Biserica Penticostala Elim din Phoenix (SUA), zguduita de violenţe!
Bistriţenii se razboiesc cu fraţii aradeni

Lipsa de omogenitate in comunitaţile romaneşti din diaspora se rasfrange şi asupra comunitaţilor confesionale. O evidenţa in acest sens este conflictul care dureaza de aproximativ 15 ani in sanul Bisericii Penticostale Elim din Phoenix – Arizona (SUA), unde credincioşii romani originari din judeţul Bistriţa-Nasaud nu se mai inţeleg cu cei care provin din judeţul Arad.
Conflictul a ajuns la apogeu pe 9 septembrie, cand forţele de ordine au fost nevoite sa intervina prin intermediul a opt echipaje de poliţie din cauza bataii care s-a iscat chiar in incinta lacaşului de cult.

Viziunile pe care unii credincioşi le au asupra religiei şi modul in care aceştia inţeleg sa se manifeste din acest punct de vedere au dus de foarte multe ori, indiferent de cultul din care aceştia fac parte, la conflicte, uneori mai mici, alte ori de-a dreptul rasunatoare.
Un astfel de caz este cel al unei biserici penticostale din Phoenix – Arizona (SUA), unde credincioşii de origine romana au ajuns la neinţelegeri majore care au dus chiar la manifestari violente. La aceste diferende legate strict de modul in care unii inţeleg altfel cutumele religioase se adauga şi fraudele financiare pe care anumiţi pastori ai respectivei biserici le-au comis de-a lungul anilor.

Opt echipaje de poliţie au oprit violenţele

Pe data de 9 septembrie dimineaţa, in timpul programului divin, conflictul dintre penticostalii bistriţeni şi cei aradeni a ajuns la un nou punct culminant, ajungandu-se la violenţe. Din aceasta cauza a fost solicitata intervenţia poliţiei din Phoenix, care a intervenit cu opt echipaje motorizate pentru aplanarea conflictului şi turbulenţelor violente, potrivit declaraţiei reverendului Ioan S. Pop, observator pentru drepturile religioase.
Situaţia nu s-a calmat nici dupa pranz, aşa ca Politia Phoenix a emis un ordin de suspendare a serviciilor religioase ce erau programate pentru duminica seara.
A doua zi, pe data de 10 septembrie, taberele inca nu ajunsesera la un compromis.
Practic, conflictul dintre credincioşii penticostali bistriţeni şi cei aradeni are la baza dorinţa ambelor tabere de a deţine puterea şi conducerea bisericii. Capul bistriţenilor pare sa fie, potrivit declaraţiei reverendului Ioan S Pop, Aurel Oniga, care a luptat in timpul regimului comunist impotriva demolarii a doua biserici penticostale din municipiul Bistriţa.
„Este o lipsa de omogenitate in comunitaţile romaneşti din diaspora, in sens larg vorbind şi sigur se rasfrange şi in biserici. Adica oamenii vin din diferite regiuni, cu tradiţii, cu obiceiuri, inclusiv cutume religioase. Bistriţenii, sigur, sunt oameni de nadejde, dar oameni mai dintr-o bucata, mai duri. Aradenii, fiind mai aproape de frontiera, sunt mai occidentali, mai moderni, nu-şi pun batic (n. r. – femeile care aparţin cultului penticostal poarta batic, mai ales in timpul serviciului religios), deci sunt diferenţele astea culturale. Apoi, aradenii sunt mai vechi in America, deci mai bogaţi, mai puternici, bistriţenii mai recenţi şi desigur fiecare tabara din bisericile romaneşti vor sa-şi impuna pastorul şi sa intre in leadershipul (n. r. – conducere) bisericii. Acolo (n. r. – in Biserica Penticostala din Phoenix) s-au acutizat nişte conflicte interne, care au dus anul trecut la alungarea vechiului pastor, episcopul Petru Lascau, de origine tot aradean, dar aradenii au ramas la putere inca un an. Pastorul Petru Lascau a fost la conducere 10 ani. Aradenii au ramas la conducere, fiind acolo majoritatea şi au impus un lidership care a rezistat doar un an. Acum in fruntea bistriţenilor este un jurist, domnul Aurel Oniga, originar din Bistriţa. El a fost implicat in rezistenţa faţa de demolarea, din anii ’80, a celor doua biserici din Bistriţa, de pe strada Mihai Viteazul 15, impreuna cu domnul Alexandru Murza, care intre timp a decedat. El (n.r – Aurel Oniga) a fost diaconul şi consilierul domnului Murza. E un om luptator. Acolo, sigur au degenerat lucrurile cu confruntari, lupte de scaune in biserica. Eu sunt şi observator pentru drepturi religioase şi am primit imaginile pe care vi le-am trimis şi dumneavoastra. De acolo se pot vedea şase maşini de poliţie din cele opt, acestea fiind in faţa, celelalte doua au fost in parcare fiindca nu au putut ocupa tot frontul cladirii”, a explicat pentru Gazeta de Bistriţa, reverendul Ioan S. Pop.
Acesta a mai spus ca este pentru prima data in istoria bisericii cand serviciul religios este suspendat din cauza unor conflicte.
„Incidentul a avut loc duminica trecuta (n. r. – 9 septembrie) la orele 8:40, şi poliţia a ramas pana la sfarşitul programului religios. La intervenţia poliţiei s-a sistat programul divin, care la romani dupa-masa e mai plin, ca oamenii mai lucreaza dimineaţa. Este pentru prima data in istoria bisericii, nu a mai avut loc serviciul religios de seara”, a precizat reverendul Pop.

Pastorul Boros, lovit cu un scaun

In timpul conflictului violent care a avut loc in biserica, pastorul senior Steve Boros a fost lovit cu un scaun. Acesta insa nu a depus nicio plangere impotriva nimanui. In schimb, cu ocazia conflictelor anterioare, au fost mai multe persoane ranite şi, drept urmare, celor vinovaţi li s-au intentat procese penale.
„Pastorul religios a fost lovit cu un scaun, dar nu exista deocamdata vreo plangere, dansul fiind un creştin bun nu s-a constituit parte vatamata ca sa acţioneze in penal şi sa ceara certificat medical. Sunt certificate medicale de la celelalte lupte care au mai fost şi acum zece ani şi acum 11 ani la inlaturarea pastorului clujean Dorin Ovidiu Druhora. Atunci au fost lupte cu procese, cu raniţi. Au recidivat anul trecut, fara raniţi, doar cu rani sufleteşti. Acum a fost atacat cu un scaun pastorul principal – pastorul senior Steve Boroş. Bistriţenii l-au atacat”, a spus Ioan S. Pop.

Pastorii anterior s-au ţinut de fraude

Pastorul Dorin Druhora, orginar din Cluj, a fost la conducerea Bisericii Penticostale Elim din Phoenix incepand din anul 1992 pana in anul 2001, cand a fost inlocuit cu pastorul Petru Lascau, aradean de origine.
In 2001, pastorul Druhora a fost acuzat de caţiva rivali de-ai sai ca in anii ’80 şi-ar fi turnat la Securitate fraţii intru credinţa. Aceleaşi persoane l-au acuzat la acea vreme şi de faptul ca ar fi deturnat anumite sume de bani din fondurile bisericii, potrivit unui articol publicat in 2002 in „Phoenix New Times”. Potrivit respectivului material publicat in zarul american Druhora a ajuns prin 1992 in Statele Unite, insa in anii ’80 devenise pentru patru ani elev Seminarului Teologic Penticostal din Bucureşti, dar cu acordul Securitaţii şi evident cu obligativitatea de a da informaţii despre adepţii acestui cult religios, interzis de altfel in timpul regimului comunist. Potrivit sursei citate, Druhora ar fi avut nume de cod „Şoimul”. Dupa ce a ajuns in SUA şi a devenit pastor, Druhora a incercat sa fie singurul care sa coordoneze biserica şi mai ales fondurile financiare ale acesteia. Drept urmare a fost indepartat de credincioşi de la conducerea bisericii şi inlocuit cu pastorul Petru Lascau. Acesta insa se pare ca s-a lasat şi el ispitit de banii bisericii pe care ii avea in administrare şi a folosit parte din ei in scopuri personale.
„Şi pastorul Druhora şi Lascau au venit pe o filosofie clericala din perioada comunista, cu conducere uninominala piramidala şi desigur li s-a gasit ambilor mari fraude financiare. In America sunt mai mulţi bani, şi amandoi au fost gasiţi cu mari fraude financiare, cu deturnari… De exemplu, pastorului Lascau i s-a descoperit cand s-a facut anul trecut de catre bistriţeni auditarea gestiunii, ca a deturnat aproximativ 600.000 de dolari intr-un cont din Ungaria pe care şi l-a deschis şi cand venea in fiecare an in Europa cu familia, cheltuia de acolo, dar nu informase nici boardul bisericii (n. r. – comitetul de conducere al bisericii), nici adunarea generala. Nu a fost acţionat in penal, pentru ca bistriţenii atingandu-şi ţinta, adica alungandu-l, şi au fost distruse de fostul casier documentele, e greu sa se reconstituie acele documente. Sigur ca ţinta bisericii nu e neaparat sa se judece. Au reuşit sa il alunge pe el şi pe asistentului lui, George Bote, anul trecut. Asistentul este tot aradean şi amandoi au deschis anul trecut Biserica «Agape Romanian Christian Church», inchiriind un hotel”, a precizat pentru Gazeta de Bistriţa, reverendul Ioan S. Pop.

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

72 COMENTARII

  1. Nu stiu de unde are domnul Ioan S Pop aceste informatii, dar, ca unul ce am participat la aceasta adunare generala exceptionala, am vazut ca nu a fost vorba de nici un contact fizic intre parti, politia fiind sunata de catre Steve Boros si Cornel Ionutescu exact pentru a inscena asta si a boicota adunarea din dimineata aceea. Nu sustin nici una dintre parti ci doar adevarul. Domnule Ioan Pop, pareti subiectiv si ma gandesc ca ati fost contactat exact de cei care au vrut sa creeze tulburari in biserica, in loc sa lase sa se exprime vointa poporului. Aici nu e vorba de cine va prelua puterea ci de cine vrea sa-L slujeasca pe Domnul. S-au facut prea multe abuzuri, prea multi care au vrut sa fie in fruntea pentru diferite scopuri, unele chiar marsave. E timpul ca biserica Elim sa fie eliberata de astfel de oameni si sa mearga inainte. Cei ce se lupta sa isi mentina puterea prin orice mijloace nu doresc binele bisericii ci au ambitii proprii. Au mentinut timp de ani de zile un climat ambiguu, neclar, au administrat defectuos banii bisericii, au fraudat sau lasat pe altii sa fraudeze banii bisericii, au invrajbit oamenii din biserica prin diferite metode, aplicand clasicul dicton „divide si cucereste” si se pare ca au reusit din plin asta, biserica fiind vatamata prin scindari, alungari de pastori ce au cazut in ispite inlesnite de aceiasi oameni. Nici macar nu este vorba de cei doi implicati in a suna la politie, ci sunt altii mai putini vizibi dar cu o influenta foarte mare. Atata timp cat nu se va schimba nimic incepand de la partea administrativ/juridica a bisericii Elim, se va merge intr-o directie gresita care va genera certuri si nemultumiri, familii ce parasesc biserica, eventual alte scindari. Sper ca D-zeu sa aiba mila si sa isi faca Voia Sa in ELIM!

