Elena Valentina Cioancă, nume de familie cu rezonanțe bistrițene, probabil de undeva de pe Bârgău, a debutat și s-a lansat în politică în Bistrița la, partidul Forța Civică, înființat de fostul prim ministru, ministru de externe și șef al SIE – Mihai Răzvan Ungureanu, dispărând ulterior ca o stea căzătoare, la fel de rapid cum a și apărut, dedicându-se unei cariere muzicale.
A fost numită ”Blonda lui MRU” de către presa de tabloidă, grație unei fotografii în care apare alături de Mihai Răzvan Ungureanu și a fost eroina multor subiecte în ziarele de scandal.
Dezamăgită de activitatea politică după canibalizarea acestui partid de către PDL, Elena Valentina Cioancă s-a retras din politică, optând pentru o carieră în muzică, după părerea unora, de succes. Divorțată, cu trei copii, se părea că singurele apropieri de politică sunt comentariile ei cu tentă naționalistă și antisoroșistă de pe rețelele de socializare. Intervenția acesteia în calitate de persoană particulară în dosarul în care fostul prim ministru tehnocrat Dacian Cioloș solicită acordarea personalității juridice pentru partidul pe care vrea să-l înființeze, Mișcarea România Împreună (R0+), a venit ca o surpriză pentru opinia publică și mai ales pentru fanii ei.
”Blonda lui MRU”, pe numele real Elena Valentina Cioancă, se pare că totuși nu a renunțat definitiv la politică, numai astfel poate fi interpretat gestul acesteia de a se opune înființării partidului lui Dacian Cioloș, care a depășit cu mult perioada de naștere a unei noi formațiuni politice.
Surprinzător este totuși faptul că cererea de intervenție a Elenei Valentina Cioancă în dosarul Cioloș solicită acordarea personlității juridice pentru partidul pe care intenționează să-l oficializeze, se judecă odată cu o cerere de intervenție similară din partea Partidului Naționalist, o entitate politică practic necunoscută. Potrivit portalului instanțelor de judecată, în data de 7 decembrie 2018 la Tribunalul București se va judeca un nou termen în această speță care pare fără sfârșit.
Parcurs meteoric
Debutul în politică a Elenei Valentina Cioancă a avut loc în Bistrița și a fost unul spectaculos, deși meteoric. A ars fulgerător toate etapele, ajungând din start pe o funcție de conducere, vicepreședinte al organizației județene a Forței Civice, partid fondat în anul 2004 de către Viorel Lis sub numele de Partidul Creștin. În 2007, președinte a devenit un anume Adrian Iurașcu, iar în 2008 și-a luat denumirea de Forța Civică și în 2009 și-a ales sigla. Forța Civică a fost un partid de orientare creștin-democrată de centru-dreapta. Președintele acestui partid a fost, începând cu 2012, Mihai Răzvan Ungureanu din cadrul Inițiativei Civice de Centru-Dreapta, alături de el venind și o serie de membrii nemulțumiți din PSD, PNL și PD-L, moment când a debutat în politică și Elena Valentina Cioancă, posibil avantajată și de aspectul fizic, în calitate de vicepreședinte în Bistrița-Năsăud.
Începutul a fost de bun augur, Forța Civică reușind să ocupe patru locuri în Parlamentul României la alegerile din 2012 în cadrul unei alianțe cu PD-L și PNȚCD. În vara anului 2014, Forța Civică a fuzionat prin absorbție cu PDL, moment când a dispărut din politică și Elena Valentina Cioancă. Aceasta, intuind probabil decesul Forței Civice, a demisionat ceva mai devreme, în noiembrie 2013.
