Bisericile ortodoxe din Grecia se aflau vineri „în doliu”, în momentul în care mii de musulmani au participat la prima rugăciune în fosta catedrală Sfânta Sofia din Istanbul, transformată în moschee, relatează AFP și Agerpres.
În întreaga Grecie, clopotele bisericilor au bătut în toate lăcaşurile de cult, iar steagurile lor au fost coborâte în bernă pentru a protesta împotriva a ceea ce arhiepiscopul Ieronymos, şeful Bisericii Ortodoxe greceşti, a numit un „sacrilegiu” al fostei bazilici a Imperiului bizantin.
Astăzi „este o zi de doliu pentru întreaga creştinătate”, a spus Patriarhul, care va rosti o liturghie în cursul serii la Catedrala din Atena şi va citi Imnul Acatist al Maicii Domnului.
Sfânta Sofia este „un simbol al credinţei noastre şi un monument universal al culturii”, a adăugat arhiepiscopul Ieronymos.
„Pentru noi, grecii ortodocşi, Sfânta Sofia este astăzi mai mult ca oricând în mintea noastră. Inima noastră bate acolo”, a declarat vineri premierul grec Kyriakos Mitsotakis pentru jurnalişti.
„Ceea ce se întâmplă astăzi la Constantinopol nu este o manifestare a puterii, ci dimpotrivă, un semn de slăbiciune”, a adăugat el, acuzând Turcia că „insultă patrimoniul secolului XXI”.
Organizaţii religioase şi naţionaliste au anunţat manifestaţii începând cu ora 16:00 la Atena şi Salonic.
Sfânta Sofia a fost cea mai mare catedrală a creştinătăţii timp de 900 de ani, după care a fost transformată în moschee după căderea Constantinopolului în faţa expansiunii otomane.
A rămas moschee până în 1934 când a fost transformată în muzeu. O instanţă turcă a ajuns recent la concluzia că transformarea în muzeu a Sfintei Sofia s-a făcut fără a se respecta legea, iar preşedintele Erdogan nu a pierdut prilejul de a declara monumentul din nou moschee.
Credincioşii musulmani se pot ruga începând de vineri în Sfânta Sofia.