  2. DOMNUL IOAN S POP ESTE UN „SFINT” SI UN POCAIT DE ONOARE SI FOARTE CREDINCIOS..SI NU A RELATAT TOTUL PENTRU CA SMERENIA DOLARICEASCA VENITA DE PESTE OCEAN IN CULORI VERZI I-AU EPUIZAT FORTELE MINTALE

  3. –MINCIUNI SI DEZINFORMARII–cine oare se ocupa de asa ceva ?????
    -gici ghicitoarea mea ????
    Domnule Ioan S Pop de Pocait ce esti ai ajuns in murdaria asta ????

  4. „Pastorul religios a fost lovit cu un scaun, dar nu exista deocamdata vreo plangere, dansul fiind un creÅŸtin bun ..” Steve Boros???????????????????????

  5. Eu am participat la aceasta adunare extraordinara, si dragii mei cititori, absolut nimeni nu a lovit pe Steve Boros. Cornel Ionutescu si Steve Boros erau pregatiti pt aceasta adunare, dar nu in sensul bun. Intimidarile de a chema politia au fost prezentate inainte de a avea loc intalnirea. Cei care au solicitat adunarea generala stiau ca politia nu va lipsi, au fost constienti. Iata ca politia a asistat la adunare generala si a tinut sub control chiar pe cei care i-au chemat. Cine nu s-a asteptat sa fie asa multi, cine nu s-a asteptat sa stea pana la sfarsit si adunarea sa se desfasoare? Exact cei care i-au chemat: Steve Boros, Cornel Ionutescu, si cei care au fost de accord cu ei. Forul bisericesc a fost de acord cu excluderea celor care vor chema politia, si lucrul acesta s-a anuntat inainte de a avea loc adunarea extraordinara. Lui Steve Boros ii expirase cele 3 luni de pastorire temporara, si nu a mai vrut sa renunte la functie, silind biserica sa ii accepte dorintele. …to be continued…

  6. imi pare forte rau de tot ce se intimpla la biserica elim sint parte din aceasta comunitate de aprope 28 de ani mult inainte de aveni bistritenii ,ionutescu, boros si alte specii ca acestia ma refer la ionutescu si boros nici decum la bistritenii .
    ionutescu la adus ca pastor pe lascau lascau la adus pe boros si amindoii lau dat jos pe lascau acestia sint aradenii din BUJAC SE VEDE APROPIEREA DINTRE EI SI CECEC
    daca nu credeti ce va spun intrebatil pe pastorul PETRICA LASCAU .
    Unde ati mai vazut in bisericii ca tata fiu ginerele sa fie in acelas comitet si tot ei pling dupa putere si tot acestii indivizii vorbesc nu sint buni dece nui bun raul pe oamenii pe unde trec acestia se intimpla ca si la hirosima si nagasaci more totul aici se include si derbedeul POP care furnizeaza asemenea minciunii grosolane imi pare rau de aceasta jurnalista MURESAN ca pune urecea la minciunile derbedeului pop cersetorul acesta pentru BANII face orsice are un caracter foarte mizerabil nici decum de reverent ci de borfas manivela si livier ca si acela pe care il suporta REVERENT BOROS.
    Vreau sa va intreb cine face TARA ROMINEASCA de rusine in EUROPA tot aceia ofac si in AMERICA.
    ARADENII au avut norocul de la dumnezeu ca au existat nemtii sa-i iinvete civilizatie si ungurii sa-i bata ca sa vina pe calea buna si tot parsivi sint.
    Este o vorba care spune banatul este fruncea si ardealul este mintea astia nu fac parte nici din una sint de ai lui crisan se spinzura inainte de a vedea roata acestia sint ARADENIIIIII LUI IDIOTUL REVERENT POP SATI FACI O FOTOGRAFIE CU EI CU TOTII SI SA MERGETII LA DUM.
    STIMATII FRATII ROMINII NU MAI APLECATII URECHEA DUMNEAVOSTRA LA UN ASEMENEA DERBEDEU FACE NUMAI RAU LA TOTII NEO PROTESTANTIII SI LA TOTII ROMINIII SUNT OAMENII NEPOCAITII CARE NUS PERMIT SA SE COBOARE ATIT DE JOS PENTRU ORCE VALOARE LEAI OFERII SE TEM DE DUMNEZEU ACEST IMPOSTOR O FACE APROAPE PENTRU NIMIC POATE O SA AFLAM CIT A COSTAT DE LA GINERELE LUI IONUTESCU CARE SE AFLA IN VIZITA LA CLUJ
    SANATATE LA TOTII ROMINII
    ROMIIIIIII NU INTRA IN ACEASTA GRATIE DIN PARTEA MEA SUNT O .RUSINE PENTRU NATIUNE.
    n

  7. IN ATENTIA PENTICOSTALILOR CE POSTEAZA COMENTARII ABJECTE LA ACEST ARTICOL-REPORTAJ. Faptele descrise mai sus sunt autentice si sunt primite de la doua surse credibile, participante la programul Bisericii ELIM din 9 Sept. dimineata. Eu personal nu-i cunosc nici pe domnii Steve Boros si nici pe Cornel Ionutescu si nu am primit niciun dollar sponsorizare de la ei. Din contra, eu personal am trudit si am lucrat 3 saptamani pe santierul bisericii ELIM cind era inca constructie. Tot asa am lucrat trei spatamani si la extinderea bisericii romane Happy Valey din Phoenix. Diferendele dintre membri bisericii ELIM trebuiesc rezolvate prin post, rugaciune si pocainta, in lumina Sfintei Scripturi si a statutelor bisericii locale.

  8. Domnule rev.Pop,
    vorbiti de comentarii abjecte ale unora la articolul scris de dvs.Adevarul este insa ca tocmai dvs.sunteti acela care v-ati pemis sa folositi expresii neadecvate,cu tenta extremista.
    – opt echipaje motorizate ale politiei au intervenit…pai domnule,politia din Phoenix,ca oriunde de fapt,nu circula pe biciclete sau pe cai,iar acum in mod exceptional au intervenit in coloana motorizata ca in Afganistan
    pt.a face fata situatiei ! Curat murdar domnule…
    Ati afirmat ca Past.Lascau a fugit cu 600.000 de dollari tocmai in Ungaria…o anomalie clara de logica…oricine,mai ales din USA,
    se rade de aceasta afirmatie abjecta…pai credeti ca FBI-ul ar
    fi stat linistit si surazator la o
    astfel de tranzactie,si tocmai in
    Ungaria…
    In alta ordine de idei.Explicatia pconflictului pe baze etnologice este o aberatie de prost gust,sau maibine copilareasca.Aradeni ,alaturi de bistriteni sau regasit impreuna la multe aspecte discutate la aceasta sedinta.In al doilea rand,Ionutescu de ex.nu este aradean,iar fr.Alin Calini,bistritean a intervenit in ajutorarea aradeanului Stiv Boros,in timp ce alti aradeni,alaturi de bistriteni nu il sustineau.Incercarea dvs. de a crea disensiuni etnice este o atitudine curat abjecta,fara vreo logica reala ! Alti termeni abjecti folositi in articol:”biserica a fost zguduita”
    „serviciu sistat de politie” „bistritenii l-au atacat”
    „politia metropolitana” cu alte cuvinte nu oricare,”lovit cu scaun in cap” „au recidivat dar fara raniti” etc,etc !
    Aceste cuvinte,care amintesc mai degraba de Afganistan de cat de vreo realitate in biserica Elim va descalifica complet valoarea articolului prin care ati iesit din nou la iveala.Afirmatia precum ca „eu nu am fost acolo,dar mi-au spus doi”,este una profund copilareasca…ma mir de cei de la ziar ca permis un astfel de articol !

  9. Am inteles ca cei de la Gazeta de Cluj au scris acest articol pe baza spuselor unui anume reverend Ioan Pop. Cine este Ioan Pop? Unde e pastor? Eu nu am auzit de el. Este vorba cumva de unul din cei 6 pastori care conduc acum biserica Elim? Daca cineva stie cine e John Popp va rog sa scrieti.
    Din acest articol rezulta ca pastorul religios Steve Boros a fost lovit cu scaunul in cap de catre un bistritean. De catre cine mai exact? Eu am inteles ca altercatia a fost intre Aurel Oniga (liderul bistritenilor) si Steve Boros. A fost o neintelegere cu privire la asezarea cadrului pentru sedinta (adunare generala). Steve ar fi incercat sa rearanjeze mesele organizate de catre Oniga. Acesta s-a opus, au tras amandoi de masa, unul de un capat si unul de celalalt iar la un moment dat bistriteanul Oniga s-a urcat pe masa pentru ca aceasta sa nu poata fi mobilizata de catre Boros. In afara de faptul ca cei doi au tras amandoi de acea masa, nu cred ca au existat alte altercatii.

