Astăzi, procurorul şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Călin Nistor, a declarat în cadrul prezentării bilanțului DNA pe 2018 că numărul sesizărilor pe care instituţia le-a primit a scăzut cu aproximativ cu 50% în anul 2018 faţă de 2015.
„Comparativ cu anul 2015, procentual, numărul sesizărilor scade cu aproximativ cu 50%. Practic, în anul 2018 am primit de la cetăţeni, persoane juridice un număr de 1.513 sesizări, lucru care se va reflecta ulterior în ceilalţi indicatori ai activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi anume – cauze de soluţionat, cauze soluţionate efectiv cu soluţii pe fond”, a precizat Călin Nistor cu ocazia prezentării bilanţului DNA pe 2018.
El a adăugat că, în a doua parte a anului trecut, s-a pus accent pe verificarea cu mai multă rigurozitate de către şefii ierarhici a soluţiilor dispuse de procurorii din cadrul instituţiei.
„Chiar dacă din punct de vedere cantitativ activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înregistrat un trend descrescător faţă de anul precedent, (…) un accent deosebit a fost, cel puţin a doua jumătate a anului trecut, pe un standard calitativ ridicat, şi anume pe verificarea cu mai multă rigurozitate de şefii ierarhici a legalităţii şi temeiniciei soluţiilor dispuse de procuror, astfel încât să se evite soluţii de achitare din partea instanţelor de judecată”, a menţionat Nistor.
Acesta a mai spus că, în contextul acestei dinamici scăzute a sesizărilor primite, numărul dosarelor aflate spre soluţionare pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înregistrat o scădere cu 19% faţă de anul 2017.