de regulă, persoane care au o viaţă activă şi care muncesc.

Sunt şi persoane peste 65 de ani, dar sunt şi mulţi sub 65 de ani, care probabil ar fi vrut să se vaccineze, dar din motive obiective, nu au ajuns să se vaccineze. De aceea, până le va veni rândul şi acestor persoane la vaccinare, este importantă respectarea regulilor în continuare, a mai precizat Beatrice Mahler.

Citește și: La spitalul „Marius Nasta” singurul pompier este în concediu de șase luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.