  10. Trebuie sa spunem aici adevarul: domnul reverend evanghelist Ioan Nelu Pop a manifestat o bunatate exagerata fatza de pastorii Ovidiu D. Druhora si fatza de Sandu Murza si Aurel Oniga. De bunatatea lui Pop au profitat cu totii, din plin. Aurel, Sandu si Iacob Murza l-au „usurat” de 5000 de dollari, iar Dorin Druhora a delapidat suma de 2150 de dollari primita de la Pop pentru inzestrarea si utilarea Bibliotecii Seminarului I.T.P. din Bucuresti. Sotii Druhora, Ovidiu si Ana au inselat si indus de doua ori in eroare, prin declaratii false, Primaria Cluj-Napoca, de la care au pretins doua apartamente fond de stat, impreuna cu sora lui Ana, Rozalia Mogosan. Suplimentar, prietenii securisti ai lui Druhora si Rozalia Mogosan le-au rasplatit serviciile oferindu-le doua din casele conspirative ale Securitatii, ale D.S.S., cea de pe Str. Iuliu Maniu, si cea de pe Str. G-ral E.Grigorescu nr. 17 din Cluj, cumparata apoi ilegal, prin abuz, de Ovidiu D. si Ana Druhora. Cu totii cunoastem bunatatea si generozitatea reverendului Ioan Pop, cel care a blocat trimiterea la inchisoarea a cumnatei lui Druhora, Rozalia Mogosan avind un dosar penal pt. infractiuni economice savirsite in perioada cind era sefa Serv. Aprovizionare al Spitalului Judetean Cluj. Tot reverendul Ioan Pop a intervenit decisiv pentru eliberarea din Peniteciarul Gherla a doi penticostali arestati pentru contrabanda si dare de mita, pe Beniamin Mocan, un diacon al lui Lazar Gog din Los Angeles, si pentru eliberarea din inchisoare a escrocului penticostal Stefan Fane Baciu, casierul bisericii penticostale nr. 1 „Carpati” Cluj-Napoca. Daca spunem aici mai multe putem trimie la puscarie pe multi.

  11. M-am interesat si eu si intr-adevar Nelu Pop (Ioan S. Pop) pe care-l citeaza reporterita aceasta a fost pastor penticostal dar dat afara pentru grave probleme de moralitate. Dupa excluderea sa din cultul penticostal, Nelu Pop a ajuns pe drumuri (si pe sub poduri). Traieste din maruntirusile care i se dau sa publice gunoaie pe net. Si-a parasit sotia, care a fost o femeie de caracter si foarte onesta si s-a recasatorit cu o pitzipoanca, care la scurta vreme l-a abandonat. E jalnic cum ziarele acestea se iau dupa spusele unui astfel de om si cum unii „frati” din SUA apeleaza la un astfel de gunoier pentru a-si regla conturile intre ei. Cei care-l informeaza pe Nelu Pop sunt la fel ca el.

  12. E strigator la Cer ca cei de la Gazeta de Cluj si Bistrita scriu articole pe baza spuselor unui infractor. Am un unchi care e pastor si caruia Nelu Pop i-a cerut o suma de bani ca sa nu scrie anumite barfe pe care Pop le aflase de la cineva din biserica lui. Unchiul meu nu i-a dat nici un ban si Pop a scris o scrisoare, de la un email fantoma, pe care a trimis-o tuturor pastorilor si in care nascocise niste minciuni de te doare capul.

  13. Rog autoritatile din Romania sa inceapa urmarirea penala impotriva lui Ioan S. Pop. Nimic mai simplu decat verificarea serviciilor Western Union si Money Graham sa afle autoritatile romanesti de la cine primeste Pop bani din SUA si de ce. Nu ar fi greu pentru niste profesionisti sa faca legatura intre mesajele pe care le-a trimis Pop si banii pe care i-a primit… De exemplu, acum ar fi interesant de verificat de la cine a primit bani legat de cazul acela din Arizona, in care am inteles ca politia venise pentru ca unul dintre scandalagii dorea sa-i discrediteze pe opozanti. Ioan S. Pop este un infractor de drept comun, un individ care santajeaza ca sa primeasca bani. Din asta traieste. Rog presa din Romania sa inceapa o ancheta jurnalistica legat de cazul Pop si sa afle din ce traieste acest om, de unde primeste bani. Legimatii poti sa-ti faci cu carul pe numele unor fundatii fantoma. Veti constata cu stupoare ca primeste bani cand de la unul cand de la altul. Ce statut ar putea sa aiba un astel de om? Rog Gazetele sa raspunda la aceasta intrebare.

  14. Ziarista Liana Muresan il numeste „Reverend” pe acest Ioan S. Pop. Unde este dansul reverend, stimata doamna? Va sugerez sa luati legatura cu reprezentantii tuturor religiilor evanghelice din Romania, la care se foloseste acest termen, si sa ne spuneti la care din ele figureaza Ioan S. Pop ca pastor. Daca nu este reverend inseamna ca este un impostor, deoarece v-a spus ca este reverend… Vai de mama ei, presa romaneasca!

  15. Aveti perfecta dreptate in privinta lui Ioan S. Pop.
    Redau aici un paragraf dintr-un articol de pe blogul Romania Evanghelica:

    Prima reacţie a fost cauzată de un mesaj al lui Ioan Pop, alias Stănescu Mircia, “fanfaristul de serviciu”, cum e numit în anumite cercuri, cel care-şi semnează, pompos (dez)informările pe email cu denumirea “Rev. Ioan S. Pop, Religious Rights Observer”, iar pe Masa Rotundă pretindea a fi… consilier FBI). După reacţia negruţiană, care NU mai este disponibilă pe blogul Pătrăţosului, a urmat celebra scrisoare deschisă a lui Dănuţ Mănăstireanu.

  16. Nu inteleg cum Gazeta de Cluj poate sa publice asemenea magarii (informatii neverificate). Desigur, daca au pus mana pe o poza cu niste masini de politie in fata bisericii, acum pot sa scrie ce vor… Asta-i presa din Romania!

  17. Pt „Presa obiectiva”. De la „imaculati” si pana la ceea ce scrie in acest articol este o cale foarte lunga. Oricand se poate cere raportul Politiei din Phoenix sa vedeti ca nu au fost nici un fel de violente, nu a lovit nimeni pe nimeni cu scaunul in cap etc. Potrivit normelor voastre deontologice, daca tot e o rafuiala puteti sa scrieti orice pt ca oricum imaginea este sifonata? Sunt chestiuni care se pot dovedi. Dupa cum am scris mai sus, oricand raportul politiei din Phoenix poate fi solicitat si dat publicitatii. In acel caz ce mai zic onorabilii nostrii ziaristi? Se mai iau dupa spusele lui Ioan S. Pop? Desigur, Pop mai primeste cate o instiintare de la fostii sai frati din Occident despre aspectele negative din comunitate. Pornind de la un adevar, John Pop insa distorsioneaza lucrurile si insereaza foarte multe minciuni. Daca tot faceti presa de ce nu sunati la Politia din Phoenix si sa scrieti declaratia acestora? In plus, unul care a fost exclus dintr-o comunitate, cum mai poate acesta sa fie obiectiv cand opineaza despre comunitatea respectiva? Dupa cum s-a mai scris aici, John S. Pop a fost pastor penticostal dar a fost exclus din cultul penticostal pentru abateri grave de la morala crestina. Ei bine, „sursele credibile” ale jurnalistilor ar trebui sa fie obiective. Corect? In plus, terminati odata cu prostiile. John Pop nu a avut nici un aport in eliberarea celor 4 misionari. El doar a facut furtuna in pahar pe net, ca de obicei si acum isi aroga meritul de-ai fi eliberat ca sa mai palpeze si el ceva bani de la familiile acelora….

  18. Mi se pare ciudat modul in care se scriu articolele in Romania. Deci John S. Pop a vorbit cu „doua persoane” din Arizona care l-au informat ca au fost violente la biserica Elim. Domnilor, a fost chemata politia dar nu au fost violente fizice! Toata suflarea romaneasca din Arizona stie ca nu au fost nici un fel de violente. De ce nu citati doua persoane care au fost la sedinta si v-au declarat ca au fost violente? Cine sunt acele persoane? Exista 500 de persoane care pot da declaratie ca nu au fost nici un fel de violente. Cum poti sa minti in halul acesta domnule John S. Pop? Daca zici ca esti „religious rights observer” pentru departamentul de stat american si minti in halul acesta, cine te tine acolo? O simpla copie dupa raportul de la politie, in acest caz, te poate dovedi mincinos oricand. Sa nu mai vorbim de alte situatii in care ai strecurat minciuni absurde in relatarile tale. Cineva spunea bine aici ca daca te-ar verifica autoritatile romane ar afla de unde-ti vine leafa, de la persoanele slabe de inger pe care le santajezi. Domnul Florian Peretz ar putea sa colaboreze la anchetarea ta pentru ca stie multe despre modul in care incalci legea in mod flagrant si te sustragi de la cercetari.

  19. Daca acesta e adevarul ca au fost violente (ca unul i-a dat pastorului in cap cu scaunul) de ce nu puteti sa ne dati numele celor care v-au dat astfel de informatii? Din moment ce ele sunt „adevarate” de ce nu se gaseste absolut nici o persoana care sa iasa cu numele si sa declare ca au fost violente? De ce? Pentru ca nu au fost iar domnilor de la ziar se pare ca le place sa dea in ziar chiar orice numai sa denigreze. Politia a fost chemata, situatia nu e roza pt ca oamenii aceia se cearta intre ei, dar de ce sa minti in halul acesta intr-un articol, fara sa te informezi si sa respecti adevarul? Chiar nu va inteleg nici pe dvs, domnule ziaristi si nici pe John S. Pop care zice ca e observator religios. Daca intro chestie din asta verificabila minte de ingheata apele, cum i-o minti pe americani,in cazul in care chiar e „observator religios”?

  20. De ce nu se gaseste nici o persoana dintre martorii oculari, care sa vina sa spuna exact ce spune John S. Pop aici? Sunt intrebari pe care si un copil si le-ar pune, nu trebuie sa fii „ziarist”..

  21. Da. Nici unul din cei prezenti la sedinta cu pricina nu confirma spusele lui Ioan S. Pop. Daca nu este asa, il rog pe „reverendul” Pop sa ne spuna cel putin doua nume de persoane de la Elim care sustin ca pastorul a fost lovit cu scaunul in cap. Nu poate sa dea nici macar un nume. Lui Ioan S. Pop ii inteleg frustrarea si aversiunea impotriva penticostalilor care s-au dispensat de el in momentul in care a calcat pe bec (pe care altul nu l-ar fi exclus daca ar fi facut ce-a facut Pop?) dar ziaristii de la gazete nu au nici o scuza sa se ghideze dupa afirmatiile unuia care are tot interesul sa defaimeze o religie care a luat masuri disciplinare impotriva lui. In loc sa se pocaiasca, John S. Pop recurge la atacuri impotriva celor care au incercat sa-l aduca pe calea cea buna. Asa ca, pentru acesta nu mai ramane decat disciplina lui Dumnezeu, care daca intarzie nu inseamna ca nu va veni. Faptul ca Pop cauta pacate la altii nu-l absolva inaintea lui Dumnezeu de propriile pacate de care nu s-a dezis si pe care nu le abandoneaza.