Momentul ei de glorie și celebritate i-a fost adus de celebra fotografie alături de MRU. Presa de scandal, ironică, a numit-o ”blonda lui MRU”, ea de fapt fiind brunetă. Elena Valentina Cioancă recunoaște că a avut o părere foarte bună despre MRU, dar în același timp a afirmat că nu a avut o experiență fericită la filiala Forței Civice din Bistrița, din a cărui conducere a făcut parte. Ea susține că a fost săpată de conducerea partidului, care nu a dorit-o, intuind probabil potențialul ei uriaș și proiectele pe care intenționa să le pună în aplicare, considerând-o un pericol pentru carierele lor politice.
„Am plecat din partid pentru că am avut un conflict cu conducerea. Mi se interzicea să apar în presă, chiar dacă o făceam strict pe chestiuni politice. Prima dată când mi s-a publicat un articol, s-au făcut presiuni ca articolul să fie scos pe motiv că nu primisem hârtia că sunt oficial vicepreședinte. La al doilea, am încercat să joc după regulile partidului, și am trimis articolul celor din conducere, să fie vizat de colegul meu pe linia de comunicare. Când am văzut că nu se întâmplă nimic, am sunat să întreb ce se întâmplă și mi s-a spus că articolul acela este mult prea bun să fie scris de mine. Mi s-a spus că am angajat un analist politic să scrie in locul meu”, a mărturisit Elena Valentina Cioancă, într-un interviu.
Război pe Facebook cu rivalele
În bătălia pentru a intra în grațiile lui MRU, Elena Valentina Cioancă a avut două rivale cu care a purtat un adevărat război pe Facebook: Diana Iorgu și Ana Popescu, care au devenit geloase pentru faptul că bistrițeanca a apărut la brațul lui MRU, dar și pentru funcția de conducere din filiala bistrițeană a Forței Civice.
Amenințările și jignirile au devenit ceva la ordinea zilei în discuțiile purtate de cele trei doamne pe rețelele de socializare. Apelativele precum ” fufă, agramată, zdreanța și proastă ” sunt doar câteva dintre vorbele aruncate în lupta pentru Mihai Răzvan Ungureanu. Din cauza scandalului care explodat, Elena Valentina Cioanca a fost dată afară din Organizația județeană a Partidului Forța Civică Bistrița-Năsăud, pe motiv că ar fi ” prea la vedere”, o formulare cam imprecisă. După ce a ajuns pe tușă din politică, ”Blonda lui MRU” a dat în clocot, povestind prin ce a trecut.
„Se știe că majoritatea politicienilor au aventuri, de cele mai multe ori cu secretarele și nu numai. Am fost vicepreședintele FC în judetul Bistrița-Năsăud și în cele aproximativ 3 luni am înscris 50 de membri. Nu știu cum se face politică în alte partide, dar în FC, constat cu stupoare că sunt multe femei care, după ce mi-am dat demisia din FC, mă injură, mă agasează, devin geloase și îmi impută tot felul de lucruri la care eu nici nu m-am gândit, darămite făcut. Femeile vorbesc foarte urât de genul că eu aș fi avut o relație cu MRU. Nu știu la ce se referă și de unde atâta gelozie și ce anume o hrănește. Femeile îmi scriu că eu m-am băgat, dar nu știu unde?! Frumoasele femei îmi spun că: d-nul MRU nu se uită la una ca mine, că sunt spălăcită, fufă, handicapată, prostituată, curvă, agramată, urâtă, fleșcăită… Acum dacă buna presă din România mi-a spus ‘BLONDA LU’ MRU’, asta nu înseamnă că sunt singura blondă … nu este vina mea, ex: blonda lu’ Băsescu, secretara lu’ Dragnea, peremista lu’ Vadim s.a.m.d. Repet, din FC, am demisionat deoarece nu suport lașii, ordinarii, falșii și parșivii. Aici puteți citii geloziile fetelor care sunt îndrăgostite de MRU. Am scris îndrăgostite că altfel nu îmi explic de ce eu ar trebui să trec prin așa ceva. Faptul că mă amenință și îmi bagă pana de păun în gură nu ar fi problemă, deoarece atâta pot. Am făcut plângere penală împotriva lor și mă înteresează cu tărie să mă duc până la capăt, legal. Îmi pare rău că trebuie să împart asta cu voi, dar așa ceva este inadmisibil”, a concluzionat Elena Valentina Cioancă.
