Bistrițeanca Maria Mihaela Nistor, șefa Editurii Didactice şi Pedagogice, este acuzată de mai mulți angajați că agresează subalternii, aruncă cu dosare în ei, îi scuipă, şi foloseşte un limbaj inadecvat.

”Sunt locuri de muncă în organigramă complet descoperite, o dezordine care pe noi ne-a obosit şi ne îngreunează munca. În plus, au fost angajări netransparente de noi persoane despre care nu ştim nimic, ce pregătire au, cum au venit, pe ce salarii. Directorul general a folosit un ton jignitor şi a transmis angajaţilor nemulţumiţi că dacă nu ne convine situaţia să demisionăm. Concluzia este că cine nu vrea să muncească pur şi simplu ca un sclav, peste program şi pe un salariu mizerabil, este liber să-şi dea demisia, că vor fi angajaţi alţii. În plus, au fost cazuri în care directorul general a scuipat şi agresat angajaţii, iar toate aceste lucruri ne îndreptăţesc să cerem ministrului Educaţiei Naţionale declanşarea unui control la editură pentru evaluarea corectă a situaţiei şi verificarea activităţii directorului general pe toate planurile. Aşteptăm şi demiterea directorului general”, susțin mai mulți angajați din cadrul editurii.

Oamenii îi mai reproşează directorul general că şi-a majorat salariul la 14.700 lei şi a angajat un şofer cu un salariu mai mare decât al unui redactor.

Într-o înregistrare video se aude cum Maria Mihaela Nistor le spune mai multor angajaţi: ”Sunt extrem de dezamăgită, îmi este pur şi simplu silă de această instituţie în care lucrez şi unde, din păcate, o să mai lucrez o vreme după care o să îmi iau tălpăşiţa de urgenţă. Mi-e pur şi simplu silă de mare parte dintre dumneavoastră şi îmi pare rău că am acceptat această funcţie. (…) De acum mi se rupe de orice”.

Irinel Anca Grozea, fost consilier juridic al Editurii Didactice şi Pedagogice care, la sfârşitul anului trecut a părăsit instituţia, relata într-o adresă înaintată Comisiei de Disciplină a editurii că în data de 4 octombrie 2017 a fost scuipată de directorul general pe motiv că nu ar fi avizat un contract.

”Nu am înţeles să mă adresez organelor abilitate deoarece aceasta ar fi prejudiciat prestigiul editurii. Singura sesizare pe care aş fi putut să o înregistrez ar fi fost către Consiliul de Administraţie al Editurii Didactice şi Pedagogice dar demersul ar fi fost lipsit de sens având în vedere faptul că un membru al CA este preşedintele comisiei care mă cercetează după ce am fost agresată fizic şi scuipată”, a arătat Grozea.

Directorul general al Editurii Didactice şi Pedagogice mai este acuzată că a aruncat cu dosare în capul unei alte angajate căreia i-a cerut să execute ceva ce nu făcea parte din atribuţiile sale de serviciu.

În 2015, Maria Mihaela Nistor şi-a luat doctoratul în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene cu o teză referitoare la efectele migraţiei, intitulată „(De)Constructing the Migration-(In)Security Nexus. Case Studies: Canada and Germany”. Din propriul CV mai reiese că din 2015 a fost cadru didactic asociat al Departamentului de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a UBB, unde şi-a susţinut şi doctoratul.

Maria Nistor şi-a obţinut titlul sub coordonarea profesorului Adrian Liviu Ivan, fost cadru didactic al UBB, numit în 7 martie rector al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (ANIMV) a SRI, funcţie ocupată în urma unui concurs la care a fost unic candidat.

Maria Mihaela Nistor a susţinut că orice persoană care a făcut dovada muncii suplimentare a fost remunerată suplimentar, iar pe lângă orele suplimentare, angajaţii care au venit cu mai multe livrabile decât cele incluse în norma lunară au primit bonusuri.

„Legat de ultimele sesizări (în care angajaţii susţin că directorul general al EDP a scuipat şi agresat un angajat, altuia i-ar fi dat cu dosare în cap iar într-un context a afirmat că îi e silă de instituţie şi de anumite persoane – n.a.), confirm că am afirmat în public că sunt manager şi nu dădacă, precum şi că singurul obiectiv al EDP de acum este acela de a asigura manuale şcolare de calitate la termenele stabilite conform contractului MEN-EDP. Am preluat Editura Didactică şi Pedagogică (EDP) cu 31 de angajaţi, din care doar doi redactori, atunci când Regia Autonomă primea 5% din piaţa manualelor şcolare. Discutând de un proiect mult mai amplu în acest an, evident ca Regia şi, ulterior, Societatea, aveau nevoie de o altă organigramă, de o extindere. Orice angajare a respectat toate criteriile şi s-a realizat în mod transparent, aspecte care dovedesc, atât cumulate, cât şi individual, însăşi ideea de transparenţă instituţională. În ceea ce priveşte salariile, cred că în orice instituţie a secolului al XXI-lea, acestea sunt confidenţiale. Precizez că toate salariile, exceptându-l pe al meu, au fost mărite prin Hotărârea Consiliului de Administraţie cu 48% în luna ianuarie. De asemenea, pot să infirm faptul că am un venit de 14.700 lei/ lună de la EDP”, a declarat directorul general al Editurii Didactice şi Pedagogice.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.