  22. Nu cred ca rev.Pop a scris comentariul fara a primii informatii.Spunea ca doi de la Elim l-au informat.Banuieli exista.Daca fr.Pop ar spune de la cine,atunci lucrurile se vor simplifica si dansul ar avea o anumita circumstanta atenuanta.
    Exista o vorba:
    „Demnitatea mai presus de orice” !

  23. Ioan S. Pop din Cluj e clar ca tine legatura cu una din parti si anumite persoane din cercul respectiv i-au furnizat informatii viciate. Simplul fapt ca sursa dumnealui sunt „doua persoane” care nu au nume (deci fara identitate) indica faptul ca indivizii respectivi nu spun adevarul. Daca lucrurile ar sta asa cum le prezinta ei, nu ar fi fost greu pentru nimeni sa iasa in fata si sa spuna: „da domnule, am fost la sedinta si lucrurile s-au petrecut exact asa cum le prezinta aici domnul Pop”. Ca intermediar intre „sursa” si presa nu-ti permiti sa iesi cu declaratii daca nu poti sa citezi nici o sursa. Un om cu demnitate nu face asa ceva.

  24. E tipic lui Nelu Pop din Cluj (alias Rev. John Pop, religios rights observer) sa denigreze fara a cita nici o sursa. E suficient sa intre in posesia unei mici bucati de informatie (pe care lumea sa o vada ca e reala) si apoi imaginatie bogata are ca sa fabrice o poveste picanta pe care unii ziaristi neprofesionisti sa o preia ca „sursa autorizata” iar cititorii neavizati sa spuna „da, e adevarat, doar au publicat si poza cu masinile politiei”. Deci daca au existat masini de politie „orice” e adevarat. Unde e dovada ca e adevarat? Politia americana e foarte amabila sa puna la dispozitie un raport intocmit cand a fost solicitata. In cazul de fata, raportul politiei ar da peste cap toate afirmatiile din acest articol si ar dovedi clar cum presa romana scrie dupa ureche (dupa informatiile unuia ca Ioan S. Pop, care e in stare sa arunce cu noroi pe oricine pentru 2-3 dolari). Cred ca astfel de oameni ar trebui deferiti justitiei, mai ales ca ei pretind ca reprezinta departamentul de stat american.

  25. Inca o data falsii penticostali, fanatici, violenti si plini de ura, aflati in conflict permanent cu Adevarul si cu Iubirea lui Dumnezeu – ca cei de mai jos, sunt scandalizati NU de faptele lor grave, urite si scandaloase, savirsite de ei si de multi pastori si leaderi penticostali platiti cu mii de dollari lunar, ci de viata personala, intima, a jurnalistilor si observatorilor, de faptul ca SE PUBLICA rapoarte despre aceste atrocitati, de parca nu va veni in curind O ZI A JUDECATII. Vezi: http://www.gazetadebistrita.ro/citeste/4514-pastor-penticostal-roman-din-sua-excomunicat-de-biserica-pentru-abuzuri-sexuale Si aici: http://www.cancan.ro/actualitate/intern/pastorul-milionar-tantas-sare-la-gatul-fostei-nurori-are-mintea-scurta-209562.html . Nimeni nu il intreaba pe un procuror sau un politist, in momentul aplicarii unei sanctiuni sau a unei amenzi, daca el este o persoana perfecta, altfel amenda nu este valabila!! Falsii mei detractori canta cu multa ura arii calomnioase, partituri false aruuncate pe piata de securistii, infractorii, escrocii si pedofilii penticostali demascati in articolele si rapoartele mele. A se vedea cita credibilitate au rapoartele mele si din rapoarte obiective ale U.S. State Department si U.S. Justice Department care au dus la judecarea a peste 350 de transfugi veniti din Romania in SUA, niste falsi persecutati religiosi sau etnici. A se vedea articolul: http://www.ziuadecj.ro/eveniment/un-pastor-penticostal-i-a-pus-la-treaba-pe-agentii-americani-sub-acoperire–25271.html – Legea presei romane si americane protejeaza identitatea surselor noastre, noi primind rapoarte de la amblele partide aflate in conflict la biserica ELIM Phoenix, AZ. Iata inca o relatare trimisa de o sora penticostala participanta la „serviciul divin” de la „biserica” ELIM Phoenix, program diabolic in multe din manifestarile sale(desi toti penticostalii sunt onorabili si onesti, nu-i asa?): SORA XXXX: „Duminica a fost INCA un scandal la noi, dar acesta ne-a facut de panorama si risul lumii. Avem in biserica ELIM niste bistriteni si ei incearca mereu sa procedeze ca la ei in localitate; s-au adunat vreo 200 de persoane, dis-de-dimineata, unele chiar necunoscute, si persoane care nu au mai venit la biserica de multi ani de zile. Si s-au hotarit ei, fara stirea bisericii, sa faca o sedinta si sa-l dea afara pe Pastorul Steve Boros. Cind pastorul a spus ca „nu va fi azi nicio sedinta”, capul rautatii a lovit in pastor cu scaunul. Asta a fost la ora 8:30. Atunci un politai, care e membru in biserica ELIM, a sunat dupa politie. Si au venit opt masini de Politie si au stat acolo multi politai pina dupa ora 14. Cei din tabara condusa de Aurel Oniga au fost certareti ca niste deavoli. Eu nu am vazut in viata mea pe cineva „pocait” ca sa strige si sa faca asa scandal, dar traim ca sa vedem si asa ceva. Eu am plecat mai repede acasa ca am facut o criza de fiere si am crezut ca ma duc la spital. Aceiasi oameni au facut intotdeauna scandal la ELIM. Rugati-va pentru noi. Sora Xxxxx”

  26. Stimata D-na, D-soara Liana Muresan,

    mi se pare mie sau ai scris articolul din povestile povestirilor altora?????????? Cred ca ar fi mai bine daca inainte sa scri un articol(comandat, se pare…)te-ai documenta catusi de putin despre situatia reala……vreau sa iti spun ca din ce ati scris dumneavoastra probabil 30-40% este adevarat….
    aici nu mai e vorba de pocaiti, de penticostali, de crestini….aici e problema de mentalitate , la cum percep unii biserica…..parerea mea este ca sunt anumiti oameni FRUSTRATI care nu pot sa se ridice la nivelul societatii in care traiesc si cel mai bun loc unde isi „descarca” gunoiul din suflet si inima e tocmai BISERICA(indiferent de ce denominatiune este)…..
    e mare pacat ca se intampla asemenea lucruri in Biserica , al carei rol este de a vindeca, de a ridica si de a mangaia suflete…….nicidecum ring de lupta……….. oare ce crede tineretul si copii cand vad „Templul Sfant” inconjurat de masini de politie????????????

    oare asta sa fie viitorul nostru?? oare suntem intr-o oaza de liniste si pace??????? sau probabil e o oaza plina de hiene si animale de prada??????
    Apropo de Pastorul Petrica Lascau, voi stiti ca sa facut verificare la Elim si toate resursele financiare care au fost cheltuite sau cheltuit cu acordul cel putin al comitetului??????? si daca nu ma credeti intrebati pe oamenii care au facut parte din comisia de control…….Lascau nu a cheltuit nimic pentru el, din banii bisericii. Daca sunteti asa bine informata stiti ca Biserica Elim la chemat inapoi pe Petrica Lascau inapoi de doua ori oficial???????? Si mai stiti ca l-au sunat sa isi ceara iertare ca nu au fost bani cheltuiti din visteria Bisericii in scopuri personale??????? Si mai stiti ca biserica Elim a fost cea care a sponsorizat cele mai multe lucrari de misiune??? Si mai stiti ca in momentul plecarii Pastorului Lascau in casieria bisericii au ramas 200000$??????
    De ce nu il lasati in pace? de ce ???? pentru ca are o biserica frumoasa si linistita acum????
    Dumnezeu sa aiba mila de toti si sa ne dea intelepciune sa vedem lucrurile clar!!! (IACOV 1:5)

  27. Inca o data falsii penticostali, fanatici, violenti si plini de ura, aflati in conflict permanent cu Adevarul si cu Iubirea lui Dumnezeu – ca cei de mai jos, sunt scandalizati NU de faptele lor grave, urite si scandaloase, savirsite de ei si de multi pastori si leaderi penticostali platiti cu mii de dollari lunar, ci de viata personala, intima, a jurnalistilor si observatorilor, de faptul ca SE PUBLICA rapoarte despre aceste atrocitati, de parca nu va veni in curind O ZI A JUDECATII. Vezi: http://www.gazetadebistrita.ro/citeste/4514-pastor-penticostal-roman-din-sua-excomunicat-de-biserica-pentru-abuzuri-sexuale Si aici: http://www.cancan.ro/actualitate/intern/pastorul-milionar-tantas-sare-la-gatul-fostei-nurori-are-mintea-scurta-209562.html . Nimeni nu il intreaba pe un procuror sau un politist, in momentul aplicarii unei sanctiuni sau a unei amenzi, daca el este o persoana perfecta, altfel amenda nu este valabila!! Falsii mei detractori canta cu multa ura arii calomnioase, partituri false aruuncate pe piata de securistii, infractorii, escrocii si pedofilii penticostali demascati in articolele si rapoartele mele. A se vedea cita credibilitate au rapoartele mele si din rapoarte obiective ale U.S. State Department si U.S. Justice Department care au dus la judecarea a peste 350 de transfugi veniti din Romania in SUA, niste falsi persecutati religiosi sau etnici. A se vedea articolul: http://www.ziuadecj.ro/eveniment/un-pastor-penticostal-i-a-pus-la-treaba-pe-agentii-americani-sub-acoperire–25271.html – Legea presei romane si americane protejeaza identitatea surselor noastre, noi primind rapoarte de la amblele partide aflate in conflict la biserica ELIM Phoenix, AZ. Iata inca o relatare trimisa de o sora penticostala participanta la „serviciul divin” de la „biserica” ELIM Phoenix, program diabolic in multe din manifestarile sale(desi toti penticostalii sunt onorabili si onesti, nu-i asa?): SORA XXXX: „Duminica a fost INCA un scandal la noi, dar acesta ne-a facut de panorama si risul lumii. Avem in biserica ELIM niste bistriteni si ei incearca mereu sa procedeze ca la ei in localitate; s-au adunat vreo 200 de persoane, dis-de-dimineata, unele chiar necunoscute, si persoane care nu au mai venit la biserica de multi ani de zile. Si s-au hotarit ei, fara stirea bisericii, sa faca o sedinta si sa-l dea afara pe Pastorul Steve Boros. Cind pastorul a spus ca „nu va fi azi nicio sedinta”, capul rautatii a lovit in pastor cu scaunul. Asta a fost la ora 8:30. Atunci un politai, care e membru in biserica ELIM, a sunat dupa politie. Si au venit opt masini de Politie si au stat acolo multi politai pina dupa ora 14. Cei din tabara condusa de Aurel Oniga au fost certareti ca niste deavoli. Eu nu am vazut in viata mea pe cineva „pocait” ca sa strige si sa faca asa scandal, dar traim ca sa vedem si asa ceva. Eu am plecat mai repede acasa ca am facut o criza de fiere si am crezut ca ma duc la spital. Aceiasi oameni au facut intotdeauna scandal la ELIM. Rugati-va pentru noi. Sora Xxxxx”

  28. Sora xxxx si iara xxx, cred ca a fost la alta biserica. Am fost chiar acolo si nu am vazut nici un scaun zburand pe acolo. Dar pentru unii miciuna e ceva normal. Bine ca a plecat acasa ca poate ii curgea fierea prin biserica si facea mai mare rau..
    p.s.– un articol de doi bani nici intr-un caz de jurnalisti prestigiosi.

