Prin intermediul unui memorandum, guvernul a aprobat acordarea a câte unui ajutor pentru companiile aeriene Tarom și Blue Air, pentru compensarea efectelor pandemiei. Alocarea efectivă a ajutoarelor urmează să fie realizată ulterior, printr-o hotărâre, timp în care ar urma să fie încheiate și discuțiile cu oficialii Comisiei Europene în acest sens. 

Surse guvernamentale au declarat pentru Profit.ro că discuțiile cu Comisia Europeană nu s-au încheiat încă, dar Guvernul va ține cont de observațiile Bruxelles-ului la adoptarea hotărârii de acordare a ajutoarelor. Potrivit acelorași surse, ajutorul ar urma să fie de până la 64 milioane euro pentru Tarom, respectiv de până la 62 milioane euro pentru Blue Air. Tarom a primit deja acordul pentru un ajutor de stat, de 37 milioane euro, dar ministrul spune că acești bani nu pot fi folosiți decât pentru plata leasing-urilor. Compania Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air, a anunțat că cere Guvernului un împrumut cu dobândă preferențială, care să fie acordat în baza criteriilor calculate pentru o companie aflată într-o situație de criză majoră, arătând că, în luna martie, mai puțin de 30% din personal a continuat să zboare, iar acum peste 90% dintre angajați sunt în șomaj tehnic. Solicitarea pentru acest credit de salvare a fost deja depusă la Guvern, cu argumentul că va asigura operatorului aerian lichiditatea necesară menținerii capacității de zbor și a locurilor de muncă în această perioadă dificilă. 

„În caz contrar, piața pe care nu o vom mai putea deservi noi, o companie românească, va fi preluată de operatori străini care nu vor contribui la bugetul de stat al României și nu vor lua decizii având în minte interesul românesc”, a fost mesajul Blue Air. Pentru compania națională aeriană Tarom, Guvernul a acordat, în luna februarie, un împrumut pentru salvare, de 37 milioane euro. Cifrele oficiale arată că, la nivel european, traficul aerian a scăzut cu 91% în martie, comparativ cu aceași perioadă a anului trecut. În cazul României, scăderea este de 94%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.