S-a pus pe cântat
Dezamăgită probabil de partidul din care a făcut parte, personal nu a făcut nimic notabil pe plan local, s-a declarat ”nesatisfăcută” de experiența trăită și s-a reîntors la o mai veche pasiune, muzica. Divorțată (după ce și-a prins soțul sărutându-se cu o rudă apropită) și mamă a trei copii, Elena Valentina Cioancă s-a stabilit în București.
Referitor la noua carieră pe care a îmbrățișat-o în muzică, aceasta măturisește că de mică i-a plăcut muzica și s-a lansat cântând la restaurantul pe care îl deține familia ei. Inițial a cântat manele la Taraf TV, a colaborat cu Susanu, apoi cu Cristian Rizescu, iar ulterior a lansat un videoclip cu Naomi. A avut de asemenea și câteva ședințe foto topless în poziții extrem de îndrăsnețe cochetând cu ideea de a apărea în reviste pentru barbați. Ulterior a semnar un contract cu Radu Baron și s-a profilat pe un gen muzical pe care consideră că o reprezintă, muzica de club.
Vrea să revină în politică?
Faptul că a intervenit cu o cerere formulată în contradictoriu cu cei care intenționează înființarea partidului lui Cioloș demonstrează că ”blonda lui MRU” nu a abandonat intenția de a se reîntoarce în politică. Faptul că cererea de intervenție se judecă în tandem cu o altă cerere identică a obscurului Partid Naționalist, urmașul, așa cum se declară a fostului Partid Naționalist Democrat înființat de N. Iorga și A.C. Cuza și a funcționat între anii 1910 și 1920, poate fi o simplă coincidență. Sau nu. Că nu a abandonat în totalitate politica este dovedit și de o postare recentă pa Facebook.
”Credeți că eu nu pot pleda singură în diverse cauze în instanță? Vă înșelați, chiar pot și asta fac acum. Păzea, HOȚILOR, sunt pe urmele voastre. (…..) Bem o cafea, un fresh, înainte de a semna niște documente și a depune niște întâmpinări TÂLHARILOR care au jefuit această țară”, spune cu subiect și predicat ”Blonda lui MRU”.
Partidul lui Cioloș, MRÎ, se chinuie de șapte luni să se oficializeze, iar întâmpinările curg una după alta cu diferite motivații. Au formulat cereri în contradictoriu cu MRÎ și fondatorii săi, Partidul Solidarității pentru Șanse Egale și o Societate Mai Bună, Cătălin Berenghi și Cătălin Gornic, cunoscuți mai mult pentru că se opun construirii unei moschei în București, precum și un cetățean din Cluj, care consideră că MRÎ nu ar trebui să existe și care consideră că Dacian Cioloș este anarhist și complotează împotriva ordinei de drept. Toate aceste întâmpinări au fost respinse pe bandă rulantă de judecători.
Adepții lui Dacian Cioloș, grupurile de inițiativă din fiecare județ, inclusiv din Cluj și Bistrița așteaptă oficializarea juridică a MRÎ pentru a trece urgent la înfințare de organizații, în multe capitale de județ jocurile făcute, inclusiv împărțirea funcțiilor și planuri pentru primul examen serios, alegerile pentru Parlamentul European din luna mai 2019.
Acțiunea bistrițencei Elena Valentina Cioancă, de-a se opune, în calitate de persoană fizică, personal, înființării unui partid politic pare ceva destul de ciudat. Poate timpul va rezolva enigma din spatele acestui gest.
Doru Costin
[…] citeste mai mult pe aici […]
Mai bine s.ar duce Dacien cu trupa techno direct la USR or Demos. Ce atitea complicatii, tribunal, hirtii etc etc