  29. Astia sunt pocaiti? :)) Musulmanii mi se par mult mai civilizati ca asa zisii pocaiti romani, Biserica e o mijloc de manipulare, de colectare a banilor, si de a induce in eroare, indiferent de cult, religie, sau popor. Ca roman, sunt scarbit de acesti falsi pocaiti, care sunt mai rai ca oamenii din Evul Mediu unde daca erai ars pe rug! Credinta in Dumnezeu nu are nici o legatura cu religia! Jegosi de religiosi sunteti toti!

  30. Cum se vad lucrurile din Portland?
    1.Pe Steve Boros il cunosc personal: un om fara
    caracter,infumurat, agresiv fizic si verbal, cu pretentii de mare pastor dar el bietul abia stie sa citeasca romaneste, sa nu mai vorbim in engleza. L-a adus Niky Pop la noi ca a avut nevoie da banii lui. Pentru-ca nu a putut sa ia locul lui Niky dupa un timp, cu inca doi, a deschis o alta Biserica. Nici acolo nu a ajuns nr.1 si a revenit la Niky. Pe Happy Valley nu a ajuns nici acolo prea des la anvon apoi a plecat la Elim. A fost mana dreapta a lui Lascau si l-a tradat si pe acesta crezand ca e momentul sa puna mana pe os.
    2.Daca va uitati online la Phoenix Police Report Department, Report 01620980 veti afla ca Boros figureaza cu o falsa identitate adica Andrei, Stefan. Din declaratia lui rezulta ca Aurel ar fi pus mana pe bratul lui si nu l-a lasat sa mute masa de prezidiu de la loc. Aurel declara ca Boros a incercat sa-i impinga mana de pe masa ca sa o poata lua. Omul de serviciu Chelmagan declara ca nu s-au lovit unul pe altul. De unde a vazut sora xxxxc ca Aurel l-a lovit cu un scaun pe Boros? Sora xxxx si celelalte „surse credibile” sunt niste mincinosi notorii. Rev. Pop sa faca bine si sa citeasca reportul.
    3.Am cunostinte bune la Biserica Elim. Ei spun ca sunt maximum 15 bistriteni in Biserica. Cum se poate ca 15 oameni sa adune langa ei 2/3 din biserica? Daca acest Oniga, pe care nu il cunosc, a reusit asa performanta sa atraga de partea lui si a bistritenilor peste 2/3 din biserica inseamna ca este un adevarat lider pe cand Boros, Ionutescu si Nelu Serban cu „anvonul si microfonul” ,Politia si INS-ul nu au fost in stare mai mult de 1/3 inseamna ca au fost niste lideri ratati si care ar trebui sa-si vada de treaba si sa nu mai tulbure Biserica.
    4.Se spune ca cu Boros la conducere s-a reusit ca biserica sa se goleasca la jumatate. Cei 6 pastori care au luat provizoratul si care lucreaza in echipa au promis ca in scurt timp vor aduce un pastor dinafara, neutru care sa lucreze la unitatea bisericii. Pentru-ca „dracul nu culcate” sa ne rugam pentru biserica Elim ca sa scape de mafie.

  31. Pop zice ca-i ziarist dar el scrie roscoave servite de „o sora” sau de „un frate”. Daca te pretinzi ziarist de ce nu stai de vorba de Boros, Ionutescu, Serban si Oniga? Reda citatele a ceea ce afirma ei. Nici un nume real ca sursa ci doar „o sora si un frate”. Ce dovada ai matalutza ca ce spune „sora” aia anonima e adevarat, din moment ce nu-si da numele? Nici unul din cei prezenti la sedinta nu au cum sa confirme ca au fost violente fizice din moment ce nu au fost. Din nefericire unii mai musca momeli din astea servite de unii ca John S. Pop.

  32. Unii vin aici si spun ca „asa sunt pocaitii”. Dupa logica acestor oameni de fiecare data cand se intampla ceva intr-o religie asa sunt toti din religia respectiva. Aceasta inseamna ca si daca se bat ortodocsii in nu stiu care sat putem sa spunem ca „asa sunt ortodocsii”.

  33. E foarte trist ca s-a ajuns la un asa stadiu de manipulare si ca mediile penticostale au ajuns atit de inotoxicate cu minciuni care pot fi imediat demontate. Pentru informarea corecta a celor sinceri si deschisi la minte dintre penticostali, va reamintesc ca am crescut 6 copii orfani, fara mama, detin doua licente universitare, prima ca sef de promotie in studii de economie agrara si merketing international, si a doua in studii teologice si pastorale parcurse atit in Romania cat si in SUA si Marea Britanie. Mai am si ceva studii de drept comercial, civil si international, public si privat. Am fost unul dintre liderii tineretului universitar penticostal din Romania si sunt observator international si misionar acreditat de mai multe misiuni si organizatii americane si europene, cu nume de rezonanta. Nunta mea cu Paraschiva Pop a fost boicotata de catre soacra mea maghiara, Piroska Faragau, si de familia ei, de fapt nu am avut nunta, am avut doar un serviciu religios de nunta intr-o bisericuta mica. Timp de 6 ani am intretinut-o pe sotia mea, Piri Pop, ce lucra doar cu o jumatate de norma la o scoala generala. Am infiintat si finantat 5 orchestre crestine si peste 40 de constructii noi de biserici, fiind implicat si in organizarea vizitei cunoscutului evanghelist Billy Graham in Romania, de la care am primit pentru difuzare si proiectare, in biserici, mai multe filme documentare, de misiune. Atit eu cat si pastorii Victor Opris, Vasile Talos si Iosif Ton am fost interogati de Securitate si sanctionati pt. difuzarea acestor filme documentare, care au fost confiscate la Satu-Mare, intentindu-mi-se un proces penal. Dupa procesul politic si teroarea declansate de Securitate si de liderii securisti ai Cultului Penticostal, am fost exclus abuziv din Cultul Penticostal, in aprilie 1986, simultan cu pastorul Ioan Nelu Veres, acuzati fiind de relatii neautorizate cu misiuni si culte din strainatate si de nesubordonare fata de ordinele liderilor securisti ai Cultului. Scapind din doua atentate criminale ale Securitatii, m-am refugiat in SUA, sponsorizat de mega-biserica Lakewood Church din Houston,Tx, si de familia pastorului si tele-evanghelistului John Osteen. Desi familia Osteen a oferit si sotiei mele un post bine remunerat in departamenetul lor World Missions, ea a refuzat sistematic sa ma insoteasca in SUA si mi-a propus explicit divortul definitiv, dar eu am ales sa revin in Romania pentru a-mi creste copii si a-mi salva familia. M-am implicat in organizarea si coordonarea Seminariilor Teologice B.E.E. si Christian Life College in Romania pentru care am avut mult de suferit. Am lansat in lucrare peste 300 de pastori, evanghelisti, profesori de religie si diaconi. In anul 1989 am infiintat si coordonat Comitetul de Reforma al Cultului penticostal si am re-infiintat, la 3 Apr. 1990, Com.Regionala Penticostala Transilvania de Nord, cu sediul la Cluj. Mi s-a incredintat organizarea primului Congres Liber al Cultului Penticostal, organizat la Cluj, la 14-15 Mai 1990. Am fost ales atunci in conducerea cultului si, ulterior, sef al comisiei centrale de cenzori, in ciuda opozitiei pastorilor si agentilor Securitatii ce conduceau biserica nr. 1 Carpati Cluj, Gheorghe Crisan si Aurel R. Moldovan, ce refuzau sa opereze in registre reprimirea mea ca membru dupa excluderea de catre Securitate si de catre Pavel Bochian, Ioan Berar si Pop Nicolae. Birocratic vorbind, eu am fost ales in conducerea Cultului si a Com.Reg.Pent. Cluj fara ca sa figurez ca membru al vreunei biserici, securistii Ghe. Crisan si Relu Moldovan retragandu-mi chiar si mandatul de delegat la Congresul Cultului. Ulterior conflictele cu liderii securistii penticostali din Cluj si Bucuresti au reizbucnit, Trandafir Sandru expulzind abuziv din cult Seminarul Christian Life College din Cluj pe care il conduceam. In aceste conditii eu m-am retras din Cultul Penticostal, iar ulterior sotia mea a intentat doua actiuni succesive de divort refuzind, din nou, sa ma insoteasca in SUA. In continuare am ramas membru al unuei biserici americane din SUA, si al unei biserici americane din Cluj-Napoca, cind sunt in Romania. Fosta mea sotie, Paraschiva Pop, a fost apoi demisa din postul de directoare al Lic. Crestin Emanuel Cluj, dar si din corpul profesoral al Inst. Teologic Universitar Emanuel Oradea, cit si de la I.T.P. Bucuresti, ea parasind cultul penticostal impreuna cu fiul meu, Beniamun C. Pop.

  34. Sa va fie rusine!!! Ce minciuni puteți sa scoateti!! Steve Boros nu a fost atins de nimeni, nu era nici violenta. Eu ca martor, am fost acolo de la început!! Va place sa va bateti joc?? Rusine!! Tot ce este scris in articolul acesta este minciuni! Da era o adunare generală in dimineața aceea, dar nu o fost scaune aruncate către Steve Boros. Totul este filmat de dimineața aceea!! Va rog frumos sa ca linistiti!! Biserica nu este închisă, este servicii in fiecare săptămâna. Get Your facts straight before you post lies!!!

  35. Gazeta de Cluj si-a dat cu firma-n cap cand a acceptat iformatii de la asa zisul
    „observator pentru drepturile religioase Rev. Ioan S. Pop” fara macar sa faca o incercare de a verifica acete informatii cu surse independente.

