CCR a admis o excepție de neconstituționalitate Legea SRI – 51/1991 prin care stabilește că interceptările nu mai pot fi folosite de Justiție, chiar dacă au fost obținute, ca și probe, pe mandat de siguranță națională MSN. Decizia 91 a CCR se aplică în dosarele penale, chiar și de corupție, dar și în toate cele care nu sunt de siguranță națională.
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis excepția de neconstituționalitate a articolului 3, litera f, din Legea 51/1991, denumită și Legea SRI, în urma căreia probele obținute de SRI pe mandat de siguranța naționala MSN nu mai pot fi folosite de Justiție in dosarele de corupție sau altele care nu sunt de securitate națională. Excepția a fost admisă în Dosarul 2.022/111/2015/a4 invocată de Beniamin Rus.
În aceste condiții, în dosarele DNA aflate pe rol, interceptări ale SRI, pe mandate de siguranță națională nu mai pot fi luate în considerare de instanțele de judecată. Un exemplu îl reprezintă dosarele Tel Drum. După cum se știe, unul dintre aceste dosare îl vizează chiar pe liderul PSD, Liviu Dragnea. Potrivit unor surse din rândul avocaţilor, citate de România Curată, dosarele conţin şi interceptări făcute de SRI pe mandat de siguranţă naţională, pe securitate economică, însă probele sunt folosite de DNA în dosare obişnuite de corupţie. De pildă, această interceptare făcută de SRI pe MSN la data de 15 martie 2017, aflată în primul dosar Tel Drum, trimis deja la instanţă.
Surse judiciare citate de România Curată arată că şi dosarul mare Tel Drum, în care Liviu Dragnea, a fost pus sub acuzare pentru cinci infracţiuni, abundă de interceptări obţinute de SRI pe MSN. Un alt exemplu este dosarul ferma Băneasa care abundă, de asemenea, de probe obţinute de SRI pe MSN şi sunt folosite într-un caz ce vizează infracţiuni de corupţie, nu de siguranţa naţională. Aşadar, au explicat sursele România Curată, dacă CCR a decis că interceptările obţinute de SRI pe mandat de siguranţă naţională acestea nu mai pot fi folosite în dosarele penale, altele decât cele care vizează infracţiuni ce ţin de siguranţa statului, aceste probe ar pica, chiar dacă decizia CCR se poate aplica doar de acum înainte, întrucât dosarele Tel Drum şi Ferma Băneasa nu sunt soluţionate, încă, prin sentinţă definitivă.
Interceptările contravin Constituției
La solicitarea EVZ, Curtea Constituțională a mai comunicat că dispozitiile art.3 lit.f) Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României, în forma anterioară modificării prin Legea nr.255/2013, au următorul cuprins: „Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele: f)subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale.” În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a reţinut următoarele: „Pornind de la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia orice ingerință în drepturile și libertățile persoanei trebuie să fie „prevăzută de lege”, cerință care nu se limitează doar la stabilirea unui anumit temei legal în dreptul intern, ci vizează calitatea legii, care trebuie să fie accesibilă, clară și previzibilă, Curtea a analizat în ce măsură sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăților fundamentale ale cetățenilor români” din cuprinsul art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991 întrunește condițiile de claritate și previzibilitate. Curtea a constatat că legiuitorul trebuie să realizeze o distincție între faptele care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și care pot fi calificate drept chestiuni ce țin de dreptul penal, cu consecința incidenței mijloacelor de drept penal și procesual penal, pe de o parte, și acele fapte care sunt îndreptate împotriva drepturilor și libertăților unei colectivități/comunități (de rasă, origine etnică, religie, etc), care, prin numărul de indivizi care îi aparțin, determină amploarea faptelor îndreptate împotriva acesteia, putând reprezenta o amenințare la adresa securității naționale, pe de altă parte. Or, Curtea a observat că sintagma criticată nu realizează această distincție, ci se referă, în general, la atingeri grave aduse drepturilor şi libertăților fundamentale ale cetățenilor români, indiferent de calitatea de subiect individual sau colectiv a acestora”
CCR a mai subliniat că „astfel, din modul de redactare a sintagmei criticate, rezultă că se poate circumscrie unei amenințări la adresa securității naționale orice faptă/acțiune, cu sau fără conotație penală, care afectează un drept sau o libertate fundamentală”. „Consecința unei atare constatări este folosirea, în toate aceste cazuri, a mijloacelor intruzive circumstanțiate activității specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanei, reglementate de Legea nr.51/1991 (de exemplu: interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă; localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere; interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, precum şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee, etc). Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată contravine prevederilor constituționale ale art.1 alin.(5) referitoare la principiul legalității, în componenta referitoare la claritatea și previzibilitatea normei, art.26 referitor la viața intimă, familială și privată și art.53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori”, se arată în comunicatul CCR.
