George Becali ar putea ajunge, din nou, în faţa magistraţilor. Dar de această dată în calitate de pârât. Un puşcăriaş de la Penitenciarul Poarta Albă l-a dat în judecată, însă deocamdată nu se cunoaşte motivul. Avocaţii presupun însă că deţinutul ar vrea şi el să fie plimbat la instanţă pentru a mai ieşi din penitenciar, informează B1 Tv. Becali este închis la Penitenciarul Poarta Albă de aproape un an şi jumătate.

Cezar Dutcă, cel care l-a dat în judecată pe Becali, a fost prins de poliţişti în 2013 după o spargere la o casă de amanet din  Botoşani. Acesta a furat 10 telefoane mobile şi puţin peste 200 lei. Ulterior, a ieşit la iveală faptul că Dutcă mai avea la activ şi alte jafuri minore. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia la sfârşitul lunii august. Până acum, magistraţii nu au stabilit  un prim termen pentru judecarea procesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.