    Ioan S. Pop este un excroc notoriu care este binecunoscut pentru trecutul lui foarte pestrit si care a excrocat pe foarte multi oameni in Romania si in America. Cine se asociaza cu el este un idiot sau excroc ca si Pop. De obicei 90% din ce spune Pop este fals, exagerat sau gresit. Acest om a fost candva parte din biserica lui Dumnezeu, dar si-a parasit familia, fratii si credinta. Feriti-va de el!

    Exemplu: Pastorii Druhora si Lascau mentionati in articolul de mai sus nu au comis fraude financiare la biserica Elim, au plecat de acolo din cauza ca nu s-au mai inteles cu o parte din enoriasi dar frauda financiara a fost doar un zvon nefondat raspandit de oameni rai si clevetitori, zvon care e tipul de informatie calomnioasa vanata tot timpul de excrocul Ioan S. Pop care nu a auzit niciodata vreo vorba rea care sa nu o preia (fara verificare) si sa nu o transmita mai departe exagerata de 10 ori.

    Sa ne rugam pentru pace si liniste intre romani si pentri Ioan S. Pop sa se intoarca la Dumnezeu.

  36. Pastorul Steve Boros nu a fost lovit de nimic, nici măcar un scaun. nu a existat nici o violență avut loc.Se află că ieși spunând că nu a existat violență și de aceea poliția a fost numit este o minciună. Poliția a fost numit înainte de reuniunea a avut loc de Steve Boros si Ionutescu Cornel. Acestea sunt principalele probleme din biserică. ar trebui să fie rușine de sine dvs. pentru a crede astfel de minciuni. Am devenit lui rasist? Nu contează ce oraș sau Coutry sunteți din suntem creștini deci vă rugăm să nu mai aduce oameni de la Arad și Bistrița în acest sens. Să spunem lucrurilor pe

  37. Pentru Ioan S. Pop nu cred ca are rost sa va rugati. Omul e plin de rautate, insemnat cu semnul rosu, plin de venin. Nu emite nimic altceva decat ura si fiere amara…

  38. Pai se pare ca doamnei Liana atat i-a trebuit sa intre in posesia acelei fotografii si gata, a si avut toate „datele” pentru a scrie un articol. Nu tu verificari, nu sunat la politie, nu vorbit cu cei implicati etc. Ziarista de la Gazeta de Bistrita doar a cascat gura la ceea ce i-a spus un ex-pastor, exclus din cultul penticosal pe motive de moralitate, iar actualmente taietor de frunze la caini in Cluj, cu diverse legitimatii false, pentru care in alte tari (civilizate) ar face ani grei de puscarie…

  39. Vreau sa fac inca o precizare – nu ca sa ma laud, stim ca DUMNEZEU rodeste prin noi faptele bune pregatite tot de EL. In anii ’80, am sarit „in foc” in cele mai grele si periculoase momente din viata diaconului Aurel Oniga, la Bistrita, fara ca sa am obligatii ierarhice, cultice, fatza de el si fatza de prietenul sau, pastorul Sandu Al. Murza. Ambii erau anchetati atit de Securitatea Bistrita dar si de Procuratura si Militia Bistrita, earu acuzati de fraude repetate din gestiunea Bisericii Nr.1, cit si de nerespectarea regimului legal al aprobarii si ridicarii de constructii cu destinatie publica. In fapt, cei doi extinsesera si inaltasera mult cladirea bisericii, pe o fundatie slaba si improprie, fara niciun studiu prealabil de rezistenta si fara autorizatie de constructie. Lucrarile au fost sistate prin Ordin al Primarului Bistritei, ba chiar a fost emis si un Ordin de demolare a constructiei. In acele zile, am riscat si cheltuit aproape 5000 USD cu expertizarea rezistentei constructiei extinse si cu reproiectarea integrala a cladirii bisericii de pe Str. M. Viteazul 15, aducind la Bistrita un colectiv de ingineri si experti geodezi de la Cluj. Dar, in mod necrestinesc, Aurel Oniga si Sandu Al. Murza si-au arogat toate meritele ridicarii acelei constructii, si au dus un razboi terorist impotriva celorlalti pastori si prezbiteri din biserica din Bistrita si din judetul B-Nasaud. Mai mult, amandoi au facut un mare scandal cind au venit la Conferinta de constituire a Com. Regionale Penticostale, la 3 Aprilie 1990, la Cluj-Napoca.

  40. Stimati confrati,
    Biblia spune ca „pacatele unora sunt cunoscute si merg inainte la judecata iar pacatele altora vin pe urma”. Am vazut ca ati facut caz de trecutul fr. Ioan Pop, eludand faptul ca fiecare dintre noi avem un trecut, un prezent si un viitor. Daca pacatele unora au fost facute publice si au fost condamnate aici, taxate de catre comunitatea (adesea ipocrita) din care facem parte, pacatele altora vin pe urma la judecata. Nu va bucurati ca ati reusit sa le camuflati, sa treceti drept imaculati inaintea oamenilor pentru ca Cel care cunoaste toate lucrurile este Dumnezeu. Personal am avut cateva altercatii cu fr. Pop dar am trecut peste ele iar in cazul de fata nu pot sa va dau dreptate. Daca omul a facut si greseli, a facut si lucruri bune, pe care le recunosc chiar si cei care-l contesta. In privinta incidentului de la Elim, domnia sa nu a fost prezent la fata locului ca sa stie exact ce s-a intamplat acolo. Relatarile fratietatii de aici, din pacate sunt contradictorii. Personal am vorbit zilele trecute cu un membru de la Elim care mi-a spus ca duminica trecuta, in pofida suspendarii, fr. Steve Boros s-a dus la amvon si a condus serviciul divin. Am verificat ulterior cu alte surse si informatia s-a dovedit a fi eronata. Nu e clar ca respectivul m-a mintit cu buna stiinta? (cu toate ca putea sa-si dea seama ca am resurse suficiente sa verific care e adevarul). Cu atat mai mult sunt convins ca unii sunt in stare sa-l minta pe unul care investigheaza de la distanta (eu nu am investigat, am avut acea discutie in mod intamplator). In consecinta, as recomanda ca fiecare sa-si vada de ale lui. „Feriti-va sa nu defaimati pe niciunul din acesti micuti caci va spun ca ingerii lor in Ceruri vad pururea fata Tatalui Meu care este in Ceruri”.

  41. In aceasta zisa biserica ambele tabere, atat cea condusa de bistriteanul Aurel Oniga cat si cea dirijata de aradeanul oltean Cornel Ionutescu, opereaza cu armele intunericului. Singura solutie pentru aceasta grupare zisa crestina ar fi sa vanda cladirea si sa faca doua „biserici” (cladiri de fapt si vom vedea ulterior daca le vom putea numi „biserici”). Cred ca despartirea in acest caz este cea mai buna varianta. Acolo e o situatie maligna care nu se va termina niciodata. Oniga nu va fi multumit cu nici un pastor care va veni iar Ionutescu nu va inceta sa traga sforile pe la spate. Propun sa vindeti cladirea (si asa invadata de scorpioni) si sa faceti doua biserici, fiecare cu statut propriu. Daca nici una dintre grupari nu sunt capabile sa intemeieze o biserica atunci nu ma mir ca de scandal toti sunt capabili si nu se vor multumi daca lucrurile nu vor decurge exact cum vor ei. Acesti oameni privesc biserica, ca pe o companie privata (o societate pe actiuni), care a dat mai mult are un cuvant mai greu de spus sau care a fost printre primii la biserica au pozitie de „veterani” iar „bibanii” nu au nici un cuvant de spus. Ma intreb: de ce sa te duci la o astfel de biserica? Sfatul cel mai intelept este sa se vanda cladirea, ar fi cel mai crestineste. Mai bine doua biserici mai mici si in pace decat una mare si de rasul lumii. Am fost invitat sa predic la aceasta biserica si am refuzat pt ca oamenii aceia din acea biserica din Arizona au auzit sute, poate chiar mii, de mesaje dar le intra pe o ureche si le iese pe alta. Nu cred ca isi vor gasi pastor la o asa turma, daca nu se detaseaza cele doua tabere combatante. In felul acesta nu mai merge. Ati fi mai putin de ras sa vindeti biserica decat sa aveti sedinte peste sedinte si adunari generale de rasul curcilor, fiecare tabara sperand ca va scapa de cealalta tabara. Problema insa nu e in partea cealalta ci la voi, mereu veti gasi nod in papura si intotdeauna veti fi nemultumiti. Va merge prea bine si sunteti prea „buieci”.

  42. Feliciane „esti la furat” Oniga nu e de doua decenii in biserica. Ar trebui sa te uiti la trecutul lui Ionutescu si al lui Oniga sa vezi care a facut Mai mari tulburari prin biserici. Si stai linistit ca Ionutescu le-a pus capastru in gura pastorilor de inainte, nu la cine zici tu. acuma nu ii Mai merge. Problema mare e ca la Ionutescu ii lipseste pocainta. Frica de Dumnezeu si rusinea de oameni. Pentru informarea ta, sunt Mai multi aradeni si altii impotriva lui , decat bistriteni. Roaga-te sa iti scoata Domnul ura din inima

  43. Draga Tibi,
    Deci chestiunea cu „fitzuicile” prin parcare, practicata de catre amicul tau Aurel Oniga, ti se pare perfect normala si morala pentru un crestin?
    De asemenea practica lui Oniga dea pescui in „marea uitarii” nu e tocmai „ortodoxa”. Dumnezeu spune ca nu-si va mai aduce aminte de pacatele iertate. In contrast, Oniga face sapaturi arheologice in trecutul altora si trimite constant informatii pe la diverse publicatii cu sugestia dea publica articole impotriva fratilor in credinta. Daca asta vi se pare voua „viata crestina normala” la Elim atunci in mod clar ii dau dreptate pastorului care a comentat mai sus si v-a sugerat sa va faceti doua biserici, in loc sa va bateti ca orbetii (sau sa folositi arme de genul fitzuicilor distribuite de Oniga pe masinile „fratilor”, in parcare). Inainte dea va lua de Ionutescu (care are si el pacatele lui) uitati-va la Oniga. Daca vreti sa fiti corecti nu trebuie sa faceti partide ci sa urmariti adevarul si dreptatea. Daca armenele folosite de Oniga vi se par normale, ce ati zice ca si altii sa foloseasca aceleasi arme? Ce s-ar intampla daca toti fratii ar raspandi fitzuiti prin parcare sau ar trimite constant email-uri despre unul si despre altul de la biserica pe care o frecventeaza? Te intreb in mod serios: asa vezi tu ca se rezolva problemele? Daca nu, atunci de ce nu discutati cu Oniga sa opreasca aceasta mascarada?

