În preajma sărbătoririi Învierii Domnului, la sugestia unui coleg de redacție pe care-am găsit-o binevenită, m-am gândit să scriu despre situația Bisericii Creștine, indiferent dacă este Răsăriteană sau Apuseană, Ortodoxă sau Romano-Catolică, coptă sau armeană. Oricare dintre aceste ramuri ale creștinismului, în secolul XXI, este supusă unor persecuții sistematice, chiar sălbatice. Unele acțiuni ale prigonitorilor credincioșilor merg până la asasinarea adepților lui Cristos. Să ne gândim cum a făcut gruparea Statul Islamic în Libia, unde a ucis un grup de egipteni, numai pentru că erau creștini copți. Apoi, la faptul că statele din Orientul Mijlociu, cu puternice minorități creștine, cum sun Irak-ul și Siria, din cauza persecuțiilor la care au fost supuși, au fost părăsite în masă de către aceștia. Timp de peste un mileniu au putut conviețui decent cu Islamul, dar acum se pare că nu mai este posibil. Gravă este situația creștinilor și în Nigeria, unde Bisericile sunt aruncate în aer, iar recent, în Kenya, 147 de studenți au fost uciși numai fiindcă aparțineau altui cult decât cel al asasinilor.
Prima mare fractură în cadrul Bisericii Creștine s-a produs în 1054, când Bizanțul (Ortodoxia) s-a despărțit de Roma, adică Biserica Latină. Ulterior, în interiorul Bisericii Romano-Catolice a intervenit Reforma, prin luterani și calvini, iar Biserica Anglicană l-a considerat șeful instituției religioase pe suveranul Henric al VIII-lea. În momentul de față, Biserica Catolică, cu toate riturile acesteia, are peste un miliard de adepți, dar într-un viitor nu prea îndepărtat, numărul musulmanilor va depăși pe cel al creștinilor.
Dezbinarea creștinilor este un adevărat scandal, cum spunea Ioan Paul al II-lea, și-i încurajează pe toți dușmanii credinței. Unii, în Occident, solicită ca elevele să nu poarte cruciulițe la gât, în România protestează împotriva icoanelor din sălile de clasă și sunt extrem de deranjați orele de religie ce au loc în școli. Este evident pentru oricine și ar trebui să fie luat la cunoștință și de agnostici și de atei că rădăcinile Europei sunt creștine. Creștinismul a reprezentat, în pofida celor care l-au persecutat, un reper moral în conștiința societății, deci tabloul sau bilanțul acestuia este unul precumpănitor pozitiv.
În acest an, cei din Vest au sărbătorit Sfintele Paști în duminica trecută, iar noi, răsăritenii, inclusiv greco-catolicii, vom celebra în această duminică. Pare paradoxal faptul că nu s-a găsit un acord cu privire la data marcării Învierii Domnului, care coincide numai o dată la șapte ani.
Primii creștini, când au hotărât să țină Paștele, au avut în vedere ce se știa până la ei, legat nu de Pesah-ul evreiesc, adică de trecerea poporului ales din Egiptul robiei spre Pământul Făgăduinței, ci răstignirea, moartea și învierea lui Iisus. Primul sinod al creștinătății, ținut în Asia Mică la Niceea în anul 325 a stabilit ca Paștele să se prăznuiască întotdeauna duminică, după prima lună plină, care apare după Echinocțiul de Primăvară. Pe această bază, savanții din Alexandria Egiptului, cel mai important centru astronomic din acele vremuri, au făcut calculele de rigoare, stabilind că Paștele creștine cad între 22 martie și 25 aprilie. Complicațiile nu au întârziat să apară, deoarece nu exista un calendar unic. Astfel, după vechiul calendar, Paștele cădeau între 4 aprilie și 8 mai, pe când după cel nou, corectat, între 22 martie și 25 aprilie. A intervenit următorul fapt: în Apus, creștinii au adoptat noul calendar corectat, pe când creștinii din Răsărit au rămas la cel vechi, și astfel diferențele dintre ei, tot înmulțindu-se, au dus în cele din urmă la trista separare, care durează și în zilele noastre, chiar dacă câteodată Paștele coincid, cum am scris mai înainte.
Dacă în privința Nașterii Domnului, aceasta se aniversează la 25 decembrie, atât de majoritatea lumii ortodoxe, cât și de catolici și protestanți, după atâta amar de vreme, bisericile răsăritene și apusene nu pot ajunge la un acord cu privire la cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, respectiv a datei când se celebrează. Nu degeaba se spune că orgoliul este cel mai mare dintre păcatele noastre. În Sfintele Liturghii Răsăritene se înalță rugăciuni pentru unitatea bisericilor, iar la începutul fiecărui an calendaristic se desfășoară Octava pentru Unitatea Creștinilor, la care participă majoritatea bisericilor din lume.
În acest context, sperăm că se vor auzi rugăciunile și aspirațiile credincioșilor pentru ca Învierea o să o sărbătorim împreună, așa cum se cuvine.
Cristos a înviat! Adevărat a înviat! Sărbători fericite, adică în pace și sănătate, vă urează…
Adrian Man
9 aprilie 2015
