Datele furnizate de CFR au la bază un proiect de ordin al Ministrului Transporturilor pentru creşterea tarifelor pentru tranportul feroviar public de călători, publicat pe site-ul instituţiei. Proiectul, aflat în dezbatere publică până luni, 19 august, ar urma să fie semnat de către premierul Victor Ponta, care ocupă şi funcţia de ministru interimar al Transporturilor.

Pentru rutele scurte (parcurse de trenurile Regio), creşterea va fi operată prin rotunjirea tarifului la 50 bani sau la leu, prin majorări cu valori cuprinse între 10 bani şi 50 bani, în vreme ce pentru rutele lungi, la trenurile InterRegio (IR) scumpirea va fi de până la 10%.

În cazul trenurilor Regio, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Bucureşti – Ploieşti (60 km), Timişoara – Arad (57 km) şi Satu Mare – Baia Mare (60 km) va creşte de la 7,3 lei la 7,5 lei, în vreme ce pe traseele Galaţi – Brăila (31 km) sau Bacău – Roman (44 km), tarifele vor urca de la 5,2 la 5,5 lei, respectiv de la 6,8 lei la 7 lei.

La trenurile InterRegio, preţul plătit pentru un bilet la clasa a II-a va fi majorat pe rutele Bucureşti – Braşov (166 km) şi Bucureşti – Constanţa (225 km) de la 47 lei la 50,5 lei, respectiv de la 58,2 lei la 62 lei. Pentru un drum de la Bucureşti la Craiova (209 km), tariful va urca de la 58,2 lei la 62 lei, iar în cazul unei călătorii Bucureşti – Iaşi (405 km), un bilet va costa 94,5 lei, de la 85,7 lei în prezent, potrivit informaţiilor furnizate  de CFR Călători.

De la Bucureşti la Cluj Napoca (497 km), preţul unui bilet la clasa a II-a într-un tren InterRegio va creşte de la 85,7 lei la 94,5 lei, iar de la Bucureşti la Timişoara (533 km) un călător va plăti 105 lei în aceleaşi condiţii, de la 95,1 lei în prezent.

Tot la clasa a II-a, tariful InterRegio pentru o călătorie de la Braşov la Sibiu (149 km) va urca de la 42,7 lei la 46 lei, iar un drum Iaşi – Suceava (137 km) va costa 41 lei, faţă de 38,1 lei în prezent.

Preţurile în cazul trenurilor InterRegio menţionate anterior includ şi tariful de rezervare loc (3,3 lei în prezent, respectiv 4 lei după majorare).

Facilităţile de călătorie acordate în prezent se vor aplica şi după majorare, precizează compania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.