  44. Tibi, probleme sunt pe la toate bisericile (indiferent de culoarea confesionala). Acum discutam de religia in cauza. Ce s-ar intampla daca la fiecare biserica penti ar exista un „Oniga” care sa nu faca nimic altceva decat sa „constate” nereguli pe care sa le trimita publicatiilor laice? Ganditi-va serios la aceasta. Oniga nu e doar impotriva dirijorului Cornel Ionutescu. Oniga a fost impotriva oricarei conduceri de la Elim. Nu cred ca va exista pastor la Elim care in cel mult un an de zile de la instalare, Oniga sa nu se ridice impotriva lui cu ocara. Repet: crezi ca la alte biserici nu sunt probleme? Daca le poti rezolva pe cale pasnica e bine, daca nu poti, ce te tine sa nu mergi la o alta biserica? Te tine o cladire? Cladirea e de fapt biserica sau oamenii? Se pare ca v-ati format deja o pasiune sa luptati impotriva conducerii bisericii, oricare ar fi ea si ceea ce va spune Oniga vi se pare intotdeauna curat si moral.

  45. Este de-a dreptul revoltator acest articol avind in vedere minciunile scrise.Sint un membru al biserici Elim (inca) si am fost martor al acestor evenimente.Nu a avut loc nici -o bataie acolo si adunarea generala a fost destul de pasnica cu exceptia tiganului IONUTESCU , aghiotantul marelui ciban de oi Boros care au sarit sa le smulga din miini microfonul celor din partida opusa.Daca ai pune pe Boros linga ONIGA ai putea face o comparatie intre un elefant si un soricel nu se putea pune problema unei violente intre cei doi diferenta fiind prea mare.Aici in biserica este un clan de asa zisi oameni care de 20 de ani chinue biserica,Serban, vasile Olari,carora li sa alaturat mai noii venitii:Ionutescu{saminta de scandal peste tot unde a umblat),Boros, unul care zice ca-i Cuc,mai vchiul si inoitul casier Ivan ,o serie planoare care nu stiu de unde vin si unde merg fara sa fie ghidati de alti.Acesta-i atmosfera aici unde ar trebui sa fie dupa cum ii este numele Elim un loc de liniste si pace.Domnul sa aibe mila de noi toti.

  46. Asa este. Aurel Oniga e mai scund iar Steve Boros e mai bine facut. Nu se pune problema ca cei doi sa se fi luat la bataie. In privinta taberelor, diaconul Alin Calini (viitorul pastor al bisericii Elim) e bistritean dar a tinut cu Cornel Ionutescu, Steve Boros si cu dreptatea, cu riscul de a-si pierde din prietenii bistriteni. Felicitari Aline si astept cu nerabdare cand trubadurii acestia vor apune iar tu vei reveni pe podium, aclamat de multimea Elimului, care e o Oaza de liniste si pace, asa cum se scria intr-un articol.

  47. Asta chiar ca-i poanta anului:
    Alin Calini „pastor” la Elim !buna
    gluma.Din partea carui partid candideaza: a bistritenilor,a aradenilor,a fondatorilor,vechea garda(Serban,Ivan,Olar,…) sau este un independent ?

  48. Cei de la Elim nu sunt divizati din moment ce vasta majoritate a aradenilor nu-l sustin pe dirijorul Cornel Ionutescu iar unii bistriteni, ca diaconul Alin Calini, nu-l suporta pe Oniga. Ceata bistritenilor este destul de restransa insa e naravasa, mereu in flacari (incediari) necontenind sa caute bube in capul altora. Aradeni sunt mai multi insa acestia nu puteti spune ca e o grupare pt ca si ei sunt divizati. Deci putem spune ca sunt cativa oameni care nu se inteleg intre ei si acestia instiga la rascoala gloatele cu IQ redus.

  49. Steve nu e mai pastor dar Ionutescu e tot dirijor si va fi atata timp cat va exista Elim pe strada Cortez.
    Pe Cornel Ionutescu nu reuseste nimeni sa-l dea jos oricat ar latra cei care-l vor afara. Singura modalitate in care il puteti elimina pe Ionutescu este daca se dizolva corul. Pana are cativa oameni acolo tot el ramane dirijor, in ciuda lui Oniga si-a tuturor bistritenilor. Un German Shepered nu se intimideaza de 10 Chihuahuas care-l latra si incearca sa-l sperie.

  50. Cosmine se vede clar caci esti unul din cei spala-ti pe creier, putina ta minte este tare umbrita ca nu mai poti judeca bine.Cit despre Alin catelusul care latra tare nu este altceva decit un cameleon politico-religios si indiferent ce partida va iesi invingatore,el va sti sa tribleze bine asa ca isi va schimba repede culoarea si va ramine in piciore ca planoarele Blidaresti si Lelesti carora le place sa fie si ei ceva, macar sa plimbi microfoanele dintro parte in alta si sa manevrezi ceva butoane.Cit despre Tasca cornel[cu c mic] si mentorul lui Boros nu stiu la ce dreptate te referi , poate la dezinformarile , jumatatile de adevar si mai grav la minciunile folosite ca sa cerseasca semnaturile acele pentru asi obtine pozitiile si scaunele pe care pe buna dreptate le-au pierdut impreuna cu vesnic nemultumiti Serban , Olari ,bolsevicul Ivan.adevarul e ca nici cealalta partida nu prea grozava cu un Oniga care de prea multi ani a clocit eliminarea lui Lascau. Anul trecut in august in sfirsit elimul a fost unit macar pentru o zi pentru al face pe Lascau sa plece ,singurul care a stiut macar pentru un timp sai tina pe toti sub papuc. Greseala lui a fost ca sa inconjurat cu niste sateliti artificiali (Boros si cucu)care dealtfel la si tradat. Atunci cind au fost siguri ca nu se va mai intoarece i-au intors spatele si sau aruncat pe Elim ca niste hiene peste o „prada”.Asta da demnitate de crestin.Nu va faceti iluzi desarte pentru-ca atit timp cit in biserica va exista Serban ,v.Olari,Ionutescu,ivan si ucenicul Alin inconjurati de toate pla noarele lor nu va fi pace si nici liniste nici vorba de vreo crestere spirituala capabilitatea lor de predica fiind redusa chiar as putea spune inexistenta,Boros nefiind in stare sa faca nici niste anunturi. Este o rusine sa iesi cu un asa ceva in fata.Este clar ca ei nu vor da inapoi niciodata obraznicia,aroganta si lipsa lor de caracter ma face sa cred ca nu este alta solutie decit cea pe care ei o asteapta;sa plecam care unde putem asta cu siguranta le va satisface inima lor desarta.

  51. Din cate observ eu, cei mai mari mahari la biserica voastra sunt Ionutescu, Calini si Cucu. Daca acestia sunt intr-adevar tari si nu-i clatina nimeni si vor fi in power indiferent cine vine la conducere, atunci ar fi intelept sa va puneti bine cu ei ca sa aveti pace si liniste. Daca lui Alin Calini i-a promis Boros ca-l face pastor asistent daca fac front comun, acesta se va lingusi si pe langa urmatorul pastor care poate chiar il face pastor asistent iar apoi, timpul trece, baiatul invata mai multa politica religioasa, si ajunge pastorul acestei biserici ravasite de rascoale. De Ionutescu am auzit ca va ramane dirijor pana la cea dea doua venire a Domnului iar Cucu ramane un stalp al bisericii in ciuda lipsei de popularitate de moment, pentru ca altul mai destept nu exista in biserica. Daca e asa inseamna ca nivelul de acolo e unul sub-mediocru. Orice ati zice, predicile de acolo in momentul de fata sunt extrem de slabute. De aduceti unul mai invatat imediat vor sari cand unul cand altul sa-l sape. Nu sunteti in stare sa-i eliminati pe uzurpatori ci dimpotriva ii considerati „oameni ai dreptatii”.

  52. Dupa cum am citit in istoria bisericii,primul pastor a fos Oprea Ted,care a cedat de buna voie lui Druhora,care a devenit prima „victima”,al doilea a fost Lascau iar a treia „victima” este Boros.Este interesant,cine va fi
    urmatoarea !

  53. Daniela draga nu stiu in ce istorie a biserici ai citit tu dar Ted Oprea nu a fost nici pe departe primul pastor ,a fost altul cu care sa deschis prima data acesta biserica. Cred ca defapt Ted nu afost niciodata pastor principal,el impartindu-si functia cu Dorel Micula dupa ce cu aceleasi metode ca astazi , aceiasi ,,frati” Serban,V. Olari, renumita familie Olariu si Lela L-AU indepartat pe primul pastor cu care sa fondat biserica de pe 23rd ave.Daca intradevar Druhora si Lascau au fost victimele acestor vesnic nemultumiti, Boros este victima lui insusi necunoscindu-si calitatile,chemarea si locul lui aspirind la cea ce nu era pentru el

  54. Domnule Ioan N Basa se vede clar ca esti unul din cei „influietati” vorbind nu din cea ce ai verificat si auzit personal ci din ai preluat de la alti (birfele invidioase )care nu au nimic dea face cu realitatea.Daca esti cel pe care mi-l inchipui eu ,cel venitdin New York si inainte de a ajunge in Phoenix ai trecut si prin Portland (divortat de prima ta sotie), atunci te-ai putea lua de mina cu cumnatul tau tiganasul Ionutescu si sa va tot duce-ti de pe aici,sterginduvi-se urmele caci ati facut destule probleme.Cit despre biserica Agape afla amice ca ei se intilnesc deseori numai ca sedintele lor se numesc breckfast in jurul unei mese facindu-se intro atmosfera mult mai calda si familiara decit cele de la Elim (moto-ul biserici fiind „dragostea este la ea acasa”).Ti-as indica si tie sa mergi acolo ca sa te convingi tu personal cum stau lucrurile inainte de a cumpara toate gunoiele si nimicurile ca nu cumva sa ajungi tu un nimic si un gunoi.In cea ce priveste idea de a conduce biserica in mod democratic de mai multi pastori prin rotatie nu cred ca cea mai buna solutie pentru-ca fiecare va voi (indiferent ca are sau nu ceva de dat)sa arate co poate si el ceva,neurmarindu-se o crestere spirituala si necesitati-le biserici .Este nevoie de cineva chemat ,pus deoparte de Dumnezeu,plin de Duhul Sfint pentru lucrarea de pastor,cred ca el exista si la momentul potrivit Dumnezeu il va trimite . Acel timp va fi cind noi ne vom pocai si nu ne vom mai pune noi insine oameni de un nivel asa jos ,scazut ca al oierului Boros si al celor cel sustin.Astfel de adunatura nici nu merita un pastor ca Lascau ci pentru nivelul lor BOROS este bun.

  55. Ioan Basha a fost rugat sa spuna in care biserica este prezbiter dar n-a facut-o. Daca ai reusit sa cladesti ceva in viata poti sa vorbesti. Daca ai fost insa doar un latrau si ai falimentat (familia, biserica etc) ar fi mai bine sa taci, sa nu vii sa ne spui ca tu stii „cum ar trebui sa procedeze” cei din conducerea bisericilor. „Multe cai i se pare bune omului in ochii lui dar la urma sunt cai ale mortii”. Asa ca solutiile care ti se par bune tie nu sunt neaparat cele potrivite. „Gandurile voastre nu sunt gandurile Mele”. Se vede clar in viata voastra unde v-au dus acele principii pe care le strigati in gura mare. Daca ele ar fi functionat ati fi fost si azi prezbiter si ne-ati fi aratat ca sunteti capabil sa faceti lucrare.

  56. Exista de asemenea martori din Cluj care l-au vazut butonand la calculator din diverse cofetarii si cafenele din Cluj. IP-ul acestor calculatoare este unul usor verificabil. Un impostor, un escroc la drumul mare se erijeaza in justitiar! Rog Politia din Cluj sa inceapa cercetarile pe numele lui Ioan S. Pop, sa-i verifice functiile cu care se prezinta, autenticitatea institutiilor pe care le reprezinta dar in mod deosebit cu cele care au de-a face cu statul american (departamentul de stat, cel de justitie si politia federala). Legimitatii de la diverse organizatii non-profit poti sa-ti faci oricand. Acesta organizatii nu te autorizeaza insa sa joci rolul de observator al drepturilor religioase sau cu atat mai putin sa te dai drept colaborator al departamentului de stat sau „consultant FBI” cum obisnuia el sa se prezinte. Il rog pe domnul Florian Peretz sa-l contacteze pe administratorul blogului Filipsinvestigation, care-i va pune la dispozitie si alte dovezi impotriva acestui impostor. Va asigur ca in puscarie nu va avea acces la laptop, asa ca poate sa-l vanda de acum si sa-si cumpere haine groase pt ca in puscarie e cam racoare. Ne vom tine de autoritatile romanesti pana cand il vor aduce in fata legii. Vom vedea ce va spune impostorul in fata evidentei.

  57. Daca faceti denunturi la FBI, impostorul Ioan Pop va infunda puscaria pentru ca uzeaza de titluri si legitimatii false. Legitimatiile lui Ioan Pop sunt niste falsuri grosolane, foi volante copy/paste, scoase la imprimanta. Este imposibil ca un “consultant” DoJ sau FBI sa detina o legitimatie „de 15 ani”, asa cum declara Ioan Pop pe tot felul de bloguri. El nici macar nu este cetatean US! Nici cetatenii US nu au contracte de munca pe viata in SUA! Pop este un ignorant si nu cunoaste legislatia US. In primul rand, legitimatiile sunt emise pe durata limitata, pentru un eveniment sau pentru un proiect unic. Nu exista legitimatii emise pe 15 ani sau pe viata! In al doilea rand, legitimatiile au diferite nivele de securitate, iar posesorul are acces limitat in departament, in functie de rolul lui in proiectul pt. care a fost legitimat. In al treilea rand, legitimatiile au foarte multe elemente de securitate – coduri de bare, benzi magnetice, coduri de culori, iar unele au si microcip. Cu acest card se deschid usile in zonele in care ai dreptul sa intri si tot cu acest badge iti faci pontajul zilnic. Toate informatiile, drepturile si limitele unei persoane sunt inscrise in badge si expira odata cu badge-ul. In cladirile guvernamentale Internetul este securizat, nu poti sa folosesti e-mail-ul, telefonul sau aparatura electronica personala, decat in situatii speciale, cu aprobari obtinute in prealabil. Daca incerci sa intri intr-o agentie guvernamentala cu un badge expirat, esti arestat pe loc de agentii de paza inarmati pana in dinti si stai culcat la podea cu mainile la ceafa ore in sir, pana cand ti se clarifica situatia. Ioan Pop este un infractor, care se joaca cu focul si nu are nici un drept sa se amestece in viata romanilor din SUA. Daca aveti cunostinta despre infractiunile lui, reclamati-l la autoritatile americane.

  58. Oile la dreapta si caprele la stanga . Asa se explica cum majoritatea dintre voi sunteti pesedisti in Romania , iar in USA , la fel de stanga . ” Ati pus cuvintele Mele inapoia voastra ” , si v -ati ales in cunostinta de cauza un presedinte ( Barak Obama ) pentru care principalul tel a fost legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex , o uraciune pentru Cel Atotputernic , pentru voi nu . Degeaba esti tare in teorie , dar in viata practica de zi cu zi aproape intotdeauna alegi raul . Asa ca se vede clar arborele genealogic pe linia PCR – Securitate si influentele pana la al 3 -lea si al 4 -lea neam . Rasuflu usurat pentruca era cat p-aci sa fac parte din randurile vostre ,bieinteles primind si o pereche de ochelari de cal . Constat ca mi-a trecut glontul pe la ureche . HalleluYAH !

  59. MINISTERUL DE INTERNE AL S.U.A. L-A EXTRAS DIN PHOENIX, ARIZONA, PE ILEGALUL PASTOR ARĂDEAN, EMANUEL FEDUR, DECLARÎNDU-L PERSONA NON GRATA, IAR BISERICA PENTICOSTALA „ELIM” DIN PHEONIX A FOST CUPRINSĂ IARĂȘI DE HAOS ȘI LUPTE INTERNE!
    Tensiunile din Biserica ELIM au culminat cu excluderea recentă din Biserica ELIM a competentului dirijor Cornell Ionutescu și acționarea sa în Justiție de către diaconul Alin Calini, iar Judecătoria Phoenix a emis un RESTRAINING ORDER, interzicand dirijorului Cornell Ionutescu să se mai apropie de localul bisericii ELIM, incepind cu data de Sambata, 20 Mai 2017 !!

  60. Si cum va numiti voi mah? Pocaiti?
    Ce gluma buna! Nu aveti nici o legatura cu Duhul Sfant, cu Divinitatea etc.
    Doar o adunatura de indivizi cu ceva vechime pe teritoriul americii care se bat sa ia birul de pe fraierii care ajung mai tarziu pe taramul fagaduintei.
    NIMIC ALTCEVA!
    Nu ma intelegeti gresit, nu-i doar la voi asa. In toate cultele e la fel

  61. Printre comentariile de mai sus am gasit cateva in care se spunea ca Alin Calini va ajunge pastorul bisericii Elim. Acele afirmatii au fost ridiculizate in urma cu 5 ani. Cititi comentariile de mai sus. Ei bine, iata ca previziunile s-au adeverit. Cine este astazi pastorul senior al bisericii Elim? Vreau sa va aud. Desigur: bistriteanul preacurcenic Alin Calini. However, in privinta lui Corneliu Ionutescu ati dat gres. El nu a ramas dirijor pe vecie la Elim ci a fost dat afara de catre Alin Calini. Oricum, Calini este succesorul pastorului tupeist Emanuel Fedur, care a avut the audacity sa spuna la biserica Elim din Timisoara ca nu are probleme cu viza ci tot ce s-a scris despre el sunt minciuni… Nu a fost adevarat ce-a spus Fedur. Tot ce s-a spus si s-a scris despre Fedur este adevarat, cu exceptia a doua precizari: desigur interdictia lui Emi Fedur de-a veni in America nu are de-a face cu afirmatiile sale necugetate despre Trump (aia a fost o gluma). Iar a doua inexactitate: Fedur nu a fost intors din aeroport ci i-a fost refuzata viza la ambasada SUA din Bucuresti. De retinut: Fedur numeste asta „o procedura normala”, in discursul sau de la Elim, Timisoara. Adica, stimabile Fedur, dumneata vrei sa spui ca dupa ce timp de 3 ani pastoresti o biserica din America e o procedura normala sa ti le refuze reinoirea vizei de-a mai reveni la biserica pe care o pastoresti? Pai, bai pastore, cum iti permiti sa minti cu atata tupeu de la anvon? Eu cred ca enoriasii de la biserica din Dej, unde se zice ca ai fi acum pastor asistent, ar trebui sa stie de manipularile tale. Daca reascultati afirmatiile lui Emi Fedur de la Elim, Timisoara, in care neaga ce se scrie despre el, veti constata cata manipulare odioasa in discursul sau. De ce nu ai fost onest cu ascultatorii tai, fedure? De ce ti-a fost greu sa recunosti ca ai probleme cu reintoarcearea in America? Nu ai spus asta cu subiect si predicat si dimpotriva ai spus ca treci printro „procedura normala”. Cine sa te mai creada pe viitor daca asa stii tu sa distorsionezi adevarul?
    In orice caz, dupa cum se vede reactia ta, tupeista, faptul ca nu ai mai revenit la Elim, Arizona, nu e nicio pierdere pt biserica, cu toate ca o parte din membrii bisericii erau impresionati de papagalul tau….

  62. Nimic nu mă va împiedica să îmi îndeplinesc planul si voia mea în Elim. Am îmbunătățit programul de muzica după ce am înlăturat pe dirijorul Cornel Ionutescu ducându-l la tribunal ca un frate fals Iuda. Nu consider că este un păcat. Eu decid ce este bine sau rau. Sunt regele lui Elim. Nimic nu mă va împiedica să devin pastor senior cu Lascau ca învățătorul principal plătit și Nelu Serban ca mentor al meu. Chiar daca sunt doar păstor interimar, eu voi lucra in mod ilegal ca să obțin poziția de păstor principal prin puterea mea. Eu urăsc profețiile, voi opri toate profețiile. Ca lup în haine de oaie, voi mânca cu lăcomie oile lui Dumnezeu cu gura mea murdară. Eu voi ucide pe oricine im stă impotriva. Eu sunt Dumnezeu la Elim. Voia mea se va face.

  63. To the last commentator: you and all those who make a shame of the God and His people, will all be scattered. You will be removed from Elim. Man will not reign. Those who fight against the Spirit of God will be defeated, exposed, and shamefully removed from their positions. Those who live hypocritically with hate and defamation are not